INTERNATIONAL  »  EUROPA LEAGUE  »  SEMIFINALE

Calificarea în finala Europa League se joacă! Un gol în prelungiri a decis Braga - Freiburg + Nottingham - Aston Villa, tranșat după pauză

Nottingham Forest - Aston Villa. foto: Getty Images
Nottingham Forest - Aston Villa. foto: Getty Images

Articol de , - Publicat joi, 30 aprilie 2026 23:59 / Actualizat vineri, 01 mai 2026 09:04

Joi seara s-au disputat cele două partide din turul semifinalelor UEFA Europa League, iar calificarea în finală rămâne deschisă în ambele dueluri. Manșa retur se va disputa pe 7 mai.

Duelul englezesc dintre Nottingham Forest și Aston Villa s-a terminat la limită, 1-0, în timp ce Braga a dat lovitura la ultima fază și a învins-o pe Freiburg cu 2-1. Finala competiției va avea loc pe 20 mai, la Istanbul.

Nottingham Forest s-a impus în urma unui penalty, în duelul englezesc cu Aston Villa

Atmosfera de pe City Ground a fost la nivelul unei semifinale europene, iar începutul de meci a confirmat așteptările. Aston Villa a intrat mai bine în joc, prin ocaziile lui Morgan Rogers și Emi Buendia, care au pus presiune constantă pe defensiva gazdelor.

Replica celor de la Nottingham Forest nu a întârziat, iar echipa lui Vitor Pereira a echilibrat disputa printr-un pressing agresiv. Cea mai mare ocazie a primei reprize i-a aparținut lui Rogers, însă intervenția lui Stefan Ortega a menținut tabela intactă.

Momentul decisiv a venit în minutul 67: un henț comis de Lucas Digne în careu a dus la acordarea unui penalty, iar Chris Wood a transformat fără emoții, stabilind scorul final, 1-0. Forest pleacă astfel cu un avantaj fragil în retur, într-un duel care rămâne complet deschis.

Braga a dat lovitura la ultima fază și intră cu un avantaj minim înaintea returului din Germania

Pe Estadio Municipal de Braga, gazdele au început perfect și au deschis scorul rapid, în minutul 8, prin Tiknaz, după o centrare venită de la Victor Gomez.

Reacția germanilor a fost promptă: Vincenzo Grifo a egalat în minutul 25, finalizând simplu o acțiune de contraatac bine construită. Momentul-cheie al primei reprize a venit însă de la 11 metri, când Noah Atubolu a apărat penalty-ul executat de Zalazar, menținând scorul egal și oferindu-le nemților un avantaj moral important.

Partea secundă a fost mai echilibrată, cu ocazii de ambele părți, însă Braga a dat lovitura la ultima acțiune periculoasă a meciului, în minutul 90+2, când Mario Dorgeles a reușit să marcheze golul prin care lusitanii iau prima opțiune la calificarea în finală.

FINAL » Nottingham Forest - Aston Villa 1-0

Echipele de start:

Nottingham Forest (4-4-2): Ortega - Aina, Milenkovic, Morato, Williams - Hutchinson, Dominguez, Anderson, Gibbs-White - Wood, I. Jesus
Rezerve: Sels, Willows - Abbott, Bakwa, Blake, Hanks, Lucca, McAtee, Sinclair, Whitehall, Yates
Antrenor: Vitor Pereira

Aston Viila (4-2-3-1): Martinez - Cash, Konsa, P. Torres, Digne - Onana, Tielemans - McGinn, Rogers, Buendia - Watkins
Rezerve: Bizot, Wright - T. Abraham, Bailey, Bogarde, Douglas Luiz, Elliott, Garcia, Lindelof, Maatsen, Mings, Sancho
Antrenor: Unai Emery

FINAL » Braga - Freiburg 2-1

Echipele de start:

Braga (4-3-2-1): Hornicek - Lagerbielke, V. Carvalho, Oliveira, Gomez - Gorby, Tiknaz, J. Martinez - Zalazar, Horta - Victor
Rezerve: Bellaarouch, Sa - da Rocha, Dorgeles, El Ouazzani, Lelo, Luisinho, Mordomo, Navarro, Noro, Sousa, Vasconcelos
Antrenor: Carlos Vicens

Freiburg (4-2-3-1): Atubolu - Treu, Ginter, Lienhart, Makengo - Eggestein, Manzambi - Beste, Suzuki, Grifo - Matanovic
Rezerve: Huth, F. Muller - Hofler, Holer, Irie, Jung, Kubler, Ogbus, Philipp, Scherhant, Tarnutzer
Antrenor: Julian Schuster

Citește și:
Celebra prezentatoare TV dă o nouă lovitură! Și-a petrecut ziua de naștere cu un fotbalist din Serie A
Diverse
Celebra prezentatoare TV dă o nouă lovitură! Și-a petrecut ziua de naștere cu un fotbalist din Serie A
Neașteptat: echipa din Superligă s-a despărțit astăzi de antrenor
Superliga
Neașteptat: echipa din Superligă s-a despărțit astăzi de antrenor
Cutremur la CCA: „Banii sau demisionăm toți!” » Colțescu, primul care face pasul în spate: „M-am născut elegant și demn, așa o să și mor!”
Superliga
Cutremur la CCA: „Banii sau demisionăm toți!” » Colțescu, primul care face pasul în spate: „M-am născut elegant și demn, așa o să și mor!”
Sarah Rizea, înotătoarea cu părinți români, aleasă Miss Italia 2026! » „Tatăl meu, Marian, e tâmplar”
Altele
Sarah Rizea, înotătoarea cu părinți români, aleasă Miss Italia 2026! » „Tatăl meu, Marian, e tâmplar”
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Suedezul trecut prin Superliga dezvăluie ce l-a uimit în România și solicită: „UE trebuie să se implice, ceva trebuie făcut la voi”

Soția a răbufnit pe internet după ce jucătorul a părăsit lotul naționalei României: „Rușine să vă fie! Lacrimile mele au fost infinite”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează