INTERNATIONAL  »  LIGA CAMPIONILOR  »  ARSENAL - ATLETICO

Primarul Madridului, iureș după Arsenal - Atletico: „Am jucat împotriva UEFA! Au pus în mișcare mașinăria”

Primarul Madridului, în stânga, aici alături de Florentino Perez, președintele lui Real Madrid // foto: Guliver/gettyimages
Primarul Madridului, în stânga, aici alături de Florentino Perez, președintele lui Real Madrid // foto: Guliver/gettyimages

Articol de - Publicat miercuri, 06 mai 2026 17:04 / Actualizat miercuri, 06 mai 2026 17:53

Primarul Madridului, José Luis Martínez-Almeida, a lansat un atac dur asupra arbitrajului, motivul fiind arbitrajul din Arsenal - Atletico 1-0, returul semifinalelor Ligii Campionilor. Rezultatul a făcut ca englezii să avanseze în finala competiției cu scorul de 2-1 la general.

Meciul de marți seara, decis de un gol al lui Bukayo Saka (minutul 44), a fost presărat cu momente delicate, în care oaspeții s-au considerat dezavantajați de arbitrajul brigăzii lui Daniel Siebert.

Înainte de golul lui Saka, Giuliano Simeone a fost doborât în careul advers de Riccardo Calafiori, dar contactul n-a mai fost analizat pentru că arbitrul asistent semnalizase un presupus ofsaid la fiul lui Diego Simeone. Dar un stop-cadru publicat pe rețelele sociale arată că Giuliano plecase din propria jumătate în momentul pasei lui Jan Oblak, astfel că poziția lui era regulamentară.

Primarul Madridului, iureș după Arsenal - Atletico: „Am jucat împotriva UEFA! Au pus în mișcare mașinăria”
Calafiori l-a împins pe Giuliano Simeone

O altă fază s-a petrecut în repriza a doua, când Antoine Griezmann a fost călcat în careul advers de același Calafiori. Nici acest duel nu a fost analizat, pentru că arbitrul a fluierat un presupus fault la Gabriel înainte de acel moment, deși reluările arată că abia a existat contact între stoperul brazilian și Marc Pubill.

capturi: PrimaSport 1
capturi: PrimaSport 1
capturi: PrimaSport 1
capturi: PrimaSport 1
capturi: PrimaSport 1
+1 FOTO

Primarul Madridului, iureș după Arsenal - Atletico: „Am jucat împotriva UEFA! Au pus în mișcare mașinăria”

„Când am văzut tragerea la sorți, am crezut că am picat cu Arsenal, dar m-am înșelat. A trebuit să jucăm împotriva UEFA, iar UEFA a arătat clar că nu a vrut ca Atletico de Madrid să ajungă în finala Champions League.

Este de neînțeles că au desemnat un arbitru german, în condițiile în care Spania și Germania se luptă pentru al cincilea loc în Champions League.

Este de neînțeles că nu există nicio singură reluare a ofsaidului la Giuliano, când este un penalty clar”, a tunat primarul, suporter declarat al lui Atletico, conform canalului spaniol Antena 3.

„Au fost faze care denotă o voință predeterminată și menită să prejudicieze Atletico de Madrid. Am văzut ulterior pe rețelele de socializare că nu a fost ofsaid și că [Giuliano] a plecat din propria jumătate de teren. Nu a fost ofsaid și nu au vrut să recunoască.

Iar penalty-ul la Griezmann este strigător la cer. Arbitrul fluieră după ce Griezmann cade, faultul lui Pubill nu există. În plus, ceea ce s-a întâmplat cu minutele de prelungire este dovada clară că arbitrul voia ca acel meci să se termine cât mai repede posibil și ca Arsenal să meargă la Budapesta, nu Atletico de Madrid”, a adăugat edilul.

Noi, suporterii lui Atletico, suntem mândri de echipa noastră, pentru că nu a concurat împotriva lui Arsenal, ci împotriva UEFA. Pe Arsenal o poți învinge în 180 de minute, dar pe UEFA nu.

UEFA a pus în mișcare toată mașinăria pentru ca Atletico să nu treacă de acest meci, iar arbitrul a fost executorul acestei voințe. Există intenție. Nu am putut învinge UEFA, era imposibil să o învingem.

- Primarul Madridului

Citește și:
A dat cu ei de pământ, după Craiova - Egnatia: „Grași! Credeam că e trucaj!”
Conference League
A dat cu ei de pământ, după Craiova - Egnatia: „Grași! Credeam că e trucaj!”
De la jucătorul „verde”, la Olguța si sărutul pasional de la VIP » Fotoreporterul GSP a surprins cadre spectaculoase în Bănie
Conference League
De la jucătorul „verde”, la Olguța si sărutul pasional de la VIP » Fotoreporterul GSP a surprins cadre spectaculoase în Bănie
A apărut pe gazon și a captivat asistența în Bănie, la Universitatea Craiova - Egnatia
Conference League
A apărut pe gazon și a captivat asistența în Bănie, la Universitatea Craiova - Egnatia
„Aici s-a încheiat rolul meu” » Mihai Stoica face un pas în spate: „Părerea mea nu contează”
Superliga
„Aici s-a încheiat rolul meu” » Mihai Stoica face un pas în spate: „Părerea mea nu contează”
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Sfâșietor! Tragedia din SUA a făcut-o pe Elizabeth Omoregie să dezvăluie trauma din copilărie și să strige: „Gata cu tăcerea!”

A început cel mai nebun eveniment sportiv » 90.000 de „ultrași” la costum și rochii decoltate: „Cursă, modă, divertisment!”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează
Close