INTERNATIONAL  »  EUROPA LEAGUE  »  DINAMO

Gabi Stan: "Dinamo trebuie să trateze cu seriozitate meciul cu Olimpia"

Articol de GSP - Publicat miercuri, 14 iulie 2010 00:00

Fostul antrenor al formaţiei Zimbru Chişinău, Gabi Stan, merge pe mâna lui Dinamo în dubla cu Olimpia Bălţi şi susţine că oficialii gazdelor au făcut demersuri pentru a muta meciul la Tiraspol.

- Domnule Gabi Stan, traseul european al lui Dinamo trece prin Chişinău.
- Să ştiţi că e un meci extraordinar de important în Moldova, dar vă spun un lucru, în premieră, disputarea partidei la Chişinău a stat mult timp sub semnul întrebării.

- De ce spuneţi asta?
- Eu am rămas în relaţii bune cu oficialii de la Zimbru, având în vedere că am antrenat acolo un an şi patru luni şi mi-au spus că le-au dublat chiria pentru meciul acesta la stadionul din Chişinău şi cei de la Olimpia au vrut să mute meciul la Tiraspol, însă Dinamo s-a opus şi bine a făcut.

- Fanii moldoveni pregătesc o primire specială…
- Am citit că vor afişa bannere împotriva românilor, însă eu îi cunosc pe fanii Zimbrului, care sînt cei mai mulţi în Moldova şi sunt convins că vor veni în număr mare să o vadă pe Dinamo, în niciun caz ca să o susţină pe Olimpia Bălţi. Există chiar o rivalitate recentă între cele două cluburi, fiindcă Olimpia a terminat pe trei şi le-a suflat locul de Europa celor de la Zimbru, reuşind să câştige meciul decisiv la Chişinău. Acest meci cu Dinamo este o sărbătoare a fotbalului la Chişinău

- Cât de mult s-a schimbat Olimpia faţă de vremea aceea?
- Când antrenam eu la Zimbru, ei erau o echipa fără pretenţii de mijlocul clasamentului în liga secundă. Îi mai chemam, din când în când, pentru partide amicale şi îi urmăream în meciurile cu echipa noastră secundă. De la venirea patronului Chişeliov, lucrurile s-au schimbat şi au fost aduşi mulţi străini, care până la urmă au dus Olimpia în Europa. Îl cunosc şi pe antrenorul Bunea, pe care l-am avut adversar în campionat pe vremea când el era secund la Nistru Otaci.

- Ar trebui să se teamă Dinamo?
- Echipele moldoveneşti sînt de moral, dacă le-ai dat gol repede s-au tăiat. Presiunea e pe Dinamo, moldovenii nu au nimic de pierdut.. Ei joacă un stil Kamikadze, cu multă ambiţie şi determinare şi un joc dur, de multe ori peste limita regulamentului. Oricum, pot să spun că gazonul de pe stadionul Zimbru se prezintă în condiţii foarte bune şi Dinamo va avea şansa să îşi pună în aplicare jocul de pase. Dacă fac greşeala să intre în jocul moldovenilor, atunci aceştia prind curaj şi lucrurile pot lua o turnură nedorită.

- Cu Zimbru aţi eliminat IFK Goteborg.
- Fotbalul din Moldova este într-un regres faţă de perioada aceea. Nu întâmplator cei din federaţie au spus că acel sezon, când Balint antrena Sheriff şi eu eram la Zimbru, a fost cel mai bun din ultimul deceniu. Am bătut Goteborg cu 3-1 la Chişinău şi în retur am terminat la egalitate 2-2, deşi din minutul 9 am jucat în zece şi meciul a fost prelungit 8 minute. Preşedintele de onoare al clubului suedez, care era şi preşedintele UEFA, Lennart Johannson, l-a demis încă de pe tunel pe antrenorul gazdelor. Apoi, am jucat cu Betis Sevilla. Am pierdut 1-2  acasă, dar am condus până în minutul 80 la Sevilla cu 1-0. Pe final am riscat şi gazdele s-au impus tot cu 2-1. Va fi extrem de greu pentru cei de la Olimpia să repete performanţa noastră cu Goteborg, dar Dinamo trebuie să trateze meciul cu maximă atenţie.

Citește și:
Florin Bratu, favorit pentru a prelua clubul din Superliga » Schimbare la finalul sezonului
Superliga
Florin Bratu, favorit pentru a prelua clubul din Superliga » Schimbare la finalul sezonului
Trend ȘOCANT în Coreea de Sud! Ce au remarcat privitorii la femeile din tribune
Altele
Trend ȘOCANT în Coreea de Sud! Ce au remarcat privitorii la femeile din tribune
Craiova continuă sărbătoarea » Ce se întâmplă în centrul orașului
Superliga
Craiova continuă sărbătoarea » Ce se întâmplă în centrul orașului
A coborât pe gazon și a sărbătorit titlul alături de Baiaram
Superliga
A coborât pe gazon și a sărbătorit titlul alături de Baiaram
Cum știe telefonul unde ești: GPS-ul explicat simplu
Profit.ro
Cum știe telefonul unde ești: GPS-ul explicat simplu
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

„I-am dat un picior în gură lui Bumbescu de nu și-a dat seama cu ce l-am lovit!” » Dezvăluire despre un conflict incredibil în vestiarul Stelei '86

Mașina comunistă va avea un nou model după o pauză de 50 de ani » Au copiat Dacia: imagini în premieră


Comentarii (2)
sundancekid
sundancekid  •  14 Iulie 2010, 11:57

De obicei sunt precaut dar ma bazez pe faptul ca Andone are un stil ofensiv iar pregatirea de vara este cam incheiata ! In plus astia nu sunt Red Bull Salzburg.

sundancekid
sundancekid  •  14 Iulie 2010, 10:28

De obicei sunt mai retinut dar nu cred ce zice "expertul"asta ! Ii batem mar tur-retur ! Cred ca le dam 6 !

Vezi toate comentariile (2)
Comentează