INTERNATIONAL  »  EURO 2012  »  CE 2012

Putin le oferă fanilor ruşi transport gratuit la Euro

Putin vrea să sprijine fanii ruși la Euro
Putin vrea să sprijine fanii ruși la Euro

Articol de GSP - Publicat luni, 23 ianuarie 2012 00:00 / Actualizat luni, 23 ianuarie 2012 14:59

Premierul rus Vladimir Putin sare în ajutorul suporterilor dornici să încurajeze ”naţionala” la turneul final al CE din vară. Cum? Asigurîndu-li-se transport gratuit în Polonia, acolo unde Arşavin şi ceilalţi vor disputa meciurile din grupă. Ideea a fost prezentată celor doi ”giganţi” aerieni, compania publică Aeroflot şi cea privată Transaero, care au primit-o pozitiv.

”Sîntem dispuşi să participăm la această iniţiativă. Momentan, ne aflăm în faza de discuţii”, au indicat oficiali de la Transaero. Grupul care deţine compania, Gazpromneft-Aero, a venit în întîmpinarea proiectului susţinînd că ”vom contribui prin acoperirea în bună parte a combustibilului necesar unei asemenea acţiuni”. Aeroflot a promis că va veni cu detalii imediat ce se va stabili numărul de zboruri şi destinaţiile.

În grupa A, Rusia va întîlni Cehia la Wroclaw, apoi se va confrunta cu Polonia şi cu Grecia la Varşovia. Dacă se va califica mai departe, în ”sferturi” va juca la Varşovia sau Gdansk, în semifinale la Varşovia ori Doneţk, iar finala - la Kiev. Organizat împreună de Polonia şi Ucraina, Euro 2012 se va disputa între 8 iunie şi 1 iulie.

Citește și:
Note GSP la FCSB - Oțelul Galați » „Răbdarea cu el nu va fi interminabilă”! Trei fotbaliști ai lui Reghecampf au luat 5! Cât a primit antrenorul la debut
Superliga
Note GSP la FCSB - Oțelul Galați » „Răbdarea cu el nu va fi interminabilă”! Trei fotbaliști ai lui Reghecampf au luat 5! Cât a primit antrenorul la debut
Haos după FCSB - Oțelul » „Nu vă mai înghesuiți, nu e mare vedetă!”
Superliga
Haos după FCSB - Oțelul » „Nu vă mai înghesuiți, nu e mare vedetă!”
Gigi Becali a luat decizia, după debutul lui Reghecampf » 3 jucători lăudați: „Mi-au plăcut!” + Pe cine a luat în colimator: „Lasă-mă cu el!”
Superliga
Gigi Becali a luat decizia, după debutul lui Reghecampf » 3 jucători lăudați: „Mi-au plăcut!” + Pe cine a luat în colimator: „Lasă-mă cu el!”
A gafat în direct și și-a enervat la culme soția: „Sunt în Dubai, sunt niște fete incredibile pe aici”
Campionate
A gafat în direct și și-a enervat la culme soția: „Sunt în Dubai, sunt niște fete incredibile pe aici”
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Cine este Raluca, fosta sportivă care a întors două scaune la Vocea României » Nepoata unui fost mare antrenor

Fosta Miss debutează în boxul profesionist » Visează la titlul mondial: „Tocurile înalte și mănușile se potrivesc”


Comentarii (1)
nae2012
nae2012  •  23 Ianuarie 2012, 17:00

asta da presedinte de tara..

Vezi toate comentariile (1)
Comentează