INTERNATIONAL  »  LIGA CAMPIONILOR  »  SFERTURI

Cronică de George Nistor Bayern câștigă duelul titanilor contra lui Real Madrid! Poveste cu 7 goluri și un mare scandal la final

Articol de , - Publicat joi, 16 aprilie 2026 00:01 / Actualizat joi, 16 aprilie 2026 01:16

Bayern Munchen a reușit un succes senzațional miercuri seara cu Real Madrid, în returul sferturilor de finală din Liga Campionilor, scor 4-3, după ce a fost condusă de trei ori în prima repriză. Bavarezii au dat lovitura în final și au evitat prelungirile în minutul 89, când Diaz a înscris un gol cât o calificare. În prelungiri, Olise a spulberat orice vis pentru madrileni, care au făcut o primă repriză magnifică.

Mai departe, pentru un loc în marea finală, Bayern Munchen va juca cu deținătoarea trofeului, PSG, care a trecut cu 4-0 la general de Liverpool.

Cronică de George Nistor, după Bayern - Real Madrid 4-3. Galop infernal. Cealaltă finală

Sunt seri de miercuri în care unele orașe nu dorm și apoi sunt orașe care se țin treze unele pe altele. Cu gândul la Munchen, n-a pus capul pe pernă nici Madridul, acea parte a lui, dar nici alte câteva zeci de milioane de suporteri care obișnuiesc să-și închidă ziua în spuma a tot ce are mai bun fotbalul azi.

În nordul metropolei unde Freddie își găsea cândva nebunia singurătății pe care a înregistrat-o, pentru prima și singura dată pe bandă, sub numele „Living on my own”, Bayern și Real și-au împărțit promisiunea de a nu lăsa nimic la jumătate.

S-a simțit încă de pe tunelul în care neoanele ardeau în roșu. Nu luminează, ci mai degrabă înghite contururi. Olise, Mbappe, Kane și Valverde pășesc din el ca dintr-o cameră de developare, între lumină și formă, în timp ce mingea cu stele stă în centru precum un discoball gata să spargă lumina în fragmente.

Și-au spus că fiecare atingere va fi o reflexie, iar fiecare greșeală o umbră pe care anii o vor șterge greu.

Spartanul din Salamanca și belgianul bavarez

În tribune, bratwurstul „păstă medie” tinde să devină „pâine de mijloc” între două felii de lumi care se întâlnesc doar la meciuri, în societatea rece germană: băieții din galerie, încărcați de zgomotul zilei, și corporatiștii Bavariei, scoși din formule de Excel, neajunși acasă nici ei.

Nu se simte a duel oarecare. E Bayern - Real Madrid, retur de sferturi, cu avantajul nemților după 2-1 în Spania. Acel Bayern pe care cluburile europene îl privesc cum se uitau românii în revista Neckermann înainte de 2000. Nu pentru ce e accesibil, ci pentru ce trebuie să fie.

De partea cealaltă, ceata de îngeri imaculați și dornici, de capitală, are de reparat, dincolo de tabelă, și jocul diform. Se citește inclusiv pe chipul meticulosului Arbeloa, „El Espartano”, cum i s-a dus vorba, după conferința de presă în cadrul căreia a citat din mamele Spartei: „Cu scutul sau pe el!”. Ori duci, ori cazi.

Agitat e și Vincent Kompany. Defilează, nu acceptă același cadru de două ori. Mare înțelegător de echipe, se tot pare, își maschează grimasele sub cozorocul cu opt cusături, deci original, ca oricare altă piesă a outfit-urilor care vor urma de-a lungul multelor minute. Ai zice că belgianul nu trăiește, ci ilustrează.

Ghiulele lui Guler

Unt pe pâine, minutul 1 ne-a spus, clar și răspicat, că nu va fi un meci al portarilor. Arda Guler a profitat de greșeala lui Neuer, surprins avansat, și a deschis scorul cu un șut perfect. Relax, Manuel, se uită! Nimeni nu a cunoscut până acum un copil care să se îndrăgostească de fotbal după o intervenție de portar, nici măcar după una de-a lui Oliver Kahn.

Cinci minute mai târziu, și Lunin e în eroare, după ce se scoate din joc la lovitura cu capul a neamțului cu tată sârb Aleksandar Pavlovic.

Ritmul a rămas sus, aproape necontrolat, în meciul fără mental colectiv. Ferland Mendy a căzut în careu și a cerut lovitură de la 11 metri (23'), dar jocul a mers mai departe în seara în care contactele nu au avut timp să fie judecate.

Realul a lovit din nou, tot prin Arda Guler. Turcul a pus mingea jos, a privit scurt și a trimis-o la vinclu, din lovitură liberă (29'). Două atingeri decisive, aceeași catapultă venită dintr-un alt univers. Tot mai încântător.

Bayernul nu a rămas în urmă. A răspuns fără să se piardă, prin Harry Kane, care a readus egalitatea (38'), într-o fază în care apărarea madrilenă a fost prinsă pe picior greșit, exact cât să conteze.

Dar repriza nu s-a liniștit. Nici nu avea cum. Vinicius a luat faza pe cont propriu, a trecut prin trei adversari și a deschis un culoar care nu exista, pentru Mbappe, prezent exact acolo unde trebuia, împingând mingea în plasă (42').

S-a intrat la cabine fără liniște, cu senzația că meciul nu poate coborî.

Diaz și Olise, fanii lui Offenbach

La revenirea de la cabine, dezlănțuirea și-a luat limite. S-a jucat mai calculat, mai atent, ca și cum fiecare ar fi înțeles că nu mai e loc de risipă. Oxigenul a devenit scurt, și pentru Bayern, și pentru Real. Nu în picioare, ci în decizie.

Neuer și-a mai spălat din păcate, intervenind sigur la șutul lui Mbappe, trimis pe centrul porții (55'), într-un moment în care francezul părea să mai adauge o pagină la seara lui.

A repetat apoi gestul, de data aceasta în fața lui Valverde, care a șutat puternic din afara careului, dar portarul bavarez a respins din nou (66'). Două intervenții simple în aparență, dar necesare, într-un meci în care fiecare gol cântărea dublu.

Bayernul a răspuns mai rar, dar nu lipsit de intenție. Upamecano a urcat la o fază fixă și a trimis cu capul peste poartă (75'), o ocazie care a păstrat tensiunea.

Minutele s-au strâns. Jocul s-a îngustat. Nu mai era loc pentru ruperi lungi, ci doar pentru încercări scurte, tăioase, în spații tot mai mici. Fiecare echipă a început să joace mai mult cu gândul la greșeală, nu la ocazie.

Finalul a venit abrupt pentru Real. Camavinga a văzut al doilea cartonaș galben și a fost eliminat (86'), după un fault și, dintr-o dată, ritmul a îmbrăcat haine de supraviețuire.

Cu un minut înainte de sfârșitul timpului regulamentar de joc, Luis Diaz a făcut 3-3 dintr-un șut deviat, cu piciorul drept. Nu s-au mulțumit nemții, au mai vrut o dată, în boxe, „Galopul infernal” al lui Offenbach. Michael Olise a punctat și el.

Așa se încheie serile mari, așa se încheie un meci demn, al fotbalului suprem și, se poate spune, o finală ratată, dar permisă. Uneori e mai frumos pe drum, poate că așa și-a spus și Freddie.

Haos la finalul meciului Bayern - Real Madrid » Arda Guler l-a urmărit pe „central” către vestiare
REAL MADRID
Haos la finalul meciului Bayern - Real Madrid » Arda Guler l-a urmărit pe „central” către vestiare

FINAL » Bayern - Real Madrid 4-3

  • CLICK AICI pentru mai multe detalii și statistici despre meci;

  • Au marcat: Pavlovic 6, Kane 37, Diaz 89, Olise 90+3 / Guler 1, 30, Mbappe 42

  • În minutul 86, Camavinga a fost eliminat, după ce a văzut al doilea cartonaș galben în decurs de 8 minute, iar Real Madrid a jucat în 10 în acest final de meci

  • În tur, Bayern a câștigat cu 2-1;

  • Bayern va juca în semifinale cu PSG, care a trecut cu 4-0 la general de Liverpool

Golul reușit de Arda Guler în secunda 40

+13 FOTO

Cele mai tari cadre din meciul Bayern - Real Madrid

+28 FOTO

Fotbaliștii lui Bayern au ieșit la încălzire

Echipele de start la Bayern Munchen - Real Madrid

Bayern (4-2-3-1): Neuer - Stanisic, Upamecano, Tah, Laimer - Kimmich, Pavlovic - Olise, Gnabry, Diaz - Kane
Rezerve: Urbig, Minjae, Goretzka, Musiala, Jackson, Davies, Ito, Guerreiro, Osmani
Antrenor: Vincent Kompany

Real Madrid (4-4-2): Lunin - Trent, Militao, Rüdiger, Mendy - Brahim Diaz, Valverde, Bellingham, Arda Güler - Vinicius, Mbappé
Rezerve: Gonzalez, Navarro, Carvajal, Alaba, Camavinga, Gonzalo, Carreras, Ceballos, F. Garcia, Huijsen, Mastantuono, Pitarch
Antrenor: Alvaro Arbeloa

La ultima deplasare a celor de la Real Madrid pe stadionul lui Bayern Munchen, cele două formații au înregistrat un rezultat de egalitate, scor 2-2. Se întâmpla în 2024, în semifinalele competiției. Atunci Vinicius marca o „dublă”, iar Sane și Harry Kane punctau pentru bavarezi.

Real Madrid este într-o criză, iar de trei partide nu reușește să câștige. Au pierdut cu Mallorca în La Liga, a urmat înfrângerea cu Bayern, iar cel mai recent madrilenii au remizat cu Girona în campionat, scor 1-1.

Bayern, în schimb, merge perfect: trupa lui Vincent Kompany este neînvinsă în toate competițiile din februarie. Ultima remiză au înregistrat-o în martie cu Bayern Leverkusen, iar de atunci au legat 5 victorii consecutive.

Nu trebuie să facem un miracol. Toată lumea care cunoaște Real Madrid știe că nu avem nevoie de un miracol. Suntem gata să luptăm, să scriem istorie și să câștigăm. Suntem pregătiți de atmosferă. Ne place să jucăm în astfel de stadioane

-Alvaro Arbeloa, antrenor Real Madrid

Și noi știm cum îi putem răni. Eu cred că putem câștiga

- Vincent Kompany, antrenor Bayern

Citește și:
Modelele Dacia care vor fi lansate în curând » Patru dintre cele șase vor fi electrice: avem primele imagini!
Noutati auto
Modelele Dacia care vor fi lansate în curând » Patru dintre cele șase vor fi electrice: avem primele imagini!
Val de plecări la clubul din Superliga » Noul antrenor decide totul „din umbră”
Superliga
Val de plecări la clubul din Superliga » Noul antrenor decide totul „din umbră”
Ramona Olaru, vedeta Antenei, antrenament neobișnuit » Antrenorul a rămas surprins: „Dă bine?”
Altele
Ramona Olaru, vedeta Antenei, antrenament neobișnuit » Antrenorul a rămas surprins: „Dă bine?”
Fostul mijlocaș al lui Dinamo a acceptat oferta lui Nicolescu și va antrena echipa a doua » Surpriză și la U19
Liga 3
Fostul mijlocaș al lui Dinamo a acceptat oferta lui Nicolescu și va antrena echipa a doua » Surpriză și la U19
Wizz Air: Când ești în pădure și apare un urs, nu trebuie să alergi mai repede decât ursul, ci mai repede decât cel de lângă tine. Doar să fii low-cost nu va mai funcționa. Dar epoca de aur a noastră abia urmează!
Profit.ro
Wizz Air: Când ești în pădure și apare un urs, nu trebuie să alergi mai repede decât ursul, ci mai repede decât cel de lângă tine. Doar să fii low-cost nu va mai funcționa. Dar epoca de aur a noastră abia urmează!
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Un fost fotbalist român este judecat în Anglia, după ce a înjunghiat un jurnalist la ordinul Iranului!

„I-am dat un picior în gură lui Bumbescu de nu și-a dat seama cu ce l-am lovit!” » Dezvăluire despre un conflict incredibil în vestiarul Stelei '86


Comentarii (58)
MaxiP7
MaxiP7  •  17 Aprilie 2026, 14:41
Postat de concret.max pe 16 Aprilie 2026, 23:30

Asta incercam sa iti explic, ca stilul de joc curent (care nici mie nu imi place) e strict legat de numarul de titulari accidentati. Iar la Arsenal asta a devenit in timp o problema traditionala, pe final de sezon. Urmareste niste rezumtate ale unor meciuri din startul campionatului, cand tot lotul e valid si vezi ce fotbal fain practica echipa (sa iti dau un exemplu de meci consistent, victoria din faza grupei cu 4-0 impotriva viitoare adversare din semifinale, Atletico Madrid). Unde vad eu plusul in sezonul asta, e ca au invatat sa se califice mai departe chiar si atunci cand nu joaca cine stie ce. Si crede-ma, e foarte important sa reusesti sa castigi cand ai zile mai proaste.

"e foarte important sa reusesti sa castigi cand ai zile mai proaste" - Cred ca e unul din aspectele cele mai importante din sport, care face diferenta intre elite si restul.

concret.max
concret.max  •  16 Aprilie 2026, 23:30
Postat de MaxiP7 pe 16 Aprilie 2026, 17:04

Ma leg strict de stilul de joc, nu altceva, restul sunt de inteles. Si e un stil ales. Sper din toata inima sa castigati in PL, ca m-am cam saturat de cealalta echipa "ultraspectaculoasa". Pacat ca s-a luat si Arteta dupa "dom' profesor".

Asta incercam sa iti explic, ca stilul de joc curent (care nici mie nu imi place) e strict legat de numarul de titulari accidentati. Iar la Arsenal asta a devenit in timp o problema traditionala, pe final de sezon. Urmareste niste rezumtate ale unor meciuri din startul campionatului, cand tot lotul e valid si vezi ce fotbal fain practica echipa (sa iti dau un exemplu de meci consistent, victoria din faza grupei cu 4-0 impotriva viitoare adversare din semifinale, Atletico Madrid). Unde vad eu plusul in sezonul asta, e ca au invatat sa se califice mai departe chiar si atunci cand nu joaca cine stie ce. Si crede-ma, e foarte important sa reusesti sa castigi cand ai zile mai proaste.

concret.max
concret.max  •  16 Aprilie 2026, 23:04
Postat de Van_Bolovan_0_ pe 16 Aprilie 2026, 18:59

Ce am comentat eu și ce-ai înțeles tu, pfff...:)))). După cum spuneam e greu rău, chiar un privilegiu să rămâi obiectiv. Mai bine vezi-ți tu de meciul de duminică cu City(că e groasă rău!) :)) și lasă în pace Real Madrid-Barcelona(cel mai important meci al planetei, de departe!). Oricum nu înțelegi nimic, nici n-ai avea cum, păsărică!

Ti-ai ales bine nickname-ul, n-am ce sa zic.

Vezi toate comentariile (58)
Comentează