INTERNATIONAL  »  EUROPA LEAGUE  »  DINAMO KIEV - STEAUA 3-1

Costel Gâlcă nu şi-a ascuns dezamăgirea după eşecul de la Kiev: "Sînt supărat pe echipă"

Articol de - Publicat vineri, 03 octombrie 2014 00:00 / Actualizat vineri, 03 octombrie 2014 00:39

Antrenorul Stelei, Costel Gâlcă, a explicat de ce l-a umilit pe Nicuşor Stanciu, pe care l-a scos din teren la doar 25 de minute distanţă după ce îl introdusese.

- Domnule Gâlcă, a fost Dinamo Kiev echipa mai bună?
- Mda, să zicem. Totuşi, ucrainenii au fost peste noi şi pentru că ei au stat şi au aşteptat greşeala noastră. Mereu ieşeau cu faţa la joc. Sînt supărat pe echipă pentru că practic i-am băgat în joc pe adversari. Am jucat prea direct, trebuia să o facem mult mai simplu. Ne luăm revanşa la Bucureşti, veţi vedea.

- Putea Steaua să obţină un egal la Kiev?
- Bineînţeles! Sîntem dezamăgiţi, e o frustrare mare pentru că ne-am dorit mult să scoatem un rezultat bun, dar atît a fost să fie, din păcate.

- De ce aţi ales să-l scoateţi pe Stanciu în minutul 82, după ce acesta fusese trimis pe gazon în minutul 57?
- Aici e Steaua, nu merge cu jumătăţi de măsură! Trebuie să avem atitudine, toate calităţile trebuie puse în slujba echipei, iar cei care vin de pe bancă sînt obligaţi să aducă ceva nou atunci cînd apelez la ei. Stanciu trebuie să aibă atitudine. E la Steaua, nu îl putem aştepta mereu. Degeaba are calităţi dacă nu le foloseşte.

- Aţi sperat pe final că puteţi egala, după ce Rusescu a marcat?
- Da, normal. Din păcate, s-a terminat 3-1, un rezultat prea dur pentru ceea ce a fost pe teren. Oricum, mă bucur că Raul a înscris, e bine pentru moralul lui.

- Regretaţi modul în care aţi alcătuit echipa?
- Nu, deloc! Tănase a jucat foarte bine, chiar dacă nu mai evoluase de mult. Nu s-a văzut acest lucru. Sincer să fiu, nici nu mă aşteptam să reziste pe teren toate cele 90 de minute.

"Trebuia să fim mai dezinvolţi, să ţinem mai mult de minge, să pasăm. Eu mă simt bine, n-a fost o accidentare gravă, dar am decis împreună cu antrenorul să nu joc de la început" (Raul Rusescu, atacant Steaua)

"Echipa mea a jucat bine de la un capăt la celălalt, a depus un efort uriaş pentru că Steaua a făcut un meci bun, a avut un control foarte bun al mingii. Nu ştiu ce s-ar fi întîmplat dacă românii marcau primii. Imprevizibilitatea fotbalului îl face să fie minunat" ( Igor Surkis, patron Dinamo Kiev)

"E un rezultat excelent pentru noi, am obţinut o victorie mare împotriva unei echipe foarte bune. Cred că vom merge împreună mai departe, singura întrebare e: care dintre noi va fi pe primul loc? Sînmărtean mi-a plăcut, a demonstrat că are calitate" (Jeremain Lens, mijlocaş Dinamo Kiev)

„Fotbalul se «deteritorializează»! Nu mai există ceva esențial” » Un profesor de antropologie, Christian Bromberger, conferință de excepție despre o „mutație” în fotbalul de azi: „Am plecat de la tifoso, adică boală contagioasă, și am ajuns aici”

32 de ani de la moartea tragică a fotbalistului român „mai talentat decât Hagi” » Cum l-a „vânat” Securitatea și de ce nu s-a înțeles nici cu Dobrin, nici cu Hagi: „Gică îl înjura, îl scuipa”


Comentarii (28)
rozu
rozu  •  03 Octombrie 2014, 20:57

da, dar galca are pe cine! jucatorii, insa, pe cine sa fie suparati?! n'au patron, n'au presedinte si din vara asta nici antrenor! ei se antreneaza singuri in teren! asa cum ii baga antrenoru' lu' peste...

pogav
pogav  •  03 Octombrie 2014, 12:05

Du-te Galca, du-te... Suparat pe echipa, zici? Dar pe tine, bai inteligentule, nu esti suparat? Pe modul in care faci echipa, nu esti suparat? Pe faptul ca-l tii pe Tanase (desi nu mai jucase de ceva vreme, iar cu putin timp in urma a petrecut in club pana la 4 a.m.) 90 de min. pe teren, in conditiile in care s-a vazut clar ca inca din min.60 era mort; pe faptul ca esti indolent, pierdut si fara reactie in fata dezastrului - ce sa faca si Rusescu cand tu faci schimbare in min. 80; pe faptul ca vezi intotdeuna alt meci si, in consecinta, declaratiile tale devin de-a dreptul hilare... Eu, cel putin astept sa-ti dai in continuare cu stangu'-n dreptu' si sa se sature si Gigi de tine.

wwerko80
wwerko80  •  03 Octombrie 2014, 11:17

Dupa mine eu l-as vinde pe Stanciu cat unii inca mai cred ca e jucator bun. Eu nu am vazut nimic la el. Alearga cate 15 km / meci, trage 5 suturi din care, doamne'juta 2 sunt pe poarta si rar 1 intra in plasa. Rusescu a intrat si dupa 7 min a inscris. Asta este greseala lui galca. Si la meciul cu ludogretz, cand a scos toti jucatorii ofensivi, tot greseala lui a fost. Este un antrenor mediocru. Cu lotul asta Reghe domina grupa. Daca ii promitea jucatorii astia lui reghe poate mai ramanea la steaua, asa, a cumparat jucatorii dabea dupa ce a castigat ludogret calificarea. Cioban r3t4rd4t

Vezi toate comentariile (28)
Comentează