Andrei Niculescu despre Tottenham - Liverpool, finala celor care nu renunță: „Englezii și-au înțeles erorile, au încetat să mai cumpere fotbaliști de duzină pe sume stratosferice”

Un sezon în care s-au amestecat de toate, partide memorabile, surprize, goluri splendide, faze nebune, răsturnări de situație, un sezon în care imposibilul a devenit posibil și în care „never give up” a devenit un motto. Da, motto-ul acestui sezon de Ligă n-are cum să fie în altă limbă, căci după un deceniu de supremație a Spaniei în această competiție, fix la Madrid, pe cea mai nouă și modernă arenă a ibericilor, se va produce schimbul de ștafetă.

Vom avea o finală „made in England”, ba chiar e foarte posibil să avem chiar două, dacă se respectă calculul hârtiei într-o Europa League ceva mai calmă. Iată că englezii după sezoane întregi de mediocritate în competițiile europene și-au înțeles erorile, au încetat să mai cumpere fotbaliști de duzină pe sume stratosferice și au schimbat foaia, punând proiectele lor în mâinile unor tehnicieni, plătiți regește, cărora li s-a dat mână liberă. 

Klopp și Pochettino se vor duela în ultimul act, dar ei reprezintă doar două nume. Mai sunt și alții, îi știți prea bine, începând cu Guardiola, cel care e aproape să câștige titlul în campionatul ce poate da 4 finaliste europene, terminând cu Mourinho, al cărui impact nu poate fi șters cu buretele. Klopp și Pochettino au arătat în această primăvară, când lucrurile într-adevăr contează, că nimeni nu le poate pune la îndoială această performanță extraordinară.

Între farmecul și carisma lui Klopp, cu a sa naturalețe delicioasă, și lacrimile lui Pochettino de la Amsterdam, descoperim doi antrenori pasionați, dedicați, pregătiți pentru orice. Din punct de vedere al băncilor tehnice, finala dintre ei e absolut meritată.

Din alte puncte de vedere poate că e de discutat. Champions League însă a încetat să mai fie competiția pe care o câștigă echipa care joacă fotbalul cel mai frumos. Nici măcar echipa cea mai puternică sau echipa care are în componență cei mai buni jucători. Champions League nu se ia după aspecte estetice, nici măcar după criterii valorice, e o competiție cinică, plină de momente punctuale, de detalii, de coincidențe și de doze mai mici ori mai mari de șansă. De-aceea ne și place teribil, pesemne. Cine stăpânește toate aceste detalii, la  momentul potrivit, cine nu renunță, cine nu se predă în fața aparențelor merge mai departe.

DESTINUL CRUD AL AJAX-ULUI

Despre învingătoarele acestor două zile formidabile vom mai avea timp să vorbim. Câte ceva acum despre învinse. Pentru Ajax destinul a fost crud. Această splendidă echipă cu care, așa cum scriam tot aici, aproape că ne-am identificat cu toții, a fost aproape de o finală magnifică. Atât de aproape și, iată, atât de departe, căci granița dintre lacrimile de bucurie și lacrimile de tristețe e foarte subțire. Marele regret este că nu-i vom mai vedea împreună pe acești băieți, căci în vară va porni asaltul cluburilor bogate. Ajax ne-a cucerit însă pe toți, iar trecerea lui Răzvan Marin acolo ne-o face și mai apropiată. 

MESSI ÎNTRE DESTINAȚIE ȘI ORIGINE

La Barcelona lucrurile stau altfel. După meciul tur l-am lăudat pe Valverde pentru schimbarea cu care a întors soarta acelei partide. Pe „Anfield” am văzut însă un antrenor anesteziat de atmosferă și incapabil să reacționeze. Când pierzi doi ani consecutiv într-o manieră asemănătoare deja nu mai e un accident, devine o problemă. Evident, toată lumea arată cu degetul spre Messi, dar cei care o fac uită că în sportul ăsta un număr 10, fie el și cel mai bun din lume, dacă nu e înconjurat de alte 10 numere capabile nu poate face mare lucru, Messi trebuie să fie destinația fotbalului Barcelonei și nu originea lui.