INTERNATIONAL  »  LIGA CAMPIONILOR  »  LIVERPOOL - INTER 2-0

Cesar spune că românul Chivu l-a împiedicat să vadă mingea

Articol de GSP - Publicat miercuri, 20 februarie 2008 00:00

Portarul lui Inter Milano, brazilianul Julio Cesar, a declarat că o parte din vină pentru golul doi al meciului cu Liverpool o poartă internaţionalul român Cristi Chivu, care i-a micşorat câmpul vizual la şutul lui Steven Gerrard, informează site-ul oficial al echipei italiene.

"A fost dificil să rezistăm în zece pe terenul lui Liverpool. Am reuşit până cu cinci minute înainte de final, dar am avut şi ghinion", a declarat Julio Cesar.

Portarul a descris apoi golurile primite: "La primul gol, dacă nu ar fi fost devierea aceea a lui Maicon, mingea ar fi ajuns în braţele mele, însă, în loc să se întâmple aşa, mingea a luat înălţime şi viteză. La cel de-al doilea gol, pentru care Gerrard merită felicitări, Chivu m-a împiedicat, pentru că mi-a luat din vizibilitate. Am vorbit cu el la sfârşitul meciului, şi dacă Cristi nu şi-ar fi retras picioarele în ultima clipă, oricum ar fi fost un autogol. E păcat, pentru că am făcut o partidă aproape perfectă în zece. Englezii au avut posesia, dar n-au avut decât o ocazie, prin Torres".

Suedezul Zlatan Ibrahimovic a găsit şi el un vinovat pentru înfrângerea formaţiei, în persoana lui Marco Materazzi, jucător care a fost eliminat în minutul 30: "Ce s-a întâmplat în această seară? De ce nu mergeţi să îl întrebaţi pe Materazzi?".

Inter Milano a pierdut marţi seară cu scorul de 0-2 pe Anfield în prima manşă a optimilor Ligii Campionilor, după ce nerazzurri au jucat din minutul 30 în zece jucători, Materazzi fiind eliminat. Golurile gazdelor au fost marcate de Kuyt (85) şi Gerrard (90).

 

sursa: newsin

Citește și:
Marius Marin merge la vizita medicală! Mundo Deportivo anunță transferul carierei pentru român
Campionate
Marius Marin merge la vizita medicală! Mundo Deportivo anunță transferul carierei pentru român
Mircea Rednic știe următorul antrenor al Rapidului: „Acestea sunt informațiile mele”
Superliga
Mircea Rednic știe următorul antrenor al Rapidului: „Acestea sunt informațiile mele”
„El Peque” s-a căsătorit cu „cea mai frumoasă femeie de pe planetă”
Tenis
„El Peque” s-a căsătorit cu „cea mai frumoasă femeie de pe planetă”
Ce s-a întâmplat imediat după Dinamo - CFR » Inamicul fanilor dinamoviști + Scandări rasiste la adresa lui Pancu
Superliga
Ce s-a întâmplat imediat după Dinamo - CFR » Inamicul fanilor dinamoviști + Scandări rasiste la adresa lui Pancu
Cea mai vândută mașină de oraș din Europa are zero stele EuroNCAP
Profit.ro
Cea mai vândută mașină de oraș din Europa are zero stele EuroNCAP
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

„I-am dat un picior în gură lui Bumbescu de nu și-a dat seama cu ce l-am lovit!” » Dezvăluire despre un conflict incredibil în vestiarul Stelei '86

Mașina comunistă va avea un nou model după o pauză de 50 de ani » Au copiat Dacia: imagini în premieră


Comentarii (31)
 •  28 Februarie 2009, 11:06

NUL JIGNIT PE CHIVU SUCCES ESTI PREFERATUL MEU BAFTA AN CONTINOARE

 •  20 Februarie 2008, 23:02

@suflet albastru rosu: ia o gura de aer, calmeaza-te, si baga la cap ca ce citesti e presa de scandal. Ibrahimovic n-a dat nicio declaratie aseara :) inventie gsp 100%

 •  20 Februarie 2008, 20:19

mu!e

Vezi toate comentariile (31)
Comentează