INTERNATIONAL  »  EUROPA LEAGUE  »  FCSB - MANCHESTER UNITED

Un neamț va arbitra FCSB - Manchester United! Sezonul trecut a fost implicat într-o fază controversată: a ratat o intrare dură, apoi și-a prezentat scuze

Harm Osmers // FOTO: Guliver/GettyImages
Harm Osmers // FOTO: Guliver/GettyImages

Articol de - Publicat marti, 28 ianuarie 2025 12:37 / Actualizat marti, 28 ianuarie 2025 13:11

UEFA a decis să trimită o brigadă de arbitri din Germania la FCSB – Manchester United. La centru va fi Harm Osmers, care azi împlinește 40 de ani.

  • FCSB Manchester United se joacă joi, 30 ianuarie, de la ora 20:00. Va fi liveTEXT pe GSP.ro, cu informații de la reporterii GSP prezenți pe Arena Națională. La TV, partida e în direct pe PrimaSport și DigiSport.

La ultimul meci din grupa Europa League, FCSB va fi condusă de neamțul Harm Osmers. Acesta arbitrează în Bundesliga din sezonul 2016-2017 și deține ecuson FIFA din 2020.

Baricadă la mijloc! Cum vrea FCSB s-o anihileze pe Manchester United: formula de start gândită de campioană
FCSB - MANCHESTER UNITED
Baricadă la mijloc! Cum vrea FCSB s-o anihileze pe Manchester United: formula de start gândită de campioană

Brigadă din Germania pentru FCSB – Manchester United

Osmers va fi ajutat la cele două tușe de Dominik Schaal și Stefan Lupp, în timp ce în camera VAR se vor afla Benjamin Brand și Patrick Hanslbauer.

În acest sezon, Osmers a condus 20 de partide, în primele două ligi din Germania, în Cupă, în Liga Națiunilor și în preliminariile Europa League. Are și două meciuri în campionatul Greciei, iar disputa dintre FCSB și Manchester United va fi a treia din grupă pe care o arbitrează, după Lyon – Beșiktaș și Real Sociedad – Dinamo Kiev.

Neamțul e un arbitru riguros, având o medie de 5 galbene pe meci. Mai are în „palmares” 3 cartonașe roșii și 7 lovituri de pedeapsă acordate.

FCSB va fi a doua echipă din România pe care Harm Osmers o conduce. El a fost la ce centru la victoria celor de la CFR Cluj, 2-0, cu FK Jablonec, din grupele Conference League, din 2021.

Trei dintre jucătorii de la FCSB îl cunosc

În noiembrie 2021, Harm Osmers a arbitrat amicalul dintre Italia U21 și România U21, scor 4-2. Atunci, au jucat mai mulți fotbaliști din actualul lot al campioanei: Ștefan Târnovanu, David Miculescu și Octavian Popescu.

Și-a prezentat scuze după un meci

Cel mai important meci condus de Harm Osmers, originar din Bremen, a fost în sezonul trecut, Bayern Munchen – Borussia Dortmund 0-2, din etapa a 27-a din Bundesliga.

Atunci, neamțul, licențiat în administrarea afacerilor, a fost în centrul unui scandal. În minutul 32, la 1-0 pentru Borussia, acesta nu a văzut un fault dur făcut de Julian Ryerson asupra lui Jamal Musiala. Asta deși se afla foarte bine poziționat, în apropierea celor doi.

Un neamț va arbitra FCSB - Manchester United! Sezonul trecut a fost implicat într-o fază controversată: a ratat o intrare dură, apoi și-a prezentat scuze

Apoi, după meci, Osmers și-a recunoscut greșeala. Și a admis că Ryerson putea chiar să primească chiar cartonașul roșu.

„În timpul acelei faze, eram atent la Emre Can, care juca mingea. Ce a făcut Ryerson mi-a scăpat. Nu am fost atent. Când am revăzut faza, mi-am dat seama că e vorba de un cartonaș galben închis. Spre roșu. Am ratat intervenția și îmi prezint scuze jucătorului faultat. Trebuia să fie țelul meu să văd acea fază și oricare alta petrecută în meci”, a spus Osmers, potrivit presei din Germania.

Recent, Harm Osmers a fost criticat după egal între Eintracht Frankfurt și Union Berlin, 1-1. Reprezentații celor de la Union l-au criticat pentru că nu dat suficiente minute de prelungire, în timp ce oficialii de la Eintracht au fost deranjați de eliminarea lui Arthur Theate, pentru două galbene, acuzând că belgianul a făcut fault doar pentru că a fost faultat înainte.

Și în primăvară a fost criticat vehement de fanii lui Schalke. A dictat penalty pentru Schalke, în prelungiri, la 1-1, dar apoi a fost chemat la margine pentru a revedea faza și a schimbat decizia. „Am avut impresia că a fost fault, dar după ce am văzut imaginile mi-am dat seama că nu e așa. Nu a fost suficient pentru a dicta penalty”.

Citește și:
Naomi Osaka, încă o ținută spectaculoasă pentru un turneu de Grand Slam » Inspirație japoneză la Wimbledon
Tenis
Naomi Osaka, încă o ținută spectaculoasă pentru un turneu de Grand Slam » Inspirație japoneză la Wimbledon
„Te deranjează asocierea cu fostul tău soţ?” » Fosta noră a lui Ion Țiriac a răspuns la întrebarea incomodă
Stiri extrasport
„Te deranjează asocierea cu fostul tău soţ?” » Fosta noră a lui Ion Țiriac a răspuns la întrebarea incomodă
Nu l-a vrut nimeni! » Stadionul din Superliga a rămas fără cumpărător: cine l-ar putea prelua
Superliga
Nu l-a vrut nimeni! » Stadionul din Superliga a rămas fără cumpărător: cine l-ar putea prelua
Noul model Dacia, în premieră pe străzile din Paris » Trecătorii au fost uimiți: „E mașina viitorului”
Noutati auto
Noul model Dacia, în premieră pe străzile din Paris » Trecătorii au fost uimiți: „E mașina viitorului”
Tensiuni la Nissan: Fugit ca în filmele polițiste, cu ajutorul unor mercenari americani, Carlos Ghosn a fost propus din nou în conducere. „Are aspecte bune și aspecte rele!”
Profit.ro
Tensiuni la Nissan: Fugit ca în filmele polițiste, cu ajutorul unor mercenari americani, Carlos Ghosn a fost propus din nou în conducere. „Are aspecte bune și aspecte rele!”
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

„Mă intrigă!” » David Popovici a cucerit aurul la 100 de metri în Trofeul Settecolli, apoi a enunțat marele obiectiv: „Mă gândesc serios”

Gigi Becali s-a sucit la 180°, iar „11”-le FCSB-ului suferă o modificare fundamentală!


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează