INTERNATIONAL  »  EUROPA LEAGUE  »  CELTIC - CFR CLUJ 2-0

CELTIC - CFR CLUJ 2-0 // VIDEO+FOTO » Celtic și-a luat revanșa! CFR pierde pentru prima oară în grupa E

Articol de - Publicat joi, 03 octombrie 2019 23:52

CFR Cluj a pierdut pe terenul lui Celtic, 0-2 (Edouard 20', Elyounoussi 60'), în etapa a doua din grupele Europa League. 

După eliminarea din preliminariile Champions League, Celtic și-a luat revanșa după un meci pe care l-a dominat.

Clujul a fost umbra formației spectaculoase ce oferea o victorie-șampanie pe Celtic Park în luna august, campioana României eșuând din prima repriză în fața scoțienilor.

Toamna nu-i ca vara. Doar ploaia a rămas neschimbată pe Celtic Park, s-a dus și vremea minunilor. Așa e fotbalul când Omrani nu punctează sau pune pericol pe poarta adversă. Mai mult, de la o imprecizie a lui la mijlocul terenului, pe accelerația scoțienilor, a picat și golul secund, care a eliminat orice șansă pentru CFR.

Elyounoussi mai lipsea!

Campioana României nu a mai putut repeta nici jocul-șampanie din preliminariile Champions League, nici rezultatul, victorie cu 4-3. A rămas cu satisfacția că acea victorie a adus-o, practic, să joace în grupele Europa League, bașca a asigurat bugetul pe sezonul în curs. 

Fără a mai dispera în joc, pusă în gardă de ceea ce s-a întâmplat în urmă cu aproape două luni, Celtic nu s-a mai aventurat, a fost mai echilibrată și, când a avut culoar de șut, n-a iertat. Plus că norocul a surâs alb-verzilor printre picăturile reci de ploaie. Așa cum s-a întâmplat la golul de 2-0, când după cursa frumoasă a lui Forrest, Elyounoussi (59) a avut șansă, mingea intrând în poartă după ce l-a lovit pe Burcă. Poate așa a fost să fie, iar vârful norvegian - nu vă lăsați păcăliți de numele și originile marocane ale lui - nu va avea aceeași bucurie și pe 15 octombrie, pe Național Arena.

Acel ceva ce n-au avut "feroviarii"

CFR n-a jucat rău, dar a fost departe de a juca bine. Gazdele au avut mereu mingea sub control, ca și meciul. Mult mai mobilă, câștigând și duelurile simple, având mereu în pas în fața românilor, Celtic a avut acel ceva superior care a adus victoria. Clujenii au fost nehotărâți și lipsiți de o scânteie pe care au tot așteptat-o. 

Alb-verzii n-au mai făcut nici erori, iar ardelenii nu i-au mai forțat să le producă. Deschiderea scorului, reușita lui Edouard (20) după greșelile în lanț ale apărătorilor lui Petrescu, a simplificat munca britanicilor. Ceea ce s-a jucat în partea secundă a fost pro-Celtic, CFR fiind condamnată la eșec. Doar Deac a mai pâlpâit, însă flacăra s-a stins sub ploaia de la Glasgow.

A avut gastrită

Dan Petrescu le-a dat emoții clujenilor. N-a fost nici la conferința de presă dinaintea partidei, nici la antrenamentul oficial de pe Celtic Park miercuri seară. A suferit o gastrită, au transmis apropiații săi, coroborată cu o stare de răceală pe care tehnicianul a acuzat-o toată săptămâna. Totuși, SuperDan a putut fi "la serviciu", a stat pe banca ardelenilor.

  • Etapa viitoare (24 octombrie): Rennes - CFR, Celtic - Lazio
+28 FOTO

Celtic - CFR Cluj 2-0

min 90+4: Final! Celtic - CFR Cluj 2-0
min 90: Christie este schimbat cu Ntcham
min 85: Prima înlocuire la Celtic: Forrest e schimbat cu Hayes
min 84: Omrani a șutat slab, de la 6 metri, din voleu.
min 81: Ultima schimbare la CFR: Golofca intră în locul lui Djokovic
min 79: Elyounoussi a centrat în careu, dar Christie nu a ajuns la minge
min 75: Păun trage de la 20 de metri, dar șutul îl lovește pe Deac, care era în ofsaid
min 70: A doua schimbare la CFR! Păun a intat în locul lui Rondon
min 66: Pe contraatac, Forrest a șutat de la 22 de metri. Arlauskis reține în doi timpi
min 65: Omrani a intrat în careu, dar e blocat ușor de scoțieni
min 63: Ocazie pentru CFR Cluj! Deac a tras din colț, dar șutul a fost respins de Forster
min 60: GOL CELTIC! După o minge pierdută de Omrani, Celtic a plecat pe contraatac. Forrest a pătruns, i-a pasat lui Elyounoussi, iar acesta a șutat. Mingea l-a lovit pe Burcă și a intrat în poarta lui Arlauskis
min 58: Prima schimbare la CFR Cluj: Culio intră în locul lui Luis Aurelio
min 57: Elyounoussi șutează din careu, dar mingea e blocat de clujeni
min 55: Probleme pentru Luis Aurelio. Mijlocașul clujenilor acuză probleme la piciorul drept și va fi înlocuit de Culio
min 48: Bordeianu a pierdut o minge la mijlocul terenului, care a ajuns la Forrest. Acesta a intrat în careu, dar a reluat slab, mult pe lângă poartă
min 47: Susic a centrat în careu, dar Brown a respins. Mingea a ajuns la Omrani, care reluat din voleu, de la 10 metri, din unghi. Balonul s-a dus mult peste poartă
min 46: A început repriza a doua. Celtic a avut lovitura de start
min 45+1: Pauză
min 44: Bolingoli trage de la marginea careului. Arlauskis reține fără probleme
min 42: Rondon primește galben pentru simulare. Acesta a intrat în careu, a driblat un adversar și a căzut cerând penalty. Reluările au arătat că atacantul clujenilor a simulat
min 34: Edouard a pătruns singur, a trecut ușor de Burcă, dar fundașul a revenit și a respins șutul atacantului
min 26: Gol anulat pentru CFR Cluj! După o lovitură liberă bătută de Deac, mingea a ajuns la Rondon, care a pasat în fața porții, de unde Boli a trimis-o în poartă. Golul a fost anulat după ce Rondon a fost semnalizat în afara jocului
min 23: Bolingoli trage spectaculos, cu exteriorul, de la 18 metri. Mingea se duce peste poartă
min 20: GOL CELTIC! Bolingoli a primit o pasă în spatele fundașilor clujeni și centrează perfect în careu. Edouard a reluat cu capul și l-a învins pe Arlauskis
min 19: Forrest centrează în careu, dar mingea nu ajunge la niciun jucător de la Celtic
min 16: Bolingoli a centrat în careu, dar fundașii lui CFR au respins în corner
min 11: Arlauskis are o primă intervenție foarte bună, respingând lovitura de cap trimisă de Jullien
min 9: Burcă este trimis în afara terenului pentru că are buza spartă și sângerează. Scoțienii sunt în atac
min 5: Rondon a centrat pe jos, în careu, dar scoțienii au respins
min 3: Celtic începe tare, cu un pressing avansat, care îi încurcă pe clujeni pe faza de construcție
min 1: La Glasgow plouă torențial. A început meciul. CFR Cluj a avut lovitura de start

Celtic: Forster - Elhamed, Ajer, Jullien, Bolingoli - Brown, McGregor, Forrest - Christie, Elyounoussi, Édouard 
Rezerve: Gordon, Bitton, Sinclair, Bauer, Hayes, Rogic, Ntcham 
Antrenor: Neil Lennon 

CFR Cluj: Arlauskis - Susic, Boli, Burcă, Camora - Bordeianu, Luis Aurelio, Djokovic - Deac, Rondon, Omrani 
Rezerve: Jesus Fernandez, Păun, Culio, Golofca, Hoban, Peteleu, Cestor 
Antrenor: Dan Petrescu 

Stadion: Celtic Park (Glasgow)
Arbitru: Daniel Siebert / Asistenți: Jan Seidel, Stefan Lupp (toți Germania)

AICI ai cele mai interesante statistici + clasamente în timp real din fotbalul intern și internațional!

Citește și:
Gigi Becali a izbucnit în direct: „Pentru asta, Rapid nu va lua titlul niciodată! Dumnezeu va face dreptate”
Superliga
Gigi Becali a izbucnit în direct: „Pentru asta, Rapid nu va lua titlul niciodată! Dumnezeu va face dreptate”
Și-a etalat corpul perfect pe marginea piscinei, înaintea Jocurilor Olimpice de iarnă: „Ne vedem la Milano”
Jocurile Olimpice
Și-a etalat corpul perfect pe marginea piscinei, înaintea Jocurilor Olimpice de iarnă: „Ne vedem la Milano”
A semnat și poate debuta vineri la Dinamo » Ce spune Andrei Nicolescu despre transferuri
Superliga
A semnat și poate debuta vineri la Dinamo » Ce spune Andrei Nicolescu despre transferuri
Intră la negocieri pentru transferul lui Siyabonga Ngezana
Superliga
Intră la negocieri pentru transferul lui Siyabonga Ngezana
Dacia se pregătește de finalul motoarelor GPL
Profit.ro
Dacia se pregătește de finalul motoarelor GPL
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

„Miza programului n-a fost ascensiunea, ci moartea” » De ce escaladarea live a unui zgârie-nori de către Alex Honnold a fost greșită: „Clădirea nu e munte, e o vânătoare de clickuri vopsită drept căutare interioară”

„Părul fetei arde vâlvătăi... Zbor final! Stop!” » GSP publică o serie specială, la 50 de ani de la perfecțiunea olimpică a gimnasticii: „Nadia, 10 la Montreal”


Comentarii (213)
steaua1986.
steaua1986.  •  03 Octombrie 2019, 22:09
Postat de andrei.f pe 03 Octombrie 2019, 06:13

Fara arbitrii de casa, cfr va pregati sacu de goluri !

Asta om prost, nu gluma!

fairplayromania
fairplayromania  •  04 Octombrie 2019, 04:57

Sunt mîndru de CFR !!! Eram si mai mîndru daca aveam mai multe echipe românesti in competitie. Succes anul viitor!

steaua.inseamna.csa
steaua.inseamna.csa  •  03 Octombrie 2019, 22:21
Postat de steaua1986. pe 03 Octombrie 2019, 22:09

Asta om prost, nu gluma!

Un jjjijjist gretos ca si stapanul, ca sa citam din clasici .... :-)))

Vezi toate comentariile (213)
Comentează