INTERNATIONAL  »  LIGA CAMPIONILOR  »  PSG - INTER

Ce scriu italienii despre Istvan Kovacs » Au ținut minte și că arbitrul român a fost rezervă la ultima lor finală!

Istvan Kovacs, care are șapte partide în acest sezon de Liga Campionilor, a fost rezerva lui Szymon Marciniak la finala din 2022-2023, Manchester City - Inter 1-0 / Foto: Imago
Istvan Kovacs, care are șapte partide în acest sezon de Liga Campionilor, a fost rezerva lui Szymon Marciniak la finala din 2022-2023, Manchester City - Inter 1-0 / Foto: Imago

Articol de - Publicat luni, 12 mai 2025 20:22 / Actualizat luni, 12 mai 2025 20:26

Delegarea la centru a lui Istvan Kovacs, în premieră a românului la o finală de Champions League, este privită de presa italiană ca un semn bun pentru Inter. Arbitrul din Carei a fost un talisman până acum, două echipe din Serie A câștigând trofee europene, iar nerazzurrri sunt neînvinși în partidele conduse de el! Se va confirma pe 31 mai, de pe Allianz Arena din Munchen, că e talismanul italienilor?

Singura excepție în privința rezultatului favorabil este în cazul echipei lui Simone Inzaghi finala de acum două sezoane de la Istanbul. Kovacs a fost rezerva polonezului Szymon Marciniak în meciul câștigat cu 1-0 de Manchester City, iar acum se întâlnește din nou cu centralul de 40 de ani, în ceea ce ar putea fi al patru titlu continental pentru actuala campioană din Serie A.

Adrian Porumboiu e sigur că finala Champions League are o miză imensă pentru Istvan Kovacs: „Bilet spre fazele superioare de la Mondiale” + Cum comentează Crăciunescu delegarea
DELEGARE
Adrian Porumboiu e sigur că finala Champions League are o miză imensă pentru Istvan Kovacs: „Bilet spre fazele superioare de la Mondiale” + Cum comentează Crăciunescu delegarea

Istvan Kovacs a oficiat în trei rânduri meciuri ale lui Inter, care n-a pierdut niciodată. În 2021, a remizat (0-0) în Ucraina cu Shakhtar Donetsk. În februarie 2024, a condus prima manșă a „16”-imii dintre Inter și Atletico, terminate cu 1-0 pentru echipa lui Inzaghi. Iar în acest sezon, românul a fost trimis de UEFA la Inter - Arsenal 1-0 în faza grupei.

A condus „optimea” în care PSG a eliminat-o pe Liverpool!

Italienii și-au adus aminte că Istvan Kovacs a fluierat finala Europa League 2023-2024, Atalanta - Bayer Leverkusen 3-0, și ultimul act al Conference League 2021-'22, în care AS Roma a triumfat în fața lui Feyenoord (1-0).

„În cea mai importantă competiție europeană, arbitrul din Carei a dirijat prima manșă a semifinalei fabuloase din 2021-2022 dintre Manchester City și Real Madrid, 4-3 pentru elevii lui Pep Guardiola. În plus, românul a fost convocat pentru Campionatul European din Germania din 2024, unde n-a fost delegat decât ca rezervă”, a scris Sportmediaset.

Ce scriu italienii despre Istvan Kovacs » Au ținut minte și că arbitrul român a fost rezervă la ultima lor finală!
Istvan Kovacs, înconjurat de jucătorii lui Manchester City / Foto: GettyImages

În ceea ce privește bilanțul pe care cealaltă finalistă de pe Allianz Arena îl are cu Kovacs la centru, PSG nu a remizat niciodată cu românul la centru. Parizienii au câștigat de trei ori și au pierdut de două ori! În 2019, multipla campioană a Franței a învins-o pe Galatasaray (5-0), iar, după patru ani, a arbitrat meciul pierdut în faza grupelor (1-4) cu Newcastle.

În sezonul trecut, Kovacs a „judecat” returul sfertului de finală cu Barcelona, 4-1 în deplasare pentru echipai lui Luis Enrique. În 2024-2025, PSG are un succes și un eșec: Paris Saint-Germain a cedat acasă cu Bayern (0-1) în grupă, dar a învins-o pe Liverpool, pe Anfield (1-0), în manșa a doua a „16-imilor”, calificarea fiind decisă la lovituri de departajare.

Citește și:
Singurul stadion din Superliga cu „trei tribune 1”, inaugurat oficial astăzi » Cum arată după modernizare
Superliga
Singurul stadion din Superliga cu „trei tribune 1”, inaugurat oficial astăzi » Cum arată după modernizare
Previziunea lui Cassano: „Îmi pare rău pentru Inter, dar Chivu va ajunge la Barcelona”
Campionate
Previziunea lui Cassano: „Îmi pare rău pentru Inter, dar Chivu va ajunge la Barcelona”
Fostul fotbalist legitimat la FCSB se iubește cu Elena, solista trupei Mandinga » Primele imagini împreună
Altele
Fostul fotbalist legitimat la FCSB se iubește cu Elena, solista trupei Mandinga » Primele imagini împreună
FCSB a anunțat despărțirea de Adrian Șut
Superliga
FCSB a anunțat despărțirea de Adrian Șut
Schimbări la apartamente în România: atât de mici încât producătorii de mobilă au probleme
Profit.ro
Schimbări la apartamente în România: atât de mici încât producătorii de mobilă au probleme
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

„Orașul are și alte nevoi...” » Primarul din Botoșani a reacționat după dezvăluirile de pe GSP: „Mi-au cerut un milion de lei”

Sabalenka are echipament nou pentru Australian Open » Fosta ei rivală a făcut topul costumelor din tenisul feminin: Sorana Cîrstea e pe podium!


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează