INTERNATIONAL  »  LIGA CAMPIONILOR  »  BARCELONA - PSG

VIDEO Figo s-a întors pentru prima dată după 25 de ani pe stadionul Barcelonei! Cum au reacționat fanii față de „trădătorul” atacat cu un cap de porc

Meciul dintre FC Barcelona și Paris Saint-Germain (1-2) din Liga Campionilor a oferit un moment tensionat în tribune, unde se afla nimeni altul decât fostul mijlocaș Luis Figo (52 de ani). // foto: Imago Images

Articol de - Publicat joi, 02 octombrie 2025 10:05 / Actualizat joi, 02 octombrie 2025 15:26

Meciul dintre FC Barcelona și Paris Saint-Germain (1-2) din Liga Campionilor a oferit un moment tensionat în tribune, unde se afla fostul mijlocaș al catalanilor, Luis Figo (52 de ani), plecat cu scandal la Real Madrid pe când era jucător.

Portughezul a revenit pentru prima dată de la încheierea carierei sale de fotbalist, din 2000, pe un stadion din Barcelona. Partida s-a disputat pe stadionul Montjuic, nu pe Camp Nou, aflat în renovare, dar fanii nu au iertat trădarea de acum 25 de ani și l-au fluierat copios pe Figo.

VIDEO Luis Figo a fost inamicul numărul 1 la Barcelona - PSG 1-2

În mod normal, un fost jucător al Barcelonei este primit cu respect, dar în cazul lui Figo, situația este cu totul alta. A jucat pentru clubul catalan între 1995 și 2000, perioadă în care a avut un succes remarcabil, câștigând două titluri de campion și două cupe.

Însă, transferul său la marea rivală Real Madrid, pe o sumă record de 62 de milioane de euro, a stârnit o furie imensă printre fani, iar această trădare îi bântuie și astăzi pe catalani.

Acest lucru a fost evident încă din timpul carierei sale de fotbalist, deoarece de fiecare dată când se întorcea pe Camp Nou cu Real Madrid, Figo era ținta celor mai dure reacții.

Fanii nu s-au limitat doar la manifestări verbale, căci în 2002, ura față de superstarul portughez a atins cote maxime. În timp ce Figo se pregătea să execute un corner, un cap de porc a fost aruncat din tribune spre el.

Figo s-a întors pentru prima dată după 25 de ani pe stadionul Barcelonei! Cum au reacționat fanii față de „trădătorul” atacat cu un cap de porc
Luis Figo și consecințele trădării care a șocat fotbalul: l-au țintit cu un cap de porc

De la transferul său, Figo a revenit la Barcelona doar cu ocazia meciurilor cu Real Madrid. În ciuda reacțiilor dure, președintele Joan Laporta a declarat că îl vor trata pe Figo cu respect.

Acest lucru s-a întâmplat, fără îndoială, în birourile conducerii, dar suporterii din tribune au avut o cu totul altă părere. Aceștia au început să scandeze trivialități în direcția lusitanului în momentul în care l-au observat în tribune.

Florentino Perez a „garantat” cu aducerea lui Figo!

În 2000, Florentino Perez urma să candideze la președinția lui Real Madrid și a venit cu o garanție neverosimilă la momentul respectiv: „Dacă voi deveni președintele lui Real Madrid, Luis Figo va semna cu Real Madrid”.

O idee imposibil de conceput, ca jucătorul care scrisese istorie vreme de 5 ani la Barcelona, cu 7 trofee și peste 100 de goluri și pase decisive, să îmbrace tricoul marii rivale.

Mai ales că imaginile cu Luis Figo din 1999, după al doilea titlu cu Barcelona, erau încă proaspete în memoria microbiștilor. Atunci, din balconul primăriei, cu părul vopsit în albastru și roșu, Figo a scandat în fața mulțumii care-l adula: „Plângăcioșii din Madrid să se încline în fața campionilor!”.

Figo s-a întors pentru prima dată după 25 de ani pe stadionul Barcelonei! Cum au reacționat fanii față de „trădătorul” atacat cu un cap de porc
Luis Figo

Figo nu se simțea apreciat pe măsura contribuției lui la Barcelona. În momentul în care impresarul lui, Jose Veiga, a mers cu pretenția unei creșteri salariale la președintele Joan Gaspart, conducătorul Barcelonei l-a întâmpinat cu un refuz vehement: „Imposibil”.

Gaspart, pe atunci proaspăt ales președinte al clubului catalan, era convins că nimeni n-ar putea să achite clauza de reziliere a contractului dintre Barcelona și Luis Figo, în valoare de 60 de milioane de euro. Dar Florentino Perez stătea la pândă, complotând cu tabăra fotbalistului.

„Gaspart m-a tratat ca pe un nimeni. Nu mă așteptam la asta. Mă așteptam la mai multă căldură. M-am enervat. Mama mă-sii, tipul crede că blufez pentru a renegocia contractul. Totul a început pentru că m-am enervat”, povestea Figo.

Nu a durat mult până ca Florentino Perez și reprezentantul lui Figo să semneze un precontract. Pentru ca trădarea să fie și mai dureroasă, Figo declarase într-un interviu acordat cotidianului local Sport că va rămâne la Barcelona, aceea fiind, în cuvintele lui, „decizia finală”. Dar în vacanța care a urmat acelui interviu, în Sardinia, impresarul Jose Veiga și Paulo Futre, apropiat al taberei Figo, l-au făcut să se răzgândească!

Figo a semnat cu Real Madrid în noaptea de 23 spre 24 iulie 2000. Joan Gaspart susține că fostul fotbalist portughez l-a sunat în data de 23 iulie și că ar fi recurs la un soi de șantaj. Citește povestea integrală AICI.

Citește și:
Patrick Mouratoglou, la antrenament cu iubita mai tânără cu 24 de ani! Imagini din academia francezului
Tenis
Patrick Mouratoglou, la antrenament cu iubita mai tânără cu 24 de ani! Imagini din academia francezului
Toți mizau că va fi „noul Ronaldo”, acum explică pentru GSP transferul în Superligă: „Am ales cu sufletul să semnez în România. Abia aștept să revin în Maramureș!”
Superliga
Toți mizau că va fi „noul Ronaldo”, acum explică pentru GSP transferul în Superligă: „Am ales cu sufletul să semnez în România. Abia aștept să revin în Maramureș!”
Ce s-a întâmplat cu Filipe Coelho la finalul meciului Universitatea Craiova - FC Argeș » Reacția galeriei oltenilor
Superliga
Ce s-a întâmplat cu Filipe Coelho la finalul meciului Universitatea Craiova - FC Argeș » Reacția galeriei oltenilor
Autogol ANTOLOGIC în UTA - Hermannstadt! Faza va face înconjurul lumii
Superliga
Autogol ANTOLOGIC în UTA - Hermannstadt! Faza va face înconjurul lumii
Circulație rutieră închisă complet pe două artere importante din București, pentru modernizarea liniilor de tramvai
Profit.ro
Circulație rutieră închisă complet pe două artere importante din București, pentru modernizarea liniilor de tramvai
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Patrick Mouratoglou, la antrenament cu iubita mai tânără cu 24 de ani! Imagini din academia francezului

Verdict înainte de play-off: „La ce calitate avem, nu avem voie să pierdem vreun meci!”

Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează