INTERNATIONAL  »  FINALA EUROPA LEAGUE 2012  »  FINALA EL

Zece copii care provin din medii defavorizate vor primi bilete la finala Europa League, de la Bucureşti

Articol de GSP - Publicat joi, 03 mai 2012 00:00 / Actualizat joi, 03 mai 2012 11:23

"Terre des hommes", cea mai mare organizaţie elveţiană ce oferă ajutor copiilor în parteneriat cu Federaţia Romană de Fotbal, va selecta 10 copii pentru a participa la marea finală UEFA Europa League, care va avea loc în data de 09 Mai 2012, pe Arena Naţională din Bucureşti.

Visul devine realitate pentru 10 dintre cei 85 de copii de diferite etnii care provin din medii dezavantajate atat din Bucureşti cat şi din judeţul Dolj. Aceştia au participat în data 21 martie, cu ocazia Zilei Internaţionale a Combaterii Discriminării Rasiale, la evenimentul sportiv "Haideţi la joc cu noi, oricine aţi fi voi".

Evenimentul sportiv a fost organizat de Fundaţia Terre des hommes Lausanne în parteneriat cu Policy Center for Roma and Minorities, avand suportul financiar al UEFA şi Raiffeisen Bank precum şi suportul tehnic al FRF, Education4Peace şi Federaţia ONG-urilor pentru Protecţia Copilului (FONPC). Acţiunea a fost inclusă în cadrul proiectului MOVE care este implementat în trei ţări din Europa (Romania, Albania şi Moldova) începand din 2008, utilizand o metodologie inovatoare axată pe "Mişcare, Joc şi Sport" (MJS). Proiectul MOVE a fost susţinut de nume importante ale sportului şi vieţii culturale romaneşti, de stele ale fotbalului precum Miodrag Belodedici, Ion Vlădoiu, Daniel Prodan, de campioana olimpică la scrima Laura Badea dar si de actriţele Doiniţa Oancea şi Aylin Cadar care au transmis la eveniment un mesaj comun, de luptă împotriva excluderii.

Fotbalul fair-play a creat un spaţiu în care, copii din Romania, Ungaria, Franţa şi Orientul Mijlociu, sunt "împreună prin joc" şi leagă prietenii noi pentru a promova cooperarea în locul competiţiei, incluziunea în detrimentul excluziunii rasiale! Fiecare dintre ei a avut un card de participare nominal pe care l-a introdus personal într-o urnă specială. Pe 4 mai ora 11.00, la sediul Federaţiei Romane de Fotbal, va avea loc extragerea celor 10 carduri de participare norocoase ce vor oferi copiilor şansa mult visată... de a participa la marea finală, sansă oferită graţie sponsorizării de către UEFA a celor 10 bilete. Extragerea va fi realizată de Ambasadorul finalei UEFA Europa League, D-nul Miodrag Belodedici. Desemnarea caştigătorilor se va face în prezenţa Delegatului Fundaţiei Terre des hommes, D-nul Joseph Aguettant şi a D-nului Dumitru Mihalache, Project Leader al finalei UEFA Europe League 2012. Încă de la crearea sa în 1960, misiunea Fundaţiei Terre des hommes a fost să ajute copiii vulnerabili şi să apere în orice moment drepturile acestora, atat pe timp de război sau dezastre naturale dar şi în oricare alte situaţii dificile pe care acestia le-ar putea parcurge.

Astăzi, Fundaţia Terre des hommes este o forţă importantă în cadrul organizaţiilor care ajută copiii atat în Elveţia cat şi în întreaga lume. Este cea mai mare organizaţie non-guvernamentală elveţiană ce oferă ajutor copiilor. Tdh a dezvoltat proiecte şi programe pentru situaţii de urgenţă în mai mult de 30 de ţări din întreaga lume. Acest angajament este sprijinit financiar de donatori (atat persoane fizice cat şi instituţii), 85% din aceste donaţii fiind utilizate direct în cadrul programelor Tdh.

Cristian Tudor Popescu dezvăluie regula radicală pe care ar impune-o imediat în tenis: „E singura șansă pentru spectacol, să scăpăm de «bum-bum», «buf-buf»”

CSA Steaua ATACĂ după ultima decizie privind palmaresul: „FCSB a jucat ilegal în Liga 1. Cerem public LPF și FRF să explice!”


Comentarii (1)
utaaradan
utaaradan  •  03 Mai 2012, 18:40

mai da nu-i mult 10 copiii ? alo frf, chemati doar unul, si de la restul cereti spaga !

Vezi toate comentariile (1)
Comentează