INTERNATIONAL  »  EUROPA LEAGUE  »  FCSB - MANCHESTER UNITED

TOTU-I TACTICA Chiar a greșit FCSB tactica împotriva lui Manchester United? GSP a analizat în detaliu planul pus în aplicare de Charalambous

Analiza tacticii din FCSB - Manchester United 0-2. Fotomontaj: Diana Vasilescu, GSP
Analiza tacticii din FCSB - Manchester United 0-2. Fotomontaj: Diana Vasilescu, GSP

Articol de , - Publicat vineri, 31 ianuarie 2025 14:38 / Actualizat vineri, 31 ianuarie 2025 17:57

FCSB a pierdut în fața celor de la Manchester United, 0-2, în ultima etapă din grupa unică de Europa League, duel desfășurat în prezența a 50.128 de spectatori în tribune.

  • Totu-i tactica” este un proiect GSP care își propune să analizeze modul în care antrenorii aleg să abordeze tactic partidele-cheie. Pentru a determina cele mai importante date, ne folosim de platforma Wyscout, care oferă parametri și informații relevante colectate de 250 de experți din toată lumea

Pentru această partidă, roș-albaștrii au avut o nouă abordare tactică, cu cinci fundași în apărare, patru mijlocași și Daniel Bîrligea unic vârf, în speranța că noua așezare va genera o densitate care nu va da spații britanicilor, însă planul a eșuat în repriza secundă, după o primă parte în care Ruben Amorim „a citit” integral ceea ce se dorea a fi o inovație a omologului Elias Charalambous.

Diego Dalot (60') și Kobbie Mainoo (68') au adus punctele pentru „diavolii roșii”.

FCSB - PAOK, în play-off-ul Europa League » Duel cu repetiție pentru campioana României
Tragere la sorți
FCSB - PAOK, în play-off-ul Europa League » Duel cu repetiție pentru campioana României

FCSB, decuplată de la jocul ei

Încă din primele minute, oaspeții (3-4-3) au încercat să dezvolte un joc care să pună în valoare calitatea la nivel individual și, mai ales, capacitatea de efort net superioară jucătorilor de la FCSB (5-4-1).

Au urmat mingi aruncate peste apărare pentru demarcări în adâncime, cu scopul de a surprinde, ceea ce a limitat drastic soluțiile ofensive pentru campioana României, cu o structură aglomerată.

Gazdele au avut un singur element declanșator de atac, Vali Crețu, moment în care echipa trecea la patru jucători pe linia defensivă, Mihai Popescu transformându-se în fundaș dreapta.

Chiar a greșit FCSB tactica împotriva lui Manchester United? GSP a analizat în detaliu planul pus în aplicare de Charalambous
Apărarea debusolată a celor de la FCSB. Radunovic, de multe ori surprins. Adrian Șut încearcă să ajute defensiva. Foto generat de Wyscout

În presing, elevii lui Elias Charalambous au răspuns cu 5-2-3, în speranța contraatacului prin David Miculescu, Daniel Bîrligea și Florin Tănase, cu Adrian Șut și Malcom Edjouma puncte fixe în spatele lor.

Și tranziția pozitivă a avut de suferit, din cauza temerilor și a poziționării mult prea joase. În plus, majoritatea jucătorilor din teren au fost de profil defensiv.

În ceea ce privește apărarea, Ngezana și Dawa - cu un joc relativ sigur - n-au fost nici ei avantajați de sistem, întrucât construcția, exponențială în modulul cu trei stoperi, nu îi definește ca profil.

Chiar a greșit FCSB tactica împotriva lui Manchester United? GSP a analizat în detaliu planul pus în aplicare de Charalambous
Golul marcat de Dalot. Amplasarea deficitară a lui Dawa a derutat apărarea. Eriksen și Mainoo au combinat pentru pasa finală. Foto generat de Wyscout

Daniel Bîrligea, izolat în avanposturi

Lipsa baloanelor l-a ținut blocat pe toată durata partidei pe Daniel Bîrligea, neobișnuit să coboare prea mult pentru a intra în posesie și a crea ocazii.

Un alt jucător sacrificat, involuntar sau nu, a fost Miculescu, cu doar 38 de acțiuni în 80 de minute pe gazon, din care 50% reușite.

În concluzie, Manchester United a profitat de elementul nou prin care FCSB a vrut să surprindă, însă a căzut în propria capcană. Englezii au punctat prin superioritatea creată de incursiunile din linia a doua, ale lui Dalot și Garnacho, respectiv o tranziție ofensivă compactă care a destructurat totul în calea sa.

Chiar a greșit FCSB tactica împotriva lui Manchester United? GSP a analizat în detaliu planul pus în aplicare de Charalambous
Golul marcat de Mainoo este și el o mostră de joc simplu, pe fondul haosului din apărarea adversarilor. Foto generat de Wyscout

14:38minute a avut posesia FCSB în partida cu Manchester United, mult mai mică decât cea a adversarilor, de 38:11

E greu să recuperezi mingea și să faci ceva. Nu e confortabil, dar trebuie să ai și șanse să recuperezi mingea. Am încasat primul gol dintr-o fază fixă, un aut, trebuia să fim mai atenți. Nu meritam nici un egal, trebuie să fim corecți. Suporterii au fost minunați. Dacă jucam ce știam noi, în sistemul pe care l-am jucat până acum, poate era altceva sau cel puțin aveam mai multe șanse

- Florin Tănase, jucător FCSB

Cifrele meciului FCSB - Manchester United 0-2

Parametru

FCSB

Manchester United

Posesie

28%

72%

Situații de gol

8

21

Acuratețea paselor

74%

88%

Șuturi cadrate

3

7

Cornere

3

6

Mingi recuperate

46

47

A fost un meci foarte greu. În prima repriză cred că ne-am apărat bine, nu am oferit spații, însă în a doua repriză nu am mai reușit acest lucru și am oferit mai multe spații. Au schimbat la pauză, au adus mai multă viteză, nu le trebuie multe ocazii să marcheze. Au introdus jucători de mare calitate. Astfel de echipe suferă până marchează primul gol, după aceea le oferi spații când încerci să egalezi și astfel am luat al doilea gol

- Elias Charalambous, antrenor FCSB

Citește și:
Singurul stadion din Superliga cu „trei tribune 1”, inaugurat oficial astăzi » Cum arată după modernizare
Superliga
Singurul stadion din Superliga cu „trei tribune 1”, inaugurat oficial astăzi » Cum arată după modernizare
Previziunea lui Cassano: „Îmi pare rău pentru Inter, dar Chivu va ajunge la Barcelona”
Campionate
Previziunea lui Cassano: „Îmi pare rău pentru Inter, dar Chivu va ajunge la Barcelona”
Fostul fotbalist legitimat la FCSB se iubește cu Elena, solista trupei Mandinga » Primele imagini împreună
Altele
Fostul fotbalist legitimat la FCSB se iubește cu Elena, solista trupei Mandinga » Primele imagini împreună
Adrian Șut, prezentat oficial la Al Ain » Primele declarații
Superliga
Adrian Șut, prezentat oficial la Al Ain » Primele declarații
Schimbări la apartamente în România: atât de mici încât producătorii de mobilă au probleme
Profit.ro
Schimbări la apartamente în România: atât de mici încât producătorii de mobilă au probleme
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

„Orașul are și alte nevoi...” » Primarul din Botoșani a reacționat după dezvăluirile de pe GSP: „Mi-au cerut un milion de lei”

Sabalenka are echipament nou pentru Australian Open » Fosta ei rivală a făcut topul costumelor din tenisul feminin: Sorana Cîrstea e pe podium!


Comentarii (5)
luter
luter  •  01 Februarie 2025, 10:14

DACA VOI IL NUMITI ANTRENOR PE CIPROTUL ASTA ,EU MA LAS DE DE CITIT GSP PE BUNE .nu a fost in stare dupa atatea ani de ROMANIA sa vorbeasca ROMANESTE ,deci ***

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

parpalache
parpalache  •  01 Februarie 2025, 09:30

Pai daca jucau deschis „luau”...doar 10!Ca nu mai jucau cu d-aia din Lituania și din Azerbadjan!

reddevill77
reddevill77  •  31 Ianuarie 2025, 19:23
Postat de legio.sud pe 31 Ianuarie 2025, 16:32

Ce plan să pună?! El cară apa minerală…

Esti mereu asa "intelijent" ?

Vezi toate comentariile (5)
Comentează