INTERNATIONAL  »  LIGA CAMPIONILOR  »  LIVERPOOL

Iraola a dezvăluit starea accidentaților, după Liverpool - Altetico Madrid

Andoni Iraola // foto: Guliver/gettyimages
Andoni Iraola // foto: Guliver/gettyimages

Articol de - Publicat joi, 10 septembrie 2026 09:41 / Actualizat joi, 10 septembrie 2026 10:25

Andoni Iraola, antrenorul lui Liverpool, a oferit cele mai recente vești despre accidentarea lui Bradley Barcola, care a fost nevoit să părăsească terenul la primul său meci ca titular pentru echipa din Anglia împotriva lui Atletico Madrid, scor 2-1.

În prima etapă din Liga Campionilor, Liverpool a primit vizita celor de la Atletico Madrid. Englezii s-au impus cu scorul de 2-1, după ce au fost conduși cu 0-1 din minutul 17.

Barcola a fost titular pentru prima dată la Liverpool după transferul de 123 de milioane de lire sterline de la PSG. Francezul s-a accidentat în minutul 60 al meciului și a primit îngrijiri medicale chiar de pe gazon. Acesta a fost înlocuit cu Victor Munoz.

Andoni Iraola, despre starea lui Bradley Barcola

Liverpool are de jucat în weekend meciul cu Fulham din Premier League, iar Iraola a dezvăluit că nu a fost vorba despre o accidentarea gravă la Barcola.

„Este vorba de o crampă. Este doar o crampă, nu o accidentare. În ceea ce-l privește pe Bradley, este vorba de îmbunătățirea condiției sale fizice. Nu știam până acum cât de mult poate juca, deoarece nu a avut minute în perioada de pregătire la PSG.

A jucat 30 de minute atunci, iar astăzi am avut anumite îndoieli cu privire la câte minute ne poate oferi, iar acum probabil știm. Sunt foarte fericit pentru că a avut și două ocazii excelente împotriva portarului.

Nu a marcat, dar îl vreau acolo. Acolo trebuie să facă diferența, intrând în acele spații, în acele poziții, și sunt foarte fericit pentru că două ieșiri în fața portarului sunt un semn bun pentru el”, a declarat Iraola la finalul meciului din Liga Campionilor, citat de sportal.rs.

Probleme și pentru Cody Gakpo

Între timp, Cody Gakpo a ratat meciul din cauza unei probleme la aductori și este acum incert pentru meciul împotriva lui Fulham, de sâmbătă.

„Nu știu dacă va reveni pentru Fulham. Sper, dar nu știu. Nu are o accidentare gravă, dar a terminat meciul cu dureri ușoare la ambii aductori.

Nu este nimic grav, dar problema este că jucăm din nou aici peste două zile și jumătate. Cred că acum este momentul pentru recuperare în aceste două zile. Să vedem cum a terminat Bradley, cum este Cody și dacă ne poate oferi câteva minute.

Dacă nu, Rio, Victor, cred că astăzi toți au depus un efort mare. Trebuie să ne recuperăm. Sper să putem conta pe Cody, dar nu pot garanta asta”, a mai spus Iraola.

Citește și:
„«Frate, de ce să mai joc fotbal? Am bani cât pentru 3 generații»” » Cum a luat-o la vale cariera unei mașinării de goluri, la doar 22 de ani
Campionate
„«Frate, de ce să mai joc fotbal? Am bani cât pentru 3 generații»” » Cum a luat-o la vale cariera unei mașinării de goluri, la doar 22 de ani
Chinezii accelerează pe piața auto din România » Noul model a fost lansat la Salonul Auto București!
Noutati auto
Chinezii accelerează pe piața auto din România » Noul model a fost lansat la Salonul Auto București!
Sorana Cîrstea a mers în vizită acasă la Ana Ivanovic și s-au fotografiat în diferite ipostaze
Tenis
Sorana Cîrstea a mers în vizită acasă la Ana Ivanovic și s-au fotografiat în diferite ipostaze
Galeria i-a cerut să-i dea afară, Gigi Becali a anunțat ce a decis: „Mai bine mă împușc în cap!”
Superliga
Galeria i-a cerut să-i dea afară, Gigi Becali a anunțat ce a decis: „Mai bine mă împușc în cap!”
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Mutu insinuează o revoltă în vestiarul lui Hagi! Către ce jucător arată: „Sigur a creat neplăceri pe-acolo, fiindcă nu a jucat”

Hagi evaziv, supărare și ședință la FRF » Ce urmează la națională după prestațiile horror din Liga Națiunilor


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează