INTERNATIONAL  »  EUROPA LEAGUE  »  OMONIA - FC VASLUI, MÎINE, ORA 19:00

Cristi Dulca: "La meciul cu Omonia îmi pun în joc întreaga carieră"

Articol de GSP - Publicat luni, 03 august 2009 00:00

Cristian Dulca nu se mulţumeşte cu puţinul, dorinţa cea mai mare fiind accederea în grupele Ligii Europa. Antrenorul lui FC Vaslui este conştient că o eventuală calificarea în această fază a competiţiei i-ar aduce faimă, dar şi un nou statut în postura de antrenor.

Oricine îşi doreşte să ajungă în grupele Ligii Europa. Eu asta îmi doresc cu FC Vaslui. Putem depăşi performanţele de anul trecut. Sunt conştient că în joc se află propria carieră. Însă, o eventuală calificare în grupe ar însemna foarte mult nu numai pentru mine, ci şi pentru jucătorii Vasluiului”, a precizat Dulca.

 Tehnicianul galben-verzilor a vorbit şi despre returul cu Omonia Nicosia, pe care îl consideră destul de greu. “Scorul de 2-0 nu înseamnă nimic pentru noi. Dacă ne dorim calificarea pe mai departe, trebuie să marcăm şi aici. De altfel, le-am spus băieţilor să rămînă cu picioarele pe pămînt, iar meciul de la Nicosia începe pentru noi de la scorul de 0-0”, a mai declarat Dulca.

FC Vaslui are întreg lotul valid, în pregătiri revenind şi Hugo Luz, refăcut după o accidentare la gleznă în cantonamentul german.

Citește și:
Gigi Becali, declarații dezgustătoare după Farul - FCSB: „M-a scăpat Dumnezeu de el. E bine că s-a accidentat”
Superliga

Denis Alibec, o nouă achiziție de lux! A apărut la Farul - FCSB cu o „bestie” de peste 200.000 de euro

Rădoi a rupt tăcerea despre plecarea de la FCSB: „Chiar dacă nu am BAC și par mai prostuț, am abilitatea asta”

Stadionul „ascuns” în munți a devenit destinație turistică
Campionate
Stadionul „ascuns” în munți a devenit destinație turistică
EXCLUSIV STB pierde din șoferi, conducerea rămâne intactă. La cât a ajuns salariul mediu în companie
Profit.ro

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație care poate deveni subiectul unui articol? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

„Frumusețea naturii” » Soția cu 15 ani mai tânără a fostului fotbalist din Liga 1, imagini provocatoare din vacanța de vis

„Am făcut foame mare, împărțeam un cartof toată ziua!” » Ion Țiriac, amintiri la „Prietenii lui Ovidiu”: „Nu e nicio rușine”

Comentarii (12)
 •  03 August 2009, 21:21

...cristi dulca a jucat la nationala romaniei in 98 .la mondialu din franta si in 94 a fost in lotul echipei la mondial ...a jucat alaturi de hagi si compania da tu de unde sa auzi sau sa vezi apropo a fost jucator de baza la fc rapid daca ai auzit de ei

 •  03 August 2009, 19:57
Postat de pe 03 August 2009, 17:21

haha care cariera ba iti risti tu?? eu zic ca poti sa stai linistit nu a auzit nimeni de tine =))

de el sigur a mai auzit lumea,dar de tine cu siguranta nu...asa ca stai flexat

 •  03 August 2009, 17:21

haha care cariera ba iti risti tu?? eu zic ca poti sa stai linistit nu a auzit nimeni de tine =))

Vezi toate comentariile (12)
Comentează
Selecționerul Gică Hagi: „Am un mesaj pentru cei mai bogați oameni din România!”