Articol de GSP - Publicat duminica, 14 septembrie 2008 00:00
Fundaşul Srdjan Luchin a mărturisit că are o motivaţie specială petru a învinge pe Partizan Belgrad, în meciul de joi. “Cînd s-a tras la sorţi şi am aflat cu cine jucăm, imediat am vorbit cu tata. Eu ţin cu Steaua Roşie, iar tata mi-a şi spus că pentru mine nu mai e nevoie de vreo primă specială la meciul ăsta. E de ajuns că joc contra lui Partizan”, a spus fundaşul care este conştient că nu va fi uşor cu sîrbii: ”Vor lupta din primul minut de la Timişoara pînă în ultima secundă la Belgrad. Dar sînt convins că şi noi vom face un meci mare, după cum se ştie noi cu echipele mari tot timpul am jucat bine şi am dat totul pe teren”.