INTERNATIONAL  »  LIGA CAMPIONILOR  »  ATLETICO - INTER

Final dramatic în Atletico Madrid - Inter » Duel decis de un gol marcat în prelungiri!

Articol de - Publicat joi, 27 noiembrie 2025 00:01 / Actualizat joi, 27 noiembrie 2025 00:04

Inter a pierdut dramatic cu Atletico Madrid, scor 1-2 , în etapa #5 din Liga Campionilor.

Julian Alvarez a deschis scorul în minutul 9, Inter a egalat în minutul 54, dar Jose Maria Gimenez i-a dat lovitura decisivă lui Chivu în minutul 90+3.

Inter cu ocaziile, Atletico cu golul în prima repriză: faza golului, controversată

Interul lui Cristi Chivu a intrat dezinvolt pe terenul celor de la Atletico Madrid, iar în minutul 3 deja ratase două ocazii mari prin Dimarco. Italianul a șutat bine din lovitură liberă, dar Musso s-a opus.

Peste câteva secunde Dimarco a scăpat în flancul stâng, și-a închis unghiul, dar a reușit să tragă puțin pe lângă poarta madrilenilor. Golgheterul Lautaro Martinez a mai trimis și el un avertisment în minutul 8: un șut de la marginea careului, parat de Musso.

Peste doar un minut, Atletico a scăpat pe contraatac, o acțiune începută în flancul drept. Mingea a fost centrată la Alex Baena care a preluat balonul mai întâi cu șoldul, iar apoi l-a șters cu mâna. A tras, mingea a ricoșat la Julian Alvarez care nu a iertat precum Dimarco sau Lautaro. După analiza VAR, golul a fost validat.

Inter a continuat recitalul de ratări până la pauză: Calhanoglu cu un șut de la distanță în minutul 20, și Dimarco în minutul 43. Inter a fost echipa care a avut inițiativa, Atletico Madrid așteptând greșeala nerazzurrilor.

Zielinski nu a ratat! L-a executat simplu pe Musso într-un moment de relaxare al madrilenilor

Startul reprizei secunde a fost agonizat pentru nerazzuri. Barella a lovit transversala în minutul 46, iar în minutul 50 Dimarco a ratat din poziție de unu la unu cu portarul. Într-un final, Zielinski a fost cel eficient și a punctat în minutul 54 în urma unei relaxări în defensiva madrilenilor. Polonezul a optat pentru o execuție nepretențioasă: a șutat plasat, pe jos.

Spiritele s-au încins după ce trupa lui Chivu a restabilit egalitatea, iar în minutul 56, la o intrare mai tare a lui Akanji, un meleu s-a format în apropierea careului lui Sommer, dar jucătorii au fost liniștiți de căpitanii lor. Diego Simeone, în schimb, nu a fost iertat de „galben” în minutul 64 pentru proteste.

În minutul 72, Chivu l-a schimbat pe Lautaro Martinez, iar argentinianul s-a arătat nemulțumit de decizia antrenorului, semn al tensiunii ridicate din teren.

Capul lui Gimenez i-a administrat lui Chivu prima înfrângere în Liga Campionilor

După ce Zielinski a marcat Inter s-a retras în defensivă până la finalul partidei, așteptând greșeala madrilenilor care au preluat inițiativa. Nici elevii lui Diego Simeone nu au fost inspirați în compartimentul ofensiv și nu i-au pus foarte mari probleme lui Sommer după golul marcat de polonez.

Cele două echipe au atacat temător, așteptând greșeala adversarului, iar aceasta a venit în cele din urmă în tabăra lui Inter: Gimenez, în minutul 90+3, s-a înălțat peste Bastoni și l-a învins pe Sommer, marcând prima înfrângere a lui Chivu în Liga Campionilor.

Clasamentul din Liga Campionilor

FINAL » Atletico Madrid - Inter 2-1

  • Min. 90+3: Gimenez s-a înălțat peste Bastoni la corner și a înscris!

  • Min. 87: Cele două echipe nu au mai pus probleme portarilor. Atât madrilenii, cât și italienii au încercat să dea lovitura pe contraatac

  • Min. 72: Pio Esposito a intrat în locul lui Lautaro Martinez. Argentinianul s-a arătat foarte deranjat de decizia lui Chivu

  • Min. 64: Tensiunea crește, iar Diego Simeone este avertizat cu galben de către „central”

  • Min. 56: În urma unui tackling mai puternic al lui Akanji, cele două echipe au avut un conflict mai violent. Situația a fost rezolvată de căpitanii celor două echipe

  • Min. 54: Inter restabilește egalitate. Zielinski a ajuns la finalizare și a taxat apărarea madrilenilor. Cu o execuție simplă, plasată, l-a învins pe Musso

  • Min. 50: Dimarco ratează din nou! Lăsat singur cu portarul, italianul a tras direct în Musso

  • Min. 46: Barella a ratat o ocazie imensă! Italianul a primit un balon în careu, a tras din prima și a lovit bara transversală

  • Start în repriza secundă!

  • Pauză la Madrid!

  • Min. 43: Dimarco a tras puțin pe lângă bară de la marginea careului la capătul unei succesiuni de pase frumoase în careul spaniolilor. La faza următoare italianul a văzut cartonașul galben

  • Min. 36: Bonny ratează din poziție de unu la unu cu portarul, dar acesta se afla în ofsaid

  • Min. 20: Inter a ratat o nouă ocazie importantă prin Calhanoglu. Turcul a tras de la mare distanță, dar șutul a fost periculos

  • Min. 12: Golul a fost validat. Atletico a marcat prin Julian Alvarez.

  • Min. 9: Atletico Madrid a marcat, dar golul este verificat pentru un henț la Baena, în construcția fazei. În urma unei faze pornite din flancul drept, mingea a ajuns în careu la Baena care a peluat inițial cu șoldul, apoi mingea i-a atins mâna. A tras la poartă, iar mingea a ajuns la Julian Alvarez care a înscris

  • Min. 8: Lautaro a ratat o nouă ocazie bună. În urma unui contraatac, Lautaro a șutat de la aproximativ 16 metri, dar Musso a respins

  • Min. 3: Dimarco a ratat două ocazii mari în primele trei minute. A tras bine din lovitură liberă, dar Musso a respins. La faza următoare Dimarco a scăpat în flancul stâng și a șutat puțin pe lângă poartă, din unghi.

  • Start de partidă!

Echipele de start la Atletico Madrid - Inter

Atletico Madrid (4-4-2): Musso - Molina, Gimenez, Hancko, Ruggeri - G. Simeone, Barrios, Cardoso, Gallagher - J. Alvarez, A. Baena
Rezerve: Esquivel, De Luis, Koke, Griezmann, Sorloth, Almada, Carlos Martin, Lenglet, Pubill, J. Galan, Raspadori, N.Gonzalez
Antrenor: Diego Simeone

Inter (3-5-2): Sommer - Bisseck, Bastoni, Akanji - C. Augusto, Barella, Calhanoglu, Zielinski, Dimarco - L. Martinez, Bonny
Rezerve: J. Martinez, Taho, De Vrij, Sucic, M. Thuram, Luis Henrique, Acerbi, Frattesi, Diouf, Cocchi, Alexiou, P. Esposito
Antrenor: Cristian Chivu

Arbitru: François Letexier
Stadion: Estadio Metropolitano

Citește și:
Ținuta lui Kate Scott, motiv de glume în cel mai vizionat show despre Liga Campionilor: „Uite, e satin!”
Liga Campionilor
Ținuta lui Kate Scott, motiv de glume în cel mai vizionat show despre Liga Campionilor: „Uite, e satin!”
Cum sunt văzute FCSB și România prin ochii unui experimentat jurnalist croat: „Cei mai mulți doar asta își amintesc”
Europa League
Cum sunt văzute FCSB și România prin ochii unui experimentat jurnalist croat: „Cei mai mulți doar asta își amintesc”
Lindsey Vonn a intrat în trendul „2016” și a „rupt” internetul cu imaginile postate: „Ședința noastră cu body paint”
Altele
Lindsey Vonn a intrat în trendul „2016” și a „rupt” internetul cu imaginile postate: „Ședința noastră cu body paint”
„Love my girls” » A furat toate privirile la petrecerea de logodnă a lui Radu Drăgușin, la Athenee Palace
Stranieri
„Love my girls” » A furat toate privirile la petrecerea de logodnă a lui Radu Drăgușin, la Athenee Palace
Nou aeroport pregătit în România FOTO
Profit.ro
Nou aeroport pregătit în România FOTO
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Selecționerul României, șocat de ce a găsit în Danemarca: „Despre ce vorbim? Dimineața, tot cartierul!”

A numit țara-model pentru România: „Nu trebuie copiat 100%, putem să adaptăm!”


Comentarii (4)
TribunaCFR
TribunaCFR  •  26 Noiembrie 2025, 23:58

Ce pacat, ce pacat, ce pacat... :((((((((((

Venom
Venom  •  26 Noiembrie 2025, 22:53

De cate ori ma uit la meciurile lui Inter ma ia somnul,si Metaloglobus joaca mai bine :)

fcsbist.de.mic
fcsbist.de.mic  •  26 Noiembrie 2025, 22:32

Calhanoglu sa-si pastreze ratarile pentru cand va juca cu noi la baraj, sa nu le risipeasca acum.

Vezi toate comentariile (4)
Comentează