INTERNATIONAL  »  EUROPA LEAGUE  »  RETRO GSP

RETRO GSP. 46 de ani de la Hamburg - Steagul Roșu Brașov 8-0, cel mai îngrozitor eșec din istoria fotbalului românesc! "Nici drogați nu puteam juca atât de slab!"

Articol de , - Publicat vineri, 23 octombrie 2020 10:00

Pe 23 octombrie 1974, Steagul Roșu a intrat în istoria fotbalului. Printr-o contraperformanță de proporții biblice!

În fața a 25.000 de spectatori prezenți pe "Volksparkstadion", brașovenii au cedat cu 0-8 în fața gazdelor de la Hamburger SV. Ei au egalat astfel cea mai catrastrofală înfrângere suferită de formațiile românești în cupele europene, Legia - UTA 8-0, din toamna lui 1969.

LA 3 SĂPTĂMÂNI DUPĂ 3-0 CU BEȘIKTAȘ

Nimic însă nu anticipa dezastrul. Cu numai 3 săptămâni mai devreme, "stegarii" eliminaseră pe Beșiktaș, 3-0 sub Tâmpa după 0-2 la Istanbul. Iar acel 3-0 din retur venise miraculos, golurile elevilor lui Proca fiind marcate în ultimele 5 minute!

"Probabil că acea calificare de poveste cu turcii ne-a oferit prea multă încredere în forțele proprii, altfel nu-mi explic", rememorează astăzi Adrian Hârlab, fostul fundaș dreapta și ulterior antrenor al Brașovului.

+9 FOTO

"LA 0-0 AM AVUT DOUĂ OCAZII MARI"

- Cum a fost posibil, domnule Hârlab, ca în decurs de câteva săptămâni Steagul să facă pasul de la 3-0 cu Beșiktaș la 0-8 cu Hamburg?
- Mă credeți că nici acum, după atâta amar de ani, nu știu cum să răspund la întrebarea asta?!

- Folclorul tribunelor susținea în acea vreme că nemții v-ar fi pus ceva în mâncare, că v-ar fi drogat!
- Lumea vorbește multe, dar eu chiar nu cred în povești din astea. De altfel, e prima oară când aud despre așa ceva. Ca să glumesc amar, cred că nici drogați nu puteam juca atât de slab.

"TOȚI O APĂ ȘI-UN PĂMÂNT"

- La pauză a fost 2-0, apoi s-a dezlănțuit taifunul.
- Iar până să deschisă ei scorul, Györffy și Pescaru au irosit două șanse destul de mari de a înscrie. Nu spun că dacă se făcea 1-0 pentru noi n-am fi pierdut, dar poate că nu atât de rău, ne-ar fi luat și ei un pic frica.

- Excesul de încredere poate fi o explicație, însă...
- Ei, sigur că nu-i unica. Nea Nicu Proca, antrenorul nostru, mersese în Germania să studieze adversarul și ne avertizase că au o extremă dreapta foarte rapidă și foarte tehnică. Fundaș stânga la noi evolua atunci Mateescu, iar Bebe era îndrăgostit de faza ofensivă, uita că treaba lui principală e să se apere. Nemții exact acolo au insistat. Bine, vă dați seama că vina nu o poartă doar Mateescu, toți am fost o apă și-un pământ!

+9 FOTO

DIN CUPA UEFA ÎN DIVIZIA B

- Vreo amintire specială de la acea partidă?
- Imediat după, cum calificarea era tranșată, conducătorii lui Hamburg ne-au propus să jucăm și returul tot în Germania. Ei aveau meciuri importante în Bundesliga, iar deplasarea în România i-ar fi încurcat. Deși noi toți ne-am dat acordul, mai ales că ni se promiseseră și niște mărcuțe dacă acceptăm, șefii Federației s-au opus vehement.

- Hamburg s-a impus și în retur, 2-1, apoi a urmat o cădere continuă pentru Steagul.
- Da, așa e. În '74, am terminat pe 3 campionatul, peste Steaua, UTA sau FC Argeș, care atunci erau tari de tot. Iar în '75 am făcut-o lată, am retrogradat!

"TARE NE PLACE DEZBINAREA!"

- Tot așa, s-a speculat că FRF v-a retrogradat ca să vă pedepsească pe motiv că ați făcut fotbalul românesc de rușine.
- Nici în varianta asta nu cred. Noi am greșit în sezonul ăla, s-a renunțat prea ușor la mai mulți fotbaliști titulari. În loc să ne întărim, că ne-am calificat în cupele europene, noi am dat altora patru jucători... În fine, așa a fost să fie.

- Acum, care mai e situația la Brașov? Credeți că se vor uni toate forțele din oraș ca să se construiască o singură echipă valoroasă?
- Așa ar fi bine, dar mi-e teamă să fac pronosticuri. În loc să ne unim, să tragem la aceeași căruță, tare ne mai place să fim dezbinați! Și nu numai în sport...

Cupa UEFA, turul 2, prima manșă
Hamburger SV - Steagul Roșu Brașov 8-0 (2-0)
Au marcat: Zaczyk (18'), Memering (37'), Volkert (49', 82'-penalty), Bertl (54'), Nagy (71'-autogol), Ripp (77'), Krobbach (90')
Steagul Roșu: Stere Adamache (50' Gheorghe Clipa) - Adrian Hârlab, Iuliu Jenei, Ion Nagy, Ion Mateescu - Gheorghe Șerbănoiu, Petru Kadar, Alexandru Gergely - Mihai Iambor, Nicolae Pescaru, Csaba Györffy. Antrenor: Nicolae Proca

"Plânge sufletul în mine când văd că n-avem nicio echipă în primele două divizii, iar ditamai orașul tot nu are o arenă modernă, la 30 de ani de la Revoluție! Bine că facem stadioane pe la Alexandria..."
Adrian Hârlab

+9 FOTO

Cele mai severe înfrângeri în eurocupe

  • Legia Varșovia - UTA 8-0 (1.10.1969, CCE)
  • Hamburger SV - Steagul Roşu Braşov 8-0 (23.10.1974, Cupa UEFA)
  • CDNA Sofia - Dinamo Bucureşti 8-1 (21.10.1956, CCE)
  • Sporting Lisabona - Poli Timișoara 7-0 (24.10.1990, Cupa UEFA)
  • Celta Vigo - FC Argeş Pitești 7-0 (29.09.1998, Cupa UEFA)
  • Arsenal Londra - Dinamo Bacău 7-1 (18.03.1970, Cupa Orașelor Târguri)
  • Inter Milano - Dinamo București 6-0 (11.11.1964, CCE)
  • SC Bacău - Werder Bremen 0-6 (18.09.1991, Cupa Cupelor)
  • Electroputere Craiova - Panathinaikos Atena 0-6 (16.09.192, Cupa UEFA)

EXCLUSIV Momente șocante » Tudor Gheorghe, drogat cu heroină și dezbrăcat în cadă: „Dădeam din mâini, mi s-a rupt filmul!"

CITEȘTE ȘI ALTE EPISOADE DIN RETRO GSP:

RETRO GSP. 37 de ani de la Dinamo - Hamburg 3-0 » „Câinii” n-au nicio îndoială: „Cea mai mare victorie în Europa, peste Steaua - Anderlecht 3-0!”

RETRO GSP. 34 de ani de la cea mai mare rușine din istoria lui Dinamo, de dinainte de Revoluție: 0-1 și 1-2 cu 17 Nentori

49 de ani de când Rapid mătura pe jos cu Zoff și cu Altafini. Boc: "Așa ne-am câștigat dreptul să vedem un film aproape porno la Varșovia!"

32 de ani de la moartea tragică a fotbalistului român „mai talentat decât Hagi” » Cum l-a „vânat” Securitatea și de ce nu s-a înțeles nici cu Dobrin, nici cu Hagi: „Gică îl înjura, îl scuipa”

SPECIAL GSP | Povestea-thriller a lui Claudiu Bozeșan, fotbalist ce a învins-o pe Dinamo într-un blat stricat de Poli Timișoara: „Nu mi-a fost frică de ordinele primite!” + Dramă imensă după ce fratele i-a murit într-un misterios accident de camion


Comentarii (17)
stelistulbrasov
stelistulbrasov  •  24 Octombrie 2020, 15:12

Mimamo e mereu la datorie, când e vorba de umilințe...E în ADN...

parpalache
parpalache  •  23 Octombrie 2020, 19:19
Postat de remarque pe 23 Octombrie 2020, 10:11

macar Steagul a pierdut cu Hamburg. CNDA Sofia - Dinamo 8-1 mi se pare mai mare catastrofa. Mai sunt scoruri mari in lista dar tot cu adversari celebri. Sunt si cateva manite luate recent de FCSB si de Viitorul de pomenit. Mai ales ca au venit in serie.

In anii 50 se juca in sistemul W cu aparari aproximative si parca fara regula de off side,motiv pentru care se inregistrau scoruri fluvii!Plus ca pe atunci gazdele te rupeau,neexistand arbitrajele de acum!

max9
max9  •  23 Octombrie 2020, 17:02

in toata istoria fotbalului romanesc nu cred ca am batut pe o echipa europeana cu asa scoruri...concluzia este ca trebuie echipa si stadion in Brasov, este inadmisibil la talia unui asemenea oras. ce sa mai vorbesc de autostrada sau aeroport.

Vezi toate comentariile (17)
Comentează