Articol de GSP - Publicat luni, 06 septembrie 2010 00:00
Răzvan Lucescu pare decis să continue la echipa națională, indiferent de deznodămîntul meciului cu Belarus. "Nu-mi voi da demisia. Am un contract cu Federația, cu Ionuț Lupescu și cu Mircea Sandu. Dacă ei consideră că trebuie să se întîmple ceva, deschid discuția", a afirmat selecționerul legat de zvonul că Hagi, Petrescu sau Boloni ar fi printre posibilii săi înlocuitori.
Despre meciul cu Belarus, Lucescu a afirmat că "se întîlnesc două echipe cu stări diferite. Ei au entuziasm, noi determinare și ambiție și vrem să trecem repede peste egalul cu Albania. Este un moment în care fotbalul din Belarus este în creștere, de aceea ăși propun calificarea, iar cel din România în coborîre.
Toată nebunia legată de echipa națională nu a început acum, după Albania. A fost încă de la început, nu am avut liniște nici înainte de meciul de la Paris. Aveam două victorii, dar era un uragan în jurul nostru. Atunci a început totul. Nu e simplu să joci în condițiile astea. Probabil că li s-a întîmplat și lui Iordănescu, și lui Pițurcă, probabil că de aceea am avut o singură calificare în cinci campanii. Presiunile nu s-au făcut înaintea meciurilor, ci cu o perioadă mai mare înainte de partide", a susținut Lucescu jr, fără să dea amănunte.
"Meciul de la Belgrad, în jurul căruia se fac atîtea discuții, s-a disputat în condiții cu totul și cu totul ciudate. Indiferent cine este antrenor la echipa națională lucrurile nu se vor schimba. Pentru că am plecat pe un făgaș greșit și nu se vrea să fim pe drumul cel bun. E vorba de distrugere, scandal, invidie. Nu-mi voi da demisia. Am un contract cu Federația, cu Ionuț Lupescu și Mircea Sandu. Dacă ei consideră că trebuie să se întîmple ceva, deschid discuția. În țară situație legată de echipa națională mi se pare ieșită de sub control".
"Subiectul Mutu mi se pare în continuare forțat aiurea, atîta vreme cît discuția este legată de un jucător suspendat pentru dopaj", a mai afirmat Răzvan.