INTERNATIONAL  »  EUROPA LEAGUE  »  ASTRA - GENK, 20:00, TV SPORTRO, DOLCE SPORT

Lovin suspină după perioada UEFAntastică: "Și acum mă ia cu tremurat" » Ce spune despre fanii de la Giurgiu

Articol de GSP - Publicat joi, 16 februarie 2017 19:34

Florin Lovin și-a anunțat retragerea la sfârșitul acestui sezon și spune că una dintre cele mai frumoase amintiri ale sale o reprezintă perioada când Steaua și Rapid se întâlneau în "sferturile" Cupei UEFA. Mijlocașul juca atunci pentru roș-albaștri și s-a calificat în semifinale, unde a fost eliminat de Middlesbrough.

"De la vară nu voi mai juca. E totul bătut în cuie! Eu sunt puțin supărat de atmosfera dezolantă din tribune. Vorbeam cu Dani Coman și ne aduceam aminte de perioada UEFAntastică (n.r. în 2006). Ieșeam cu două ore înainte de meci și era stadionul plin. Parcă și acum mă ia cu tremurat când îmi amintesc.

Puținii fani pe care-i avem sunt pătimași, dar e puțin dezolant când te uiți în tribune și sunt atât de puțini. Din cei 5000 de fani cred că 2000 sunt prietenii și rudele jucătorilor", a declarat Lovin la TV Dolce Sport.

Florin Lovin e suspendat pentru partida cu Genk din această seară, însă are mare încredere în colegii săi: "Azi nu trebuie să primim gol, dar nici să ne apărăm aglomerat. Într-un final curajoșii vor fi răsplătiți. Cred că putem obține un rezultat pozitiv".

Meciul dintre Astra și Genk va începe la ora 20:00 și va putea fi urmărit în format liveTEXT AICI!

Citește și:
Dinamo își schimbă din nou sigla!
Superliga
Dinamo își schimbă din nou sigla!
Cornel Dinu, atac fără precedent în direct: „O canalie! Ăștia nu sunt oameni, sunt bestii”
Superliga
Cornel Dinu, atac fără precedent în direct: „O canalie! Ăștia nu sunt oameni, sunt bestii”
Și-a încărcat bateriile la Mamaia! Jaqueline Cristian, vacanță „ca fetele” după operația la genunchi
Tenis
Și-a încărcat bateriile la Mamaia! Jaqueline Cristian, vacanță „ca fetele” după operația la genunchi
Giganții fotbalului, prezenți la înmormântarea lui Franco Baresi! Fețe nemaivăzute de microbiști de ceva vreme și-au făcut apariția
Campionate
Giganții fotbalului, prezenți la înmormântarea lui Franco Baresi! Fețe nemaivăzute de microbiști de ceva vreme și-au făcut apariția
Carrefour vinde magazinele către proprietarul spitalului Memorial din București, în Turcia. Cel mai mare lanț turc de magazine alimentare împrumută 250 milioane de dolari pentru achiziție
Profit.ro
Carrefour vinde magazinele către proprietarul spitalului Memorial din București, în Turcia. Cel mai mare lanț turc de magazine alimentare împrumută 250 milioane de dolari pentru achiziție
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Omul din umbră din echipa „Zeiței de la Montreal”: „Nota 10? Meritul Nadiei 80%. Eu – 1%!” + De ce nu vorbește Comăneci despre barbariile lui Karolyi

Dinamo își schimbă din nou sigla!


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează