INTERNATIONAL  »  INEDIT  »  MYSPORT - "UKRAINIANRĂZVAN"

Şi cluburile mici le găsiţi aici

Articol de GSP - Publicat luni, 21 aprilie 2008 00:00

Episodul de astăzi este dedicat fotbalului scoţian. Puţini ştiu că astăzi, 20 aprilie, s-a disputat cea de-a doua semifinală a Cupei Scoţiei, în care s-au întâlnit formaţiile Glasgow Rangers şi St. Johnstone, o echipă de ligă secundă care a evoluat în anii trecuţi şi în Scottish Premier League. Învingătoarea dintre cele două urma să întâlnească în finală o altă echipă din liga secundă, Queen of the South, aşa că cei de la St. Johnstone au atacat cu mult curaj poarta lui Neil Alexander. Până la urmă, după ce micuţa echipă a împins meciul în prelungiri şi a reuşit chiar să conducă în prima repriză a prelungirilor pe Rangers, a pierdut la 11 metri, după ce a scăpat ca prin minune în minutul 118 de o şansă rarisimă de gol a celor de la Rangers. Cel ce putea fi eroul meciului este, însă, un personaj care le sună cunoscut celor care urmăresc Liga 1 an de an.

Cine putea fi eroul lui St. Johnstone în acest meci ?

Daniel James McBreen, născut pe 23 martie 1977 la Burnley, în Australia, este un fotbalist australian care a evoluat în trecut, pe lângă Newcastle Jets, Falkirk, Scunthorpe sau York, la Universitatea Craiova, între 2003 şi 2004, dar a plecat cu scandal de la gruparea din Bănie, din cauza unor probleme contractuale. A evoluat în 33 de meciuri în prima ligă din ţara noastră, marcând 3 goluri, inclusiv un gol împotriva marii rivale a Universităţii, Dinamo Bucureşti, într-o victorie cu 3-1 a Universităţii. Este nou la St. Johnstone, după ce a mai evoluat în insulă la Falkirk în Scoţia şi Scunthorpe şi York în Anglia. De ce putea fi eroul formaţiei sale în semifinala cu Rangers ? Pentru că în prelungiri, în minutul 94 al primei reprize suplimentare, Paul Sheerin a centrat pentru McBreen, care intrase în minutul 80 în teren, iar acesta l-a învins pe Neil Alexander cu o lovitură plasată de cap. McBreen nu a executat niciun penalty, pentru că nu este specialitatea lui, şi din păcate pentru echipa sa, loteria penalty-urilor a privat Finala Cupei Scoţiei de două combatante din liga secundă.

Cine este St. Johnstone ?

St. Johnstone este un club de fotbal din oraşul Perth, Scoţia. Echipa evoluează în acest moment în Scottish First League, eşalonul fotbalistic secund din Scoţia, după ce sezonul trecut a ratat la “mustaţă” promovarea în prima ligă. Clubul fondat în 1885 a evoluat ultima dată în SPL în anul 2002, la finalul sezonului 2001-2002 ea retrogradând în divizia secundă. Nu a reuşit să câştige vreun trofeu important, evoluând doar în câteva faze avansate ale Cupei Scoţiei, fiind învinsă aproape de fiecare dată tot de aceeaşi Glasgow Rangers. La echipă evoluează şi câţiva străini, pe lângă australianul McBreen la clubul din Perth fiind legitimaţi macedoneanul Goran Stanic, englezii Fairburn şi Jody Morris şi irlandezul Andy Jackson.

Citește și:
Ce moment la televiziunea italiană! Două legende ale fotbalului, discurs monumental despre Mircea Lucescu
Superliga

Chiar în timpul meciului cu Bayern, Real Madrid i-a adus un ultim omagiu lui Mircea Lucescu

Primele candele la Spitalul Universitar pentru Mircea Lucescu » Mihai Stoichiță și Gabriel Bodescu, „federalii” care s-au prezentat

A murit Mircea Lucescu » Maestru al fotbalului, arhitect al tacticii moderne, unul dintre cei mai titrați antrenori din istorie
Special

Una dintre cele mai bogate familii din Belgia face o investiție majoră în România
Profit.ro
Una dintre cele mai bogate familii din Belgia face o investiție majoră în România
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

AI UN PONT? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Ce fac acum UEFAntasticii României » La 20 de ani de la FCSB - Rapid, Bănel Nicoliță încă e în activitate

„Vorbesc în engleză, ne urmăresc 110 țări” » Fiul lui Ion Țiriac, discurs neașteptat după finala turneului de la București: „Chiar dacă ești din Iran, Israel, SUA...”

Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează
Fii primul care află noutățile din sport! Cum să urmărești GSP în Google Discover!