INTERNATIONAL  »  LIGA CAMPIONILOR  »  UNIREA URZICENI - ZENIT, AZI, ORA 20:30

Atenţie! Nu aveţi voie cu umbrela la Unirea - Zenit

ghencea
ghencea

Articol de GSP - Publicat marti, 27 iulie 2010 00:00

Jandarmeria a emis un comunicat de presă prin care anunţă obiectele cu care suporterii nu vor fi lăsaţi să intre în incinta stadionului Steaua, la meciul Unirea - Zenit, de la ora 20:30 din această seară.

 

Printre altele, specatorii nu au voie să intre pe stadion cu umbrela, organizatorii recomandînd pelerinele de ploaie în locul lor. Dacă vreun specatator are asupra lui un obiect de pe lista celor interzise, trebuie să ştie că acestea vor fi depuse într-un spaţiu special amenajat.

Iată comunicatul de presă al Jandarmeriei:

"Marţi, 27.07.ac, începând cu ora 20.30, pe stadionul “STEAUA“, din cadrul complexului sportiv „GHENCEA”, se va desfăşura meciul de fotbal dintre echipele F.C. Unirea Urziceni şi Zenit Sankt Petersburg, contând pentru turul III preliminar al Ligii Campionilor la fotbal, ediţia 2010 - 2011.
Jandarmeria Capitalei asigură măsurile de ordine publică cu peste 400 de jandarmi, în zona apropiată şi imediată a arenei sportive înainte, pe timpul şi după terminarea jocului sportiv, precum şi pe traseele de sosire şi plecare.

Spectatorii sînt rugaţi să respecte următoarele reguli:
-accesul publicului în stadion va fi permis începând cu ora 18.30;
-accesul spectatorilor se face doar prin porţile indicate pe bilet;
-spectatorii sunt obligaţi să-şi ocupe locul de pe rândul şi din sectorul indicat pe bilet;
-spectatorii sunt rugaţi să vină la stadion începând cu ora deschiderii porţilor, pentru evitarea aglomeraţiei;
-dispozitivul de control acces în stadion, îndrumare şi supraveghere a suporterilor este asigurat de agenţi ai unei societăţi private de securitate.

Spectatorilor le este interzis să intre în stadion cu următoarele obiecte şi în următoarele situaţii:
-cu materiale pirotehnice de orice natură (artificii, torţe, fumigene, etc);
-cu băuturi alcoolice;
-sub influenţa alcoolului;
-cu recipienţi cu apă sau băuturi răcoritoare de orice fel (sticle, PET, cutii din carton);
-cu arme albe (cutite, surubelnite, metale ascutite, lacate, etc)  umbrele, manunchiuri de chei, mai multe brelocuri, etc;
-cu materiale de propagandă care incită la: denigrarea ţării, xenofobie, ură naţională, rasială, de clasă ori religioasă, la discriminări de orice fel şi la violenţă publică;
-cu camere de filmat de tip handycam.
-Umbrele(organizatorul recomandă folosirea pelerinelor de ploaie

Dacă vor exista spectatori care, din necunoaştere a regulilor stabilite, vor veni la stadion cu obiecte interzise, acestea vor fi depuse într-un spaţiu special amenajat.

Jandarmeria Capitalei aminteşte celor care vor participa la meci că trebuie să respecte măsurile stabilite de organizatori şi forţele de ordine pe traseele către locul de desfăşurare a meciului, în apropierea şi în incinta arenei sportive, subliniind că nu vor fi tolerate niciun fel de manifestări care ar putea produce tulburări ale ordinii şi liniştii publice sau care să pericliteze integritatea morală sau corporală a spectatorilor."

Citește și:
Irina Begu s-a căsătorit cu antrenorul ei, fost jucător cunoscut de tenis
Tenis
Irina Begu s-a căsătorit cu antrenorul ei, fost jucător cunoscut de tenis
Performanță senzațională! Ștefania Uță, campioană mondială U20 la 400 de metri garduri
Atletism
Performanță senzațională! Ștefania Uță, campioană mondială U20 la 400 de metri garduri
Artista faimoasă din România se iubește cu un fotbalist mai tânăr cu 13 ani » Fiul ei joacă la FCSB: „Felicitări, campionul meu!”
Stiri extrasport
Artista faimoasă din România se iubește cu un fotbalist mai tânăr cu 13 ani » Fiul ei joacă la FCSB: „Felicitări, campionul meu!”
Cele 3 locuri din România care l-au cucerit pe spaniolul lui Dinamo: „Le-aș recomanda prietenilor”
Superliga
Cele 3 locuri din România care l-au cucerit pe spaniolul lui Dinamo: „Le-aș recomanda prietenilor”
Moldoveanul Rezmeriță a împânzit Irlanda cu magazinele
Profit.ro
Moldoveanul Rezmeriță a împânzit Irlanda cu magazinele "Polonez", cu produse din Europa de Est, inclusiv din România. Diaspora românească locală e printre principalii clienți țintă
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Irina Begu s-a căsătorit cu antrenorul ei, fost jucător cunoscut de tenis

Artista faimoasă din România se iubește cu un fotbalist mai tânăr cu 13 ani » Fiul ei joacă la FCSB: „Felicitări, campionul meu!”


Comentarii (16)
rapid_ionica
rapid_ionica  •  27 Iulie 2010, 18:04

traim in romania din pacate si o sa ne facem de ris tot timpu din cauza la niste asa zi-si sefi sinenorociti de jandarmi mai avem un pic si ne interzic sa venim si fara haine ptr ca si alea sunt periculoase rusine sa va fie d-lor jandarmi

Merlin
Merlin  •  27 Iulie 2010, 16:23

eu iau si vuvuzela la mine :D o sa mut circu in peluza alaturi de tovarasii mei =))

stancudan
stancudan  •  27 Iulie 2010, 16:19

eu ma duc in tribuna 0. cu vuvuzela nu e voie?

Vezi toate comentariile (16)
Comentează