INTERNATIONAL  »  LIGA CAMPIONILOR  »  BRAGA - CFR CLUJ, AZI, ORA 21.45, DIGISPORT1 ŞI DOLCESPORT1, LIVETEXT PE GSP.RO

Bijuteria şlefuită în piatră » CFR joacă pentru a treia oară în Ligă într-un oraş încărcat de istorie şi religie

Braga a fost numită în 2012 capitala tineretului european. +3   FOTO
Braga a fost numită în 2012 capitala tineretului european.

Articol de GSP - Publicat miercuri, 19 septembrie 2012 00:00 / Actualizat miercuri, 19 septembrie 2012 01:32

Braga e un amestec arhitectural între vechi şi nou, totul aranjat util pentru confortul locuitorilor săi. Stadionul e un adevărat giuvaier.

O Romă a Portugaliei. E apelativul perfect pentru Braga, unul dintre cele mai vechi oraşe creştine ale lumii. Bisericile sînt împrăştiate ca un puzzle descompus din centrul său pînă pe dealurile ce împrejmuiesc oraşul. Sînt 300 de aşezămînte religioase, în care aproape orice localnic a păşit măcar o singură dată!

O autostradă urbană despică Braga în două, unde locuinţele sînt risipite pe colinele din valea rîului Cavado. E singurul mod în care modernul îşi justifică utilitatea pentru locuitorii săi care au păstrat arhitectura din epoca romană intactă în majoritatea locurilor.

În centrul istoric, şoseaua iese din măruntaiele pămîntului pentru a le oferi turistului şi localnicilor cadrul idilic de relaxare. O alee pavată cu o mare de flori roşii şi galbene te ghidează spre inima veche a oraşului.

Util, simplu şi mai ales inspirat arhitectural. Aşa pare totul construit în jurul vechii aşezări. Urme ale trecutului sînt integrate cu magazine şi vinoteci în care poţi degusta cele mai rafinate vinuri de Porto. Dar mîndria localnicilor rămîne stadionul.

Municipalul din carieră
Degeaba l-ai văzut în poze pentru că trebuie să te convingi cu ochii proprii că ideea arhitectului Eduardo Souto de Moura a părut o utopie la început. În 2003, cînd i-a fost încredinţat proiectul, Eduardo s-a gîndit că locul carierei Monte Castro e perfect pentru a reuşi să impresioneze lumea. Iar arena pare că nu şi-ar fi găsit alt amplasament mai potrivit.

De departe, cele două tribune care se aşază în oglindă în faţa unui munte nu par deloc impresionante. De vină sînt colina şi pădurile din imediata apropiere, care mai ascund din grandoarea pe care o descoperi cînd intri în complex. Un parc imens în care poţi să aşezi practic fiecare maşină pentru fiecare spectator care păşeşte pe stadion.

Copleşit eşti cu adevărat cînd stai aproape rezemat de muntele carierei şi firele masive de oţel de deasupra ta ţes un labirint pe care se sprijină copertinele celor două tribune. 30.286 de locuri acoperite în totalitate, două tavane înclinate spre interior creează iluzia că cele 5 niveluri de beton sînt gata să se prăbuşească pe gazon.

În faţa ta nu e decît oraşul, o peluză nici nu-şi avea rostul. Două burlane imense se sprijină de carieră. În ele se colectează apa de ploaie, care apoi e redistribuită pentru a uda gazonul. Ingenios!

Clădirile din interior
Gazonul e situat la nivelul zero. Sub el, e construită o altă parcare imensă, iar un etaj mai jos sînt clădirile administrative, aşezate într-un hexagon impresionant. "Aşa a fost gîndit pentru a nu strica arhitectura celor două tribune şi a muntelui. Sînt birouri funcţionale, săli de conferinţe, muzeului clubului şi tot ce e util", explică angajaţii clubului. O mîndrie pe care nu o etalează ostentativ, dar pe care o simţi cînd păşeşti în interiorul arenei.

Chirie simbolică
De la momentul construirii stadionului, Sporting Club a primit dreptul de a-şi disputa partidele pentru o chirie lunară de numai 500 de euro! În 2007, clubul a încheiat un parteneriat de 4,5 milioane de euro cu grupul francez de asigurări AXA, iar de atunci arena e cunoscută după denumirea "Estadio Axa".

Inedit despre stadionul din Braga:
- în sala de conferinţe sînt anunţuri ecologice pentru a nu risipi inutil energia electrică şi a proteja mediul
- 83 de milioane de euro a costat construcţia arenei din Braga, bani folosiţi în mare parte pentru a transporta piatra excavată din carieră
- două meciuri de la Euro 2004 a găzduit stadionul din Braga, ambele în faza grupelor, Bulgaria - Danemarca şi Olanda - Letonia

55 de km desparte Braga de Porto, iar pînă la Oceanul Atlantic sînt doar 30 de km

181 de mii de locuitori număra Braga anul trecut, fiind considerat al treilea oraş ca mărime după capitala Lisabona şi Porto

485 de euro e salariul minim în Portugalia, în timp ce cîştigul mediu a ajuns la 777 de euro

80 de miliarde de euro e suma confirmată de UE ca deficit financiar pentru Portugalia, a treia economie în prăpastie după Grecia şi Irlanda

Echipele probabile
Braga: Beto - Salino, Douglao, Vinicius, Ismaily - Custodio, Hugo Viana - Alan, Amorim, Cesar - Eder
CFR Cluj: Felgueiras - Pinto, Cadu, Rada, Camora - G. Mureşan, Godemeche - Sougou, Bastos, Rui Pedro - Kapetanos

SPECIAL GSP | A primit 3 lovituri în figură, a revenit după un an: „Vedeam în ceață, mă deranja orice zgomot” » Ce spun Luminița Huțupan Dinu sau Paula Ungureanu și opinia specialiștilor despre brutalitatea loviturilor frontale în handbal

SPECIAL GSP | Povestea-thriller a lui Claudiu Bozeșan, fotbalist ce a învins-o pe Dinamo într-un blat stricat de Poli Timișoara: „Nu mi-a fost frică de ordinele primite!” + Dramă imensă după ce fratele i-a murit într-un misterios accident de camion


Comentarii (51)
cfrclujole
cfrclujole  •  22 Septembrie 2012, 20:21

frumos!

mooh
mooh  •  19 Septembrie 2012, 18:55
Postat de ienasoiu pe 19 Septembrie 2012, 18:04

Halal presă sportivă!

sfarsitul presei de acest gen e aproape .... ei stiu deja...

nanoskull
nanoskull  •  19 Septembrie 2012, 18:29

Succes bai baieti !!!

Vezi toate comentariile (51)
Comentează
Close