INTERNATIONAL  »  EUROPA LEAGUE  »  SEMIFINALE

Tottenham și-a făcut treaba cu Bodo/Glimt și e cu un pas în ultimul act al Europa League

Tottenham a învins-o pe Bodo/Glimt cu scorul de 3-1 și este aproape de finala Europa League
Tottenham a învins-o pe Bodo/Glimt cu scorul de 3-1 și este aproape de finala Europa League

Articol de - Publicat vineri, 02 mai 2025 00:04 / Actualizat vineri, 02 mai 2025 00:18

Tottenham a învins-o pe Bodo/Glimt în turul semifinalei din Europa League, scor 3-1, și a luat un avantaj serios pentru calificarea în finala competiției.

  • În cealaltă semifinală Manchester United a învins-o pe Athletic Bilbao fără drept de apel, scor 3-0.

  • Finala Europa League va avea loc pe 21 mai, la Bilbao. Manșele retur din semifinale sunt programate pe 8 mai.

Conference League: un singur semn de întrebare rămas, după prima manșă a semifinalelor
SEMIFINALE
Conference League: un singur semn de întrebare rămas, după prima manșă a semifinalelor

Start furibund pe Tottenham Stadium

Trupa lui Ange Postecoglou a pornit mai motivată ca niciodată, iar Brennan Johnson a deschis scorul în minutul 1 cu o lovitură de cap în urma unei pase tot cu capul a lui Richarlison.

Tottenham a continuat să controleze jocul, iar londonezii au marcat din nou la a doua ocazie importantă a primei reprize. În minutul 34 Pedro Porro a trimis o pasă lobată în careul norvegienilor, iar James Maddison a expediat un șut imbatabil, ducând scorul la 2-0.

Rodrigo Bentancur a avut șansa de 3-0 în gheată în minutul 38, însă portarul lui Bodo/Glimt a intervenit miraculos și a respins mingea în corner. Prima ocazie importantă a norvegienilor a venit în minutul 45+1, dar șutul din prima al lui Ole Blomberg a trecut peste bara transversală.

Reluarea jocului a găsit-o tot pe Tottenham în atac. Cristian Romero a fost faultat în careul norvegienilor în minutul 59, iar în urma consultării arbitrajului video, „centralul” partidei a dictat lovitură de la 11 metri. În lipsa căpitanului Heung-Min Son, accidentat, Dominik Solanke și-a asumat responsabilitatea și a dus scorul la 3-0 cu un șut imbatabil la colțul stâng.

Romero a apărut din nou periculos în careul lui Bodo/Glimt în minutul 70, dar lovitura de cap a argentinianului a trecut cu puțin peste poartă.

În minutul 83, Bodo/Glimt a redus din diferență după un șut expediat de către Ulrik Saltnes. Mingea a fost deviată de un apărător al londonezilor, iar Vicario nu a mai avut nicio reacție.

Golul norvegienilor le mai dă speranțe pentru partida retur, însă deficitul scorului și diferența mare de valoare vor cântări enorm în deznodământul returului, care va avea loc joia viitoare, de la ora 22:00.

Final » Tottenham - Bodo/Glimt 3-1

Tottenham - Bodo/Glimt, echipele de start

Tottenham (4-2-3-1): Vicario - Porro, Romero, van de Ven, Udogie - Bentancur, Bissouma - Johnson, Maddison, Richarlison - Solanke
Rezerve: Austin, Danso, Davies, Gray, Kulusevski, Moore, Odobert, Sarr, Spence, Tel, Whiteman
Antrenor: Ange Postecoglou

Bodo/Glimt (4-3-3): Haikin - Sjovold, Gundersen, Nielsen, Bjorkan - Fet, Hauge, Saltnes - Maatta, Hogh, Blomberg
Rezerve: Aucklend, Bjortuft, Bro Hansen, Brondbo, Kjaer, Lund, Moe, Sorli
Antrenor: Kjetil Knutsen

  • Stadion: Tottenham Hotspur Stadium (Londra)

  • Arbitru: Jose Maria Sanchez (Spania)

Citește și:
Florin Răducioiu s-a însurat cu Andreea » Primele imagini de la cununia civilă a atacantului Generației de Aur
Stiri extrasport
Florin Răducioiu s-a însurat cu Andreea » Primele imagini de la cununia civilă a atacantului Generației de Aur
Ilie Dumitrescu a venit cu replica, după ce a pronosticat că România va face 10 puncte în patru meciuri: „Am văzut tot felul de comentarii”
Nationala
Ilie Dumitrescu a venit cu replica, după ce a pronosticat că România va face 10 puncte în patru meciuri: „Am văzut tot felul de comentarii”
Argentina a câștigat cu 7-0 amicalul catalogat „o rușine de la început până la sfârșit”
Campionate
Argentina a câștigat cu 7-0 amicalul catalogat „o rușine de la început până la sfârșit”
Convocare de urgență înainte de România - Suedia! Federația a făcut anunțul
Nationala
Convocare de urgență înainte de România - Suedia! Federația a făcut anunțul
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Românii n-au vrut să plătească 100.000 de dolari pentru el » În vară, a fost vândut cu 28 de milioane de euro!

Soția lui Adrian Mutu rupe tăcerea după ce a debutat ca prezentatoare TV: „A contat foarte mult”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează