INTERNATIONAL  »  EUROPA LEAGUE  »  STEAUA / PLĂTESC SCUMP PENTRU FANUL CARE A INTRAT PE TEREN CU UJPEST

20.000 de euro amendă

Articol de GSP - Publicat duminica, 19 iulie 2009 00:00

UEFA a fost sesizată de raportul observatorului danez Carlsen

Steaua va fi nevoită să scoată o sumă considerabilă din buzunare din cauza suporterului care a pătruns pe gazon la meciul cu Ujpest (2-0), de joi. Roş-albaştrii vor fi amendaţi de UEFA cu nu mai puţin de 20.000 de euro în urma acelui incident. "Bine măcar că a fost singurul căruia i-a trecut prin cap să facă asta şi a fost repede pus la pămînt de forţele de ordine. Cine ştie ce se putea întîmpla?!", a spus preşedintele din Ghencea, Valeriu Argăseală.

Bannerul ofensator cît costă?

Steaua ar putea fi sancţionată şi asta din cauza unui banner jignitor scris în limba maghiară şi afişat către fanii adverşi joi seara. "Eu consider că acel incident va fi trecut cu vederea de cei de la Ujpest şi nu se vor plînge la UEFA. De ce spun asta? Pentru că între cele două cluburi există un respect şi o relaţie extraordinar de bune. Depinde însă şi dacă observatorul a notat ceva!", a completat Argăseală. Dacă danezul Jan Carlsen a notat în raport, s-ar putea ajunge pînă la închiderea porţilor sau la suspendarea terenului din Ghencea la următorul meci oficial din Europa League.

Cristian Bivolaru, fost şef FRF
"Important este ce a scris observatorul. Oricum, Steaua este recidivistă şi ar putea chiar să îi fie şi terenul suspendat!"

Gigi Becali, patron Steaua
"Nu mă interesează dacă cei de la Ujpest o să se plîngă. Pot să facă şi 100 de memorii, nu comentez mai mult!"

Citește și:
Fosta rivală a Simonei Halep s-a întors la Wimbledon și și-a schimbat meseria » Viața de lux pe care o trăiește
Tenis

Universitatea Craiova a închis al cincilea transfer al verii! Contract pe trei ani + toate detaliile financiare
Superliga

Rapid a anunțat oficial al 4-lea transfer al verii și a pornit furtuna: „Satelit. Luăm toate resturile”

Ea este considerată cea mai frumoasă fană de la Campionatul Mondial: „Imaginile s-au viralizat rapid!”
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Ea este considerată cea mai frumoasă fană de la Campionatul Mondial: „Imaginile s-au viralizat rapid!”
FOTO Soluție pentru a preveni inundațiile la metrou, utilizată în marile orașe europene
Profit.ro
FOTO Soluție pentru a preveni inundațiile la metrou, utilizată în marile orașe europene
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Ea este considerată cea mai frumoasă fană de la Campionatul Mondial: „Imaginile s-au viralizat rapid!”

Fosta rivală a Simonei Halep s-a întors la Wimbledon și și-a schimbat meseria » Viața de lux pe care o trăiește

Comentarii (66)
 •  21 Iulie 2009, 09:59

-PENTRU DAUNE SPORTIVE SI FINANCIARE CLUBUL AR TREBUI SA ACTIONEZE IN INSTANTA MEDIA SPORTIVA CARE ;DIN PREA MULTA BUNAVOINTA (PROSTIE CU INTENTIE)DE PREVENTIE(SANCHI)A CREAT BANNERUL SI SALUPA DE TEREN, IAR ACUM INCITA(TOT PREVENTIV) PENTRU RETUR.

 •  20 Iulie 2009, 00:43

INCREDIBIL DAR ADEVARAT INCREDIBIL DAR ADEVARAT CITESTE !!! cateva click-uri pe zi si faci bani !!!! FRATILOR........nu-mi vine sa cred.....METODA CEA MAI SIMPLA DE A FACE BANi !!!! nu fi indiferent!!!!INCEARCA SI TU SI o sa ma cauti sa-mi multumesti!!!! NU te costa nimic nu iti ia foarte mult timp. Oricum stai toata ziua pe net...., nu strica sa incerci sa si primesti ceva pentru asta. Te-ai gandit cum ai putea sa faci rost de bani fara sa investesti nici un leu ? REPET...nici un LEU.....S

becaliada
becaliada  •  19 Iulie 2009, 22:26

cititi beca lia da. wo r dp res s . c o m

Vezi toate comentariile (66)
Comentează
Close