INTERNATIONAL  »  EUROPA LEAGUE  »  VIKTORIA PLZEN - ANTWERP 1-2

PLAY-OFF EUROPA LEAGUE // Dieu merci! Ladislau Bölöni, incredibilă calificare: „Am avut noroc. Mentalitatea noastră a fost formidabilă”

Articol de - Publicat vineri, 16 august 2019 09:58

Antwerp, echipa lui Ladislau Boloni,  s-a calificat dramatic în play-off-ul Europa League. Dominată clar de cehii de la Viktoria Plzen, condusă cu 0-2 în prelungiri și jucând în inferioritate Antwerp, a reușit să înscrie golul calificării în minutul 113. Salvatorul a fost Dieumerci Mbokani! 

Antwerp a avut de înfruntat cel mai dificil scenariu în Cehia. 

După 1-0 în tur, a fost asediată de Plzeň, care a ratat o mulțime de ocazii și a înscris în minutul 81 după un fault în atac asupra portarului. 

Iar în prelungiri, la 2-0 pentru adversari, a rămas în zece, Seck primind două cartonașe galbene și pe cel roșu la aceeași fază. Totul părea terminat. Mai puțin pentru Dieumerci Mbokani, golgeterul său, care a marcat golul calificării când nimeni nu se mai aștepta (113).  

„Am fost norocoși. Plzeň ne-a dominat, și-a creat șansă după șansă”, a recunoscut Loți Bölöni. Dar a și accentuat punctul forte al belgienilor: „Chiar în inferioritate și conduși, am continuat să jucăm. Și pentru asta am fost răsplătiți. Mentalitatea noastră a fost formidabilă, exact ca a fanilor noștri”. 

Înghesuiți într-un colț de tribună, ultrașii lui Antwerp au aprins torțele, susținând echipa până la capăt. Clubul va fi amendat de UEFA, însă Bölöni joacă play-off-ul Europa League. Cu Alkmaar.

 Loți spune doar atât: „Încercăm să mergem cât mai departe”. La prima participare a flamanzilor după 22 de ani în cupele europene. 

66 de aniare Loți Bölöni, cel mai în vârstă antrenor rămas în cursă în Europa League

5 șuturia avut pe poartă Antwerp în Cehia (7 în total); adversarii au tras de 25 de ori la poartă, însă doar 4 mingi cadrate

Mbokani nici nu trebuia să joace 

Nerefăcut complet, Dieumerci Mbokani nici nu voia să facă deplasarea în Cehia. "Antrenorul Bölöni mi-a cerut să vin cu lotul și l-am ascultat", a dezvăluit atacantul congolez, alături de care Loți a cucerit titlul în Belgia cu Standard, în 2009. A intrat după pauză la Plzeň și a marcat în prelungiri golul calificării. Are 5 reușite în 5 meciuri jucate în acest start de sezon. 

Toate echipele din Cehia eliminate 

După ce Steaua a eliminat-o pe Mladá Boleslav (0-0, 1-0), Bölöni a trecut și el de Plzeň (1-0, 1-2). Iar cehii și-au pierdut ultima echipă din Europa League în deplasarea din Turcia. Niță nu a putut împiedica înfrângerea Spartei Praga în fața lui Trabzonspor (1-2, după 2-2 acasă).

Totuși, dacă Slavia va fi învinsă de CFR în play-off-ul CL, va ajunge în grupele EL.

Vezi AICI toate rezultatele din turul III al Europa League

Citește și:
Și-au confirmat relația și a făcut senzație, într-o rochie minusculă, la ziua jucătorului: „E timpul!”
Hochei
Și-au confirmat relația și a făcut senzație, într-o rochie minusculă, la ziua jucătorului: „E timpul!”
A apărut filmarea finală cu Bîrligea și Antonia: ce a ieșit din imaginile prin care și-au pus suporterii în cap
Superliga
A apărut filmarea finală cu Bîrligea și Antonia: ce a ieșit din imaginile prin care și-au pus suporterii în cap
Despărțire după 20 de ani pentru Kylian Mbappe! Undă de șoc și pe Bursă
Campionate
Despărțire după 20 de ani pentru Kylian Mbappe! Undă de șoc și pe Bursă
L-ar fi convocat Hagi? A preluat în propria jumătate și nu l-a putut opri nimeni!
Stranieri
L-ar fi convocat Hagi? A preluat în propria jumătate și nu l-a putut opri nimeni!
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Disputa dintre Ion Țiriac și Eduard Novak: „Chemați toată presa, nu se poate așa ceva”

Hagi anunță vineri lotul, dar GSP a aflat primele nume sigure de convocare » Sunt deja în cantonamentul de la Mogoșoaia!


Comentarii (2)
cneius
cneius  •  16 August 2019, 18:32

"adversarii au tras de 25 de ori la poartă, însă doar 4 mingi cadrate"- au trimis o gramada de avioane... :))

1017090258411544
Ciprian-Marius Hutupasu  •  16 August 2019, 11:44

Toate echipele din Cehia eliminate sau toate echipele din Cehia eliminate din Europa League, oricum o scrii nu este deloc corecta afirmatia, in cazul in care Slavia Praga va pierde cu CFR playoff-ul pt UEFA Champions League va accede direct in grupele Europa League, deci corect era sa fi scris extra de Slavia Praga.

Vezi toate comentariile (2)
Comentează