INTERNATIONAL  »  EUROPA LEAGUE  »  STEAUA

Lăcătuş: "Trebuie să marcăm gol sau goluri, altfel nu putem spera la un rezultat pozitiv!"

Articol de GSP - Publicat miercuri, 29 septembrie 2010 00:00

Steliştii nu se tem de meciul cu Napoli, dar spun că italienii au o echipă puternică şi fotbalişti care pot decide un meci. Marius Lăcătuş spune că e obligatoriu pentru roş-albaştri să înscrie în meciul cu Napoli, în caz contrar nu se pot aştepta la un rezultat pozitiv.

"Ne aşteaptă un joc foarte greu, Napoli e o echipă puternică. În timpul pe care l-am avut am observat că se află la un nivel ridicat. Jucătorii noştri sper să aibă altă atitudine faţă de joc. Avem fotbalişti de calitate, care trebuie să facă un joc foarte precis, să facă diferenţa.

Nu voi schimba nimic ca sistem de joc, am avut doar o zi la dispoziţie, e greu să schimbi ceva. A
m vorbit cu cei din staff, sperăm să luăm cea mai bună decizie, probabil vor apărea şi modificări în primul "11".

Problemele le cunoaşteţi: Baciu şi Emeghara sînt accidentaţi, mai sînt cei 5 de la Unirea, care nu au drept de joc.

Nu e atît de simplu cum pare la prima vedere. Avem şansele noastre, ei au minusurile lor, trebuie să încercăm să anihilăm jucătorii de la Napoli care pot face diferenţa.

Napoli are jucători care pot face diferenţa, se grupează bine în faza defensivă, joacă foarte mult pe contraatac, cînd are la dispoziţie spaţii foarte mari ştie să profite foarte bine.

Trebuie să înscriem, dacă nu, nu putem spera la un rezultat pozitiv în jocul de mîine
",  a spus Lăcătuş în cadrul unei conferinţe de presă.

Citește și:
Românii n-au vrut să plătească 100.000 de dolari pentru el » În vară, a fost vândut cu 28 de milioane de euro!
Campionate

La 40 de ani, celebra prezentatoare TV a știrilor sportive din România a rămas însărcinată pentru prima oară: „Ești superbă!”
Stiri extrasport
La 40 de ani, celebra prezentatoare TV a știrilor sportive din România a rămas însărcinată pentru prima oară: „Ești superbă!”
Fostul oficial FRF care nu dormea niciodată s-a stins chiar de ziua lui » Suferea de o afecțiune rară, care l-a ținut treaz timp de 60 de ani
Superliga

Hagi i-a prezentat scuze „tricolorului” și a confirmat două mutări: „Titulari în Polonia. Am venit să construiesc o mentalitate, nu o echipă”
Nationala

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Românii n-au vrut să plătească 100.000 de dolari pentru el » În vară, a fost vândut cu 28 de milioane de euro!

Business-ul românesc care a intrat puternic pe piața din Polonia » Experiment în Varșovia: cât am plătit pe un produs cumpărat cu 2 lei la București

Comentarii (3)
dan1205
dan1205  •  29 Septembrie 2010, 15:05

@ OLDRAP....bai vaca, tu esti o cioara infecta daca poti spune asa de Lacatus, si sunt convins ca sunt multi ca tine..in primul rand, acest om asa cum este a muncit sa ajunga aici, nu a furat, tot ce a facut a facut prin munca spre deosebire de voi animalelor...pardon, inaripatilor

oldrap
oldrap  •  29 Septembrie 2010, 14:26

"Trebuie să marcăm gol sau goluri, altfel nu putem spera la un rezultat pozitiv!"Fenomenal! Extraordinar! Fantastic! Epocallllll! Ce minte la ti/ga/nu/sul asta de Brasov????? Cum de i-o fi fatat singurul sau neuron (treaz, ca celalalt, doarme) asa ceva??

hristac
hristac  •  29 Septembrie 2010, 13:53

si de Roma ne speriasem si iata ca ardelenii au fost super,de ce sa nu speram si de la stelisti ?

Vezi toate comentariile (3)
Comentează