INTERNATIONAL  »  EURO 2012  »  ORGANIZARE

Platini: "A fost o greşeală să dăm Ucrainei dreptul de găzduire al Europeanului din 2012"

Articol de GSP - Publicat luni, 21 martie 2011 00:00 / Actualizat luni, 21 martie 2011 17:41

Preşedintele UEFA, Michel Platini, a criticat Ucraina, ţara care, împreuna cu Polonia, va găzdui Campionatul European din 2012. Oficialul, care marţi va fi reales în fruntea organizaţiei pe care o conduce din 2007, este îngrijorat din cauza întîrzierii lucrărilor la două dintre stadioane, dar şi a dezvoltării infrastructurii.

"Dar ce mai putem face acum? Am dat acest drept Ucrainei. A fost probabil o greşeală, dar le-am dat dreptul de găzduire. Aceasta a fost decizia noastră şi acum trebuie să facem faţă provocărilor. Dar suferim foarte mult. Ştim că, dacă am început aşa, vom continua să suferim pînă la finalul competiţiei", a declarat Platini, citat de HotNews.

Secretarul General al UEFA, Gianni Infantino, a confirmat faptul că Ucraina se află în urmă cu pregătirile stadioanelor din Kiev  şi Lvov : "Cel mai probabil stadioanele nu vor fi gata pînă în luna iunie a acestui an, conform programului. Vor fi gata cel tîrziu pînă în octombrie şi va fi timp suficient pentru a le testa. Ştiam că nu va fi uşor, dar în final va fi o sărbătoare magnifică a fotbalului european".

Ucraina, ameninţată de UEFA cu retragerea dreptului de a găzdui turneul final din cauza interferenţei Guvernului la Federaţia de fotbal, a oferit documentele necesare pentru a clarifica situaţia: "Termenul limită pentru sfîrşitul lunii martie va fi respectat. Semnele sînt încurajatoare", a mentionat Infantino.

Citește și:
Detaliul care le-a sărit în ochi dinamoviștilor la poza de victorie: „Ce-i dați să mănânce?! Mergem cu el în UFC”
Superliga
Detaliul care le-a sărit în ochi dinamoviștilor la poza de victorie: „Ce-i dați să mănânce?! Mergem cu el în UFC”
Mai rar așa ceva! Ce a făcut arbitrul-golgheter înainte să dea startul meciului de Superligă
Superliga
Mai rar așa ceva! Ce a făcut arbitrul-golgheter înainte să dea startul meciului de Superligă
Artista cu peste 32 de milioane de urmăritori îl acuză pe jucător: „Cum să o spun delicat? M-a înșelat!”
Baschet
Artista cu peste 32 de milioane de urmăritori îl acuză pe jucător: „Cum să o spun delicat? M-a înșelat!”
27 de goluri în primele meciuri din Liga 2 » CS Dinamo, umilită de Chiajna, Poli s-a salvat pe final. ACUm,  Bihor - Steaua
Liga 2
27 de goluri în primele meciuri din Liga 2 » CS Dinamo, umilită de Chiajna, Poli s-a salvat pe final. ACUm, Bihor - Steaua
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

A divulgat mesajele! » Ce compromis a făcut Răzvan Burleanu ca să ajungă președintele FRF

Cine e fosta atletă devenită ispită la emisiunea de pe Pro tv: „Știu că atrag privirile ori de câte ori apar undeva”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează