INTERNATIONAL  »  EURO 2012  »  DECIZIE

Suspendările nu durează. De 19 ani nici o "naţională" n-a fost descalificată la masa verde

Articol de - Publicat vineri, 01 aprilie 2011 00:00 / Actualizat vineri, 01 aprilie 2011 13:31

FIFA şi UEFA au confirmat în această dimineaţă suspendarea Bosniei din toate competiţiile internaţionale aflate sub patronajul lor. Cît ne ajută pe noi în preliminariile Euro 2012? Preşedintele FRF, Mircea Sandu, e sceptic: "Dacă pînă în iunie, cînd se reiau preliminariile, ei îşi rezolvă problemele, vor fi reprimiţi în competiţie, iar mie mi se pare normal".

Ghinionista Iugoslavia
Opinia "Naşului" se bazează şi pe istoricul acestui gen de sancţiuni. Practic, din 1992 încoace, nici o federaţie europeană n-a mai avut de suferit în plan competiţional de pe urma unei suspendări. Marea ghinionistă a fost în urmă cu 19 ani Iugoslavia. Din cauza războiului, plavii au fost excluşi de la turneul final al Euro 1992, deşi erau calificaţi. În locul lor a participat Danemarca, "naţională" ce avea să cîştige chiar trofeul.

Grecii au tremurat zece zile
Chiar în timpul Mondialului din 2006, pe 3 iulie, grecii au primit vestea excluderii din toate competiţiile organizate de FIFA şi UEFA. Motivul: implicarea politicului în treburile federaţiei. Dar n-a ţinut decît 10 zile. A fost de ajuns ca Parlamentul elen să facă pasul înapoi şi s-a revenit la normal.

De-a lungul timpului, şi tot pentru imixtiuni ale politicului în activitatea federaţiilor, au fost suspendate şi alte ţări. În octombrie 2010 a fost Nigeria, Peru în noiembrie 2008, Irakul în noiembrie 2009, ca să enumerăm doar cîteva cazuri mai recente. Numai că, exact ca în cazul grecilor, pedepsele au fost anulate ulterior, după ce situaţia s-a reglementat.

Cătălin Tolontan: Nu vă bucuraţi, FIFA şi UEFA au interesul ca o calificare să se decidă pe teren!

Citește și:
Acum s-a aflat: l-a exclus de la Rapid fără să informeze conducerea și Șucu nu l-a mai plătit, drept pedeapsă!
Superliga
Acum s-a aflat: l-a exclus de la Rapid fără să informeze conducerea și Șucu nu l-a mai plătit, drept pedeapsă!
Artista cu peste 32 de milioane de urmăritori îl acuză pe jucător: „Cum să o spun delicat? M-a înșelat!”
Baschet
Artista cu peste 32 de milioane de urmăritori îl acuză pe jucător: „Cum să o spun delicat? M-a înșelat!”
Finala US Open pe care foarte puțini o anticipau: „Fără ea, nu aș fi fost astăzi aici. Duminică voi avea nevoie de voi!”
Tenis
Finala US Open pe care foarte puțini o anticipau: „Fără ea, nu aș fi fost astăzi aici. Duminică voi avea nevoie de voi!”
Campion cu Dinamo la titlul din 2007, acum e angajat la bancă » Povestește în premieră episodul tensionat din vestiar, imediat după returul cu Lazio: „I-au reproșat”
Superliga
Campion cu Dinamo la titlul din 2007, acum e angajat la bancă » Povestește în premieră episodul tensionat din vestiar, imediat după returul cu Lazio: „I-au reproșat”
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

A divulgat mesajele! » Ce compromis a făcut Răzvan Burleanu ca să ajungă președintele FRF

Cine e fosta atletă devenită ispită la emisiunea de pe Pro tv: „Știu că atrag privirile ori de câte ori apar undeva”


Comentarii (1)
butto
butto  •  01 Aprilie 2011, 13:21

1. Alexandru Pena AS Roma 2.Laurentiu Branescu Iuventus Torino 3.Ciprian Tătăruşanu Steaua Bucureşti 4.Costel Pantilimon Politehnica Timişoara 5.Dinu Moldovan Espanyol Barcelona 6.Sebastian Mladen AS Roma 7.Cristian Săpunaru FC Porto 8.Florin Gardoş

Vezi toate comentariile (1)
Comentează