INTERNATIONAL  »  EURO 2012  »  PRELIMINARII EURO 2012

Talentaţi şi debutanţi» Vezi ce tineri de perspectivă pot debuta mîine în naţionalele lor!

Koscielny (stînga) şi Jones (dreapta) pot debuta pentru Franţa, respectiv Anglia (foto:gettyimages)
Koscielny (stînga) şi Jones (dreapta) pot debuta pentru Franţa, respectiv Anglia (foto:gettyimages)

Articol de - Publicat joi, 01 septembrie 2011 00:00 / Actualizat joi, 01 septembrie 2011 13:48

Tînărul fundaş al Astrei Ploieşti, Alexandru Măţel, ar putea debuta ca titular în echipa naţională a României în partida de vineri, contra Luxemburgului. Nu ar fi un caz singular în Europa.

Probabil cel mai cunoscut jucător care are şansa să evolueze pentru prima oară în tricoul naţionalei ţării sale este francezul lui Arsenal, Laurent Koscielny. Deşi este cel unul dintre cei mai înaintaţi în vîrstă dintre cei care pot bifa prima partidă internaţională mîine seară, Koscielny poate avea un motiv întemeiat pentru această "întîrziere", deoarece ar fi putut evolua şi în selecţionata Poloniei.

Tot în partida Albania-Franţa poate debuta Odise Roshi, mijlocaş ofensiv sau vîrf de atac de la 1.FC Koln, care a bifat recent şi prima partidă în 1.Bundesliga. Acesta a împlinit 20 de ani în această vară şi se anunţă unul dintre cei mai promiţători fotbalişti albanezi. Tot în Germania evoluează şi maghiarul Zoltan Stieber (Mainz), proaspătă cunoştiinţă a celor de la Gaz Metan. Acesta are şansa de a juca în partida contra Suediei.

Tripleta de vis a britanicilor şi stelistul grecilor

Anglia pregăteşte un trio spectaculos, venit de la Manchester United: Chris Smalling, Tom Cleverley şi Phil Jones sunt toţi trei jucători pe Old Trafford şi pot apărea în premieră în naţionala lui Fabio Capello.

Georginio Wijnaldum, transferat recent de la Feyenoord la PSV Eindhoven,  poate debuta în partida contra celor din San Marino. Acesta fusese chemat la naţională şi în trecut, dar nu a apucat să pătrundă pe teren.

În fine, portarul cu zero selecţii şi cu cele mai mari şanse să prindă echipa este Thibaut Courtois, goalkeeperul celor de la Atletico Madrid. Acesta a debutat în Primera Division şi o poate face şi în echipa naţională a Belgiei.

Fără a avea vreo legătură cu tinerii talentaţi, lista se încheie cu fostul stelist Stelios Parpas, care ar putea bifa primele minute ca internaţional cipriot.

Iată un prim unsprezece format din jucători cu 0 selecţii, care pot evolua mîine seară

Courtois (Atletico Madrid) - Phil Jones (MU), Koscielny (Arsenal), Smalling (MU), Măţel (Astra) - Wijnaldum (PSV), Cleverley (MU), Jajalo (1.FC Koln), Stieber (Mainz) - Roshi (1.FC Koln), Tosun (Gaziantep)

Ioan Andone s-a mutat în Spania » Comparația făcută de fostul antrenor: „Am 4 dormitoare. Știți cât plătesc pe curent?”

Ce susține MM Stoica că face săptămânal pentru suporterul pe care l-a pocnit: „Cumva am reparat-o”


Comentarii (2)
yo_yo
yo_yo  •  01 Septembrie 2011, 17:28

de ce sa faci un prim 11 cu debuntantii din mai multe nationale??? senzational

l3onid4
l3onid4  •  01 Septembrie 2011, 14:32

"stelistul grecilor" debuteaza pentru ciprioti? :))

Vezi toate comentariile (2)
Comentează