INTERNATIONAL  »  EUROPA LEAGUE  »  DINAMO ZAGREB - PETROLUL (ÎN TUR 3-1), AZI, ORA 22:00, ÎN DIRECT PE DIGI 1, LIVETEXT PE GSP.RO

Croaţii ştiu de ce jucători să se teamă în returul cu Petrolul: "Mare atenţie la Mutu!"

Articol de GSP - Publicat joi, 28 august 2014 00:00 / Actualizat joi, 28 august 2014 02:09

Croaţii sînt precauţi înaintea returului contra Petrolului, iar fundaşul Josip Simunici a numit principalele pericole ale ploieştenilor: Mutu şi Albin.

Dinamo Zagreb a cîştigat în manieră categorică la Ploieşti, în tur, scor 3-1, însă cel puţin la nivel declarativ, adversarii Petrolului rămîn pe poziţii şi nu se vor relaxa nici o clipă. Căpitanul din meciul tur, Simunici, a fost impresionat de valoarea individuală a prahovenilor şi crede că orice clipă de neatenţie poate modifica soarta calificării.

"Au o mulţime de jucători buni şi va trebui să ne concentrăm atenţia mai ales asupra lui Mutu. Personal, şi Albin mi s-a părut foarte bun şi periculos. Petrolul a fost cu siguranţă peste Aalborg, echipa eliminată în turul precedent", a declarat fundaşul.

Tehnicianul croaţilor, Zoran Mamici, a mărturisit că a urmărit deplasarea Petrolului din Cehia, contra celor de la Viktoria Plzen, cîştigată de "lupi" cu 4-1, dar crede că ploieştenii au avut şi noroc.

"Am văzut meciul lor din Cehia, dar este greu să tragem concluzii. Au înscris un gol din fază fixă, altul de la 25 de metri, sub bară, amîndouă în primele 25 de minute şi, firesc, au dus meciul în favoarea lor. Pe de altă parte, cei de la Plzen au avut 26 de şuturi pe poartă... fiecare meci este special", a încheiat tehnicianul.

Cei de la Dinamo nu se vor putea baza la meciul retur pe şase jucători: Machado, Pivarici, Junior Fernandes, Husejinovici, Lee Addy şi Taravel.

Vînd la Sporting
Atacantul celor de la Dinamo Zagreb, Duje Cop, a intrat în vizorul portughezilor de la Sporting Lisabona şi aceştia au făcut deja o ofertă. Vîrful de 24 de ani are o medie senzaţională pentru Dinamo, reuşind 37 de goluri în 44 de meciuri, şi a atras atenţia mai multor cluburi importante, cum ar fi Schalke, Stuttgart, Fiorentina sau Torino.

Singurii care au făcut o ofertă concretă au fost cei de la Sporting, care au pus pe masă 3 milioane de euro. Croaţii speră să obţină 5 milioane pentru cel care a marcat de două ori pe "Ilie Oană".

Aterizare cu probleme
Românii au avut parte de emoţii la aterizarea în capitala Croaţiei. Avionul cu care a făcut deplasarea echipa antrenată de Răzvan Lucescu a avut mici probleme din cauza condiţiilor meteo.

Ploieştenii au invitat la meci şi foste glorii ale clubului: Mircea Dridea, Camil Oprişan, Eduard Iuhasz, Octavian Dincuţă şi Gheorghe Liliac.

"Am obţinut un rezultat senzaţional în tur, dar nu am jucat foarte bine. Trebuie să fim mai buni decît în primul meci pentru a ne securiza locul în Europa League. Am un respect maxim pentru Petrolul ca echipă, dar am încredere în băieţii mei" (Zoran Mamici, antrenor Dinamo Zagreb)

631757-zagreb-petrolul.jpg

Citește și:
A căzut nocturna în Oțelul - Csikszereda » Panică pentru gălățeni: ce spune regulamentul
Superliga
A căzut nocturna în Oțelul - Csikszereda » Panică pentru gălățeni: ce spune regulamentul
Stupoare în arhivele Securității: marele Ștefan Kovacs a fost agentul secret „Vasile Munteanu” + „Este un tovarăș atașat colaborării”
Special
Stupoare în arhivele Securității: marele Ștefan Kovacs a fost agentul secret „Vasile Munteanu” + „Este un tovarăș atașat colaborării”
Gigi Becali, ședință de URGENȚĂ la FCSB! S-a dus peste jucători la baza de la Berceni » Declarații tari ale patronului: „Am șters toate amenzile, dar...”
Superliga
Gigi Becali, ședință de URGENȚĂ la FCSB! S-a dus peste jucători la baza de la Berceni » Declarații tari ale patronului: „Am șters toate amenzile, dar...”
Probleme pentru „câini”? » Cum se prezintă gazonul de pe „Arcul de Triumf”, cu 4 zile înainte de Dinamo - Petrolul
Superliga
Probleme pentru „câini”? » Cum se prezintă gazonul de pe „Arcul de Triumf”, cu 4 zile înainte de Dinamo - Petrolul
Lanț gigant de magazine deschide în România prima unitate FOTO
Profit.ro
Lanț gigant de magazine deschide în România prima unitate FOTO
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

„Miza programului n-a fost ascensiunea, ci moartea” » De ce escaladarea live a unui zgârie-nori de către Alex Honnold a fost greșită: „Clădirea nu e munte, e o vânătoare de clickuri vopsită drept căutare interioară”

Selecționerul României, șocat de ce a găsit în Danemarca: „Despre ce vorbim? Dimineața, tot cartierul!”


Comentarii (1)
gado
gado  •  28 August 2014, 10:48

3-0, 4-1 ptr petrolul ? sau macar la 11 m.. dupa minunea facuta de moti (aseara) un asemenea rezultat ar face sa se vorbeasca peste tot in lume, inca o data de romania. sanse ptr petrolul? 2 %....dar exista... petrolul trebuie sa joace PERFECT ca sa aiba sanse. numai ca noi nu prea stim cum sa facem asa ceva... nu stim sa ne mobilizam, iar de obicei ne inecam la mal ca stelistii in minutul 90.. oricum, ptr petrolul, mult succes . atata timp cat exista sanse matematice, exista speranta..

Vezi toate comentariile (1)
Comentează