INTERNATIONAL  »  EURO 2020  »  UNGARIA

Marco Rossi, selecționerul maghiarilor: „Ungaria mi-a salvat viața. Lucescu m-a făcut să mă îndrăgostesc”

Marco Rossi (dreapta) îi este recunoscător lui Mircea Lucescu (foto: Guliver/Getty Images)
Marco Rossi (dreapta) îi este recunoscător lui Mircea Lucescu (foto: Guliver/Getty Images)

Articol de - Publicat duminica, 20 iunie 2021 12:20 / Actualizat duminica, 20 iunie 2021 13:08

Marco Rossi este omul momentului în Ungaria. Selecționerul care a calificat naționala maghiară la turneul final și care a reușit un 1-1 cu Franța, campioana lumii.

„Sunt aici, am 56 de ani și antrenez o echipă la Euro. Mă simt ca un copil într-un parc de distracții", spune selecționerul Ungariei.

Marco Rossi: „Nu sunt nici prost, nici arogant”

„Aceasta este una dintre cele mai frumoase zile ale carierei mele. Sunt mândru de băieți. Au compensat diferența de valoare față de francezi cu inima lor mare. Și respectând tactica”. 

Italianul știe că se poate califica în „optimi”, ca în urmă cu cinci ani, dar numai dacă învinge Germania. O misiune aproape imposibilă, nu imposibilă: 

„Nu sunt nici prost, nici arogant. Nu afirm că mergem la München și câștigăm. Spun însă că ne ducem la München și dăm maximum pentru cel mai bun rezultat”.

Marco Rossi: „Ungaria mi-a salvat viața”

Pentru Rossi, Ungaria înseamnă totul. „Ungaria mi-a salvat viața. Fără această țară, nu știu ce aș fi făcut, poate aș fi devenit contabil, ca fratele meu”, mărturisea pentru Gazzetta dello Sport, în februarie. 

Rasism pe „Puskas Arena”. Ce au făcut ultrașii maghiari când mingea era la Pogba sau Kante
Ungaria - Franța 1-1
Rasism pe „Puskas Arena”. Ce au făcut ultrașii maghiari când mingea era la Pogba sau Kante

Nu mai găsea nicio o echipă la el acasă, în Peninsulă: „De două ori, mi s-au cerut bani ca să antrenez. La Scafatese nu am luat un euro, la Cavese am primit doar cinci luni de salariu. Un an și jumătate am fost șomer, nu mai aveam soluții să-mi întrețin familia. 

Sincer, eu credeam că acest rezultat e mai posibil împotriva Portugaliei decât contra Franței. După 0-3 în primul meci, am trăit clipe dificile psihic. Nu mai eram convins că vom putea realiza o asemenea performanță. Dar fanii ne-au oferit o bombă de adrenalină. Și noi i-am făcut fericiți pe suporteri.
- Marco Rossi, selecționer Ungaria

Eram la un pas de depresie, gata să învăț o nouă meserie de la zero. Oferta din Ungaria a sosit când mi-era cel mai rău”. 

4 goluria marcat Rossi, ca jucător, în campionat, pentru Brescia lui Lucescu: două în Serie B (1991-1992), două în Serie A (1992-1993)

Au urmat patru ani la Honvéd (2012-2014 și 2015-2017), cucerind titlul în ultimul sezon. Din iunie 2018, după o stagiune în Slovacia, la Dunajská Streda, e selecționerul maghiarilor.

Marco Rossi: „Lucescu m-a făcut să mă îndrăgostesc”

Rossi a fost jucătorul lui Mircea Lucescu, la Brescia, între 1991 și 1993. Doi ani, primul în Serie B, al doilea în Serie A. Marco a marcat întâiul gol al „rândunelelor” cu „Il Luce” pe bancă, la un 1-1 cu Palermo. De atunci rezistă legătura. Indestructibilă.

A declarat de curând, în săptămânalul german Kicker, că „Lucescu și Bielsa au fost mentorii mei, ei m-au inspirat și influențat”. 

Nu era prima oară. În primăvară, mai vorbise despre cei care i-au ghidat cariera. „Pe Mircea l-am avut la Brescia. Un extraordinar profesor de tactică. 

31 de meciuriare Marco Rossi ca selecționer al Ungariei, din 19 iunie 2018: 15 victorii, 6 egaluri, 10 înfrângeri, golaveraj 43-35

L-am întâlnit în octombrie trecut, când a venit la Budapesta cu Dinamo Kiev pentru partida cu Ferencvaros, din Ligă. O frumoasă reîntâlnire. E neschimbat. Cu spiritul mereu tânăr, pozitiv și zâmbitor. M-a făcut să mă îndrăgostesc de ceea ce înseamnă un antrenor cu pasiunea lui, cu dorința sa de a crește tineri și de a-i ajuta să fie mai buni”.

EURO 2020 // Match Preview: Elveția - Turcia

Citește și alte articole despe EURO 2020:

Căpitanul Ungariei, la spital direct de la stadion! Ce a pățit jucătorul în minutul 26 al partidei cu Franța

Rasism pe „Puskas Arena”. Ce au făcut ultrașii maghiari când mingea era la Pogba sau Kante

Playtech: Anamaria Prodan, reacție HALUCINANTĂ după ce Reghe s-a dus cu altă femeie în Grecia: ”Să scăpăm de circ”


Comentarii (3)
polistul68
polistul68  •  20 Iunie 2021, 19:16

Forbeste la figurat...un om dedicat unui domeniu...facut pentru acea activitate..care in tinerete a avut satisfactii cu acea activitate...daca il pui la 50 de ani sa-si schimbe meseria, sa reinceapa in alt domeniu, il omori sufleteste..asta e realitatea

steaua.libera
steaua.libera  •  20 Iunie 2021, 15:36

Ungurii băieți deștepți, joacă cu stadionul plin. Rețetă financiară incomparabil mai bună decât a noastră.

leu.mr
leu.mr  •  20 Iunie 2021, 13:57

„Ungaria mi-a salvat viața....nu știu ce aș fi făcut, poate aș fi devenit contabil, ca fratele meu” ?????????

Vezi toate comentariile (3)
Comentează