Articol de GSP - Publicat luni, 18 mai 2009 00:00
Antrenorul lui Şahtior Doneţk, Mircea Lucescu, a afirmat luni că formaţia sa are puterea să câştige finala Cupei UEFA contra lui Werder Bremen, chiar dacă pe plan intern a ratat titlul de campioană în Ucraina, informează site-ul oficial al UEFA.
"Iniţial, ne-am concentrat asupra Ligii Campionilor, după ce ne-am îndepărtat de titlu. Puteam să mergem mai departe, dar am pierdut cu Barcelona, deşi aveam 1-0 până în minutul 88. După acel moment ne-am regrupat şi am decis să continuăm, ştiam ce trebuia să facem.
Ne-a folosit foarte mult că am ajuns în Cupa UEFA. Întreaga echipă a avut mai multă încredere, a jucat chiar spectaculos, şi a eliminat echipe de calibru, precum ŢSKA Moscova, Tottenham, Marseille sau Dinamo Kiev. După toate acestea, cred că putem învinge pe oricine, chiar şi pe Werder Bremen", a declarat Mircea Lucescu.
Sursă: NewsIn
Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.