INTERNATIONAL  »  EUROPA LEAGUE  »  FCSB

EXCLUSIV FCSB e în mare pericol! UEFA, 4 capete de acuzare la adresa roș-albaștrilor, dar și o veste bună

Articol de - Publicat luni, 20 august 2018 19:36

Forul de la Nyon a deschis procedură disciplinară după incidentele de la meciul cu Hajduk, dar returul cu Rapid Viena nu e în pericol să se joace cu porţi închise deoarece şedinţa Comisiei de Disciplină va fi la o zi după returul cu austriecii de pe Arena Naţională.

FCSB va fi judecată de UEFA pentru ceea ce s-a întâmplat la returul cu Hajduk, când au avut loc incidente extrem de grave. O bucată de scaun aruncată din tribune, din mijlocul galeriei roş-albastre, l-a lovit în faţă pe Nedelcu şi i-a provocat o fractură de piramidă nazală.

Deşi Junior Morais a încercat să ascundă imediat obiectul care a aterizat pe gazon, l-a băgat sub tricou şi apoi l-a dus dincolo de reclamele din jurul suprafeţei de joc, observatorul de joc a notat totul în raport.

GSP a solicitat la UEFA un punct de vedere oficial cu privire la ceea ce s-a întâmplat joia trecută, iar forul de la Nyon a răspuns ieri ziarului: "Am deschis o procedură disciplinară!".

UEFA are nu mai puţin de 4 capete de acuzare la adresa clubului lui Gigi Becali:

1. Aruncarea obiectelor din tribună (articolul 16 din Regulamentul Disciplinar al UEFA)

2. Torțe și artificii (articolul 16)
CE SPUNE ARTICOLUL 16: "Cluburile gazdă sunt responsabile pentru urmărirea comportamentului necorespunzător din partea suporterilor. Abateriile acestora fac obiectul unei măsuri disciplinare directe. Cluburile sunt responsabile de ordinea și siguranța în interiorul și în jurul stadionului, înainte, în timpul, dar și după meciuri! Ele sunt resposabile de toate incidentele produse!"

3. Suporteri intrați pe teren (articolul 40)
CE SPUNE ARTICOLUL 40: "Organizatorul meciului trebuie să-i asigure pe jucători pe toată durata meciului împotriva pătrunderii spectatorilor pe suprafața de joc. Acest lucru poate fi realizat în diverse moduri, prin prezența personalului de securitate, șanţuri, garduri etc... Indiferent de forma de protecție împotriva suporterilor, aceasta trebuie să fie adecvată în cazul unei evacuări de urgență în conformitate cu avizul autorităților publice".

4. Organizare insuficientă (articolul 43 din Regulamentul de Securitate al UEFA)
CE SPUNE ARTICOLUL 43: "Sistemul audio al stadionului trebuie să poată fi ascultat în mod clar în interiorul și în afara arenei. Crainicul trebuie să fie capabil să se adreseze în limba spectatorilor oaspeţi. Anunțurile trebuie să fie neutre și nu trebuie utilizate mesaje care să sprijine echipa gazdă, care să conţină vreo formă de discriminare față de echipa vizitatoare sau care să difuzeze mesaje politice".

FCSB riscă nu doar o amendă extrem de mare, ci chiar şi o sancţiune care să-i interzică prezenţa spectatorilor la un meci sau chiar două!

Totuşi, există şi o veste bună: UEFA va judeca speţa Stelei în şedinţa Comisiei de Disciplină din 31 august. Dată până la care se va disputa returul cu Rapid Viena, programat o zi mai devreme, pe 30 august. Astfel că la confruntarea cu austriecii, FCSB va fi sigură că va putea evolua pe Arena Naţională şi că va avea şi fanii în tribune. 

 

3 ani au trecut de la ultimele meciuri disputate de FCSB cu porţile închise în Europa, 2-3 cu Trencin şi 1-1 cu Partizan Belgrad, ambele în Champions League

Playtech: TRAGEDIE! Doliu URIAȘ în politica din România! A MURIT în urmă cu puțin ...

Ianis Hagi și Dennis Man, în centrul atenției la reunire » Ținute extravagante alese de „tricolori”


Comentarii (43)
cetateanul_surmenat
cetateanul_surmenat  •  21 August 2018, 14:23
Postat de daviddraiman pe 20 August 2018, 22:27

''cei de la sud'' sunt adevaratii stelisti , voi sunteti apa de ploaie , aruncatori de scaune

Intr-adevar, ati fost impreuna in piata platiti de psd sa stricati protestul pasnic. Va comanda neghinita cum vrea el iar voi executati pt un meniu complet la rin, mortilor de foame!

lucghencea
lucghencea  •  21 August 2018, 12:09

Nu e speta Stelei e speta clubului care nu a fost si nu este STEAUA Bucuresti conform legilor care se aplica nu se interpreteaza , iar speta STELEI este dosarul de circa 640 de pagini trimis de curand ;a UEFA in ce priveste aplicarea deciziilor irevocabile care au decis ca clubul si echipa lui becali au utilizat o denumire similara pentru o societate comerciala ulterior lichidata ca sa creeze confuzie si sa acapareze ilegal in 2003 locul clubului STEAUA din L1 , manevra care de facto a retrogradat clubul din Ghencea din LPF pe cale de consecinte .

1776365605757168
Popescu Alexandru  •  21 August 2018, 09:12

L-a gasit jandarmeria pe iresponsabilul care l-a lovit pe Nedelcu?Daca da, ce masuri s-au luat si cine este?Nu poate scapa fara dosar penal si condamnare cu executare, astfel de *** nu au ce cauta pe un teren de sport!

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

Vezi toate comentariile (43)
Comentează