Articol de Aurelian Botezatu - Publicat joi, 07 mai 2026, 08:09 / Actualizat joi, 07 mai 2026 08:09
Bayern n-a scos decât o remiză, 1-1, în returul semifinalei cu PSG și francezii s-au calificat în finala de la Budapesta grație victoriei cu 5-4 din prima manșă.
Fost jucător al lui Bayern și Chelsea, Michael Ballack îi aduce acuzații grave arbitrului Joao Pinheiro și UEFA. El vede două situații în care „centralul” portughez ar fi făcut totul pentru a lua decizii împotriva echipei-gazdă în returul cu PSG (1-1).
Prima oară când Pinheiro ar fi venit în ajutorul lui PSG s-a întâmplat în minutul 23. Harry Kane a fost lansat într-o poziție promițătoare, dar portughezul a fluierat imediat ofsaid, oprind acțiunea, deși Nuno Mendes pare să-l țină în joc pe atacantul lui Bayern. O decizie contrară regulamentului, care prevede că, într-o situație „la limită”, arbitrii trebuie să lase jocul să continue până la finalizare, astfel încât, dacă se marchează, VAR să poată interveni și analiza faza.
Michael Ballack susține că arbitrul a fluierat ofsaid la Harry Kane înainte ca asistentul să ridice steagul
„Poate că a existat o comunicare prin cască. Dar nu ar trebui să poată fluiera singur ofsaid. Este o greșeală uriașă a arbitrului. Nu ar trebui să se întâmple la acest nivel. Fluieră ofsaid înainte chiar ca asistentul să ridice steagul. Este inacceptabil”, a comentat fostul internaționalul german, acum analist TV, pentru postul DAZN. L
O altă situație care l-a pus pe Ballack în situația de a vedea „o conspirație împotriva lui Bayern” s-a consumat în minutul 28. Parizianul Nuno Mendes, care avea deja un cartonaș galben, comite henț, dar Pinheiro, în loc să-i arate un al doilea avertisment și să-l elimine, sancționează o presupusă preluare cu mâna a lui Laimer, în prealabil. „O decizie greșită, pe care Pinheiro a luat-o, se pare, la sfatul arbitrului de rezervă. Laimer joacă balonul cu pieptul și cu coapsa”, scrie Bild.
Michael Ballack: „Am avut sentimentul că nu au vrut să-i arate lui Nuno Mendes al doilea cartonaș galben”
Ballack, la rându-i, a văzut „o situație care a schimbat jocul. Este prima dată când arbitrul de rezervă intervine într-o astfel de fază. Am avut sentimentul că nu au vrut să-i arate lui Nuno Mendes al doilea cartonaș galben.

Aceasta a fost senzația mea, ca spectator. Spun asta destul de deschis. Uneori cauți situații care să împiedice un meci să meargă într-o direcție sau alta. Nu vreau să-l acuz de nimic, dar situația nu a justificat luarea unei astfel de decizii”.
Max Eberl: „Dacă Nuno Mendes era eliminat, meciul ar fi decurs altfel”
Bayern a reclamat și un penalty, în minutul 38, când Vitinha a șutat în brațul lui Joao Neves, însă arbitrul are acoperire regulamentară (o prevedere nouă a IFAB), deși specialistul Bild, Manuel Grafe, susține că Neves a dus brațul spre minge și că trebuia acordată lovitură de la 11 metri.
Trăgând linie, directorul sportiv al lui Bayern, Max Eberl, a concluzionat: „Poate că noi am luat decizii greșite în una sau două situații. Și altcineva de pe teren ar fi putut lua una sau două decizii greșite. În ceea ce mă privește, Mendes ar fi trebuit eliminat. Caz în care meciul ar fi decurs altfel”.
Costel Gâlcă, întrebat despre demisie după Rapid - CFR: „Normal să fie frustrați. Vom vedea”