INTERNATIONAL  »  LIGA CAMPIONILOR  »  CHELSEA

Coincidență uluitoare pentru Chelsea: ce s-a întâmplat în toate cele 3 sezoane în care a ajuns în finala Ligii Campionilor + Recordul lui Thomas Tuchel

Thomas Tuchel, foto: Imago
Thomas Tuchel, foto: Imago

Articol de - Publicat joi, 06 mai 2021 11:32 / Actualizat joi, 06 mai 2021 11:33

Chelsea s-a calificat a treia oară în ultimul act de Champions League. Cu Thomas Tuchel pe bancă, după Avram Grant (2008) și Roberto Di Matteo (2012). Toți au devenit manageri la Chelsea în plin sezon. Și echipa a renăscut cu ei. 

Chelsea are ceva unic în fotbalul continental. S-a calificat de trei ori în finala Ligii Campionilor, dar numai în anii când patronul Roman Abramovici și-a demis managerii în plin sezon și noii tehnicieni au luat-o de la capăt, încercând să resusciteze echipa albastră. Și au făcut-o de fiecare dată mult mai bine decât s-ar fi așteptat cineva. 3 nume rămân în istoria clubului londonez: Avram Grant, Roberto Di Matteo și Thomas Tuchel.

Hazard, moment incredibil după eliminarea lui Real Madrid din Ligă! Ce a făcut starul belgian
CHELSEA - REAL MADRID 2-0 (3-1 LA GENERAL)
Hazard, moment incredibil după eliminarea lui Real Madrid din Ligă! Ce a făcut starul belgian

2007-2008: Avram Grant | Căpitanul lui Chelsea a ratat penaltyul cu United și trofeul

Pe 21 septembrie 2007, după concedierea lui José Mourinho, Grant a devenit primul israelian care antrenează în Premier League. Inițial, unii jucători au râs de el, criticându-i metodele de pregătire, și AV a debutat cu o înfrângere, trei zile mai târziu, 0-2 cu Man. United. Ulterior, i-a surprins pe toți.

A urmat o serie de 16 meciuri fără înfrângere. Iar în Ligă a urcat permanent: locul 1 în grupă, apoi Olympiakos, Fenerbahçe și, în semifinale, Liverpool, pe care a învins-o acasă cu 3-2, marcând două goluri în prelungiri.

Putea câștiga și finala, prima 100% engleză. La Moscova, Chelsea ar fi fost „regina" Europei dacă John Terry ar fi transformat al 5-lea penalty la loviturile de departajare cu Man. United. Dar căpitanul a alunecat și a tras în bară. Și, după ratarea lui Anelka, a pierdut la 11 metri, 5-6!

Grant a părăsit clubul imediat. Nu a mai rămas pe „Stamford Bridge".

2011-2012: Roberto di Matteo | „Interimarul" a fost campionul Europei

André Villas-Boas a fost dat afară pe 4 martie 2012, și Roberto Di Matteo a urcat, de la secund la principal. A reușit ceea ce părea imposibil. După 1-3 în turul „optimilor" Champions League, cu Napoli, meci pierdut de AVB, The Blues s-au trezit cu italianul. 4-1 după prelungiri la returul în fața napolitanilor lui Cavani și Lavezzi. 

Benfica i-a cedat în „sferturi", și marea Barcelona, cu Messi, Xavi și Iniesta, antrenată de Pep Guardiola, nu i-a rezistat nici ea în semifinale (1-0 și 2-2).

Di Matteo a dat lovitura supremă în ultimul act de la München, chiar în fața lui Bayern. Drogba a egalat în minutul 88, și Chelsea a cucerit în premieră trofeul la penalty-uri: 4-3, Drogba decisiv! "Interimarul" era campionul Europei. Avea să fie dat afară tot în acel an, în noiembrie. Opt luni a fost la Chelsea!

Zidane recunoaște superioritatea lui Chelsea după înfrângerea din Ligă: „Ne-a fost greu! Trebuie felicitată”
CHELSEA - REAL MADRID 2-1 (3-1 LA GENERAL)
Zidane recunoaște superioritatea lui Chelsea după înfrângerea din Ligă: „Ne-a fost greu! Trebuie felicitată”

2020-2021: Thomas Tuchel | Germanul care a făcut Londra să renască

Exact la mijlocul sezonului, pe 26 ianuarie, într-o perioadă de neliniște la Londra, Thomas Tuchel l-a înlocuit pe Frank Lampard, semnând un contract pe 18 luni. A pornit ezitant, 0-0 cu Wolverhampton. Germanul s-a adaptat însă rapid și a creat o forță colectivă la Chelsea. 

Nimeni nu i-a mai stat în cale în Champions: dublă victorie cu Atletico Madrid (2-0, 1-0) în „optimi", alt 2-0 și în fața lui FC Porto (urmat de 0-1) în „sferturi", încheind semifinalele tot cu un 2-0 împotriva Realului (după 1-1).

La nouă ani de la precedenta finală, Chelsea joacă încă o dată ultimul act al Ligii. Acum, Man. City e adversară. Se va decide și meciul de la Istanbul (29 mai) la loviturile de departajare?

Recordul lui Tuchel: PSG și Chelsea în finale consecutive

La 47 de ani, Thomas Tuchel a realizat o mare performanță. Este primul antrenor care se califică doi ani la rând în finala Ligii Campionilor, cu două echipe diferite. PSG, în 2020, Chelsea, în 2021. Anul trecut, a pierdut ultimul act la parizieni, 0-1 cu Bayern. Acum are șansa revanșei.

3 finalede Champions sută la sută engleze: 2008 (Man. United - Chelsea 1-1, 6-5 la penalty-uri), 2019 (Tottenham - Liverpool 0-2) și 2021 (Man. City - Chelsea)

Cum l-a bătut Emil Ursu pe Adrian Mutu: „Juca la Chelsea. Nu am vrut să-i iau banii”

Citește și aalte știri despre Chelsea: 

Cariera pe care și-a construit-o fotbalistul dat afară de la FCSB, umilit și numit „vagabond” de Gigi Becali: „Ne vedem peste un an!”

Cornel Dinu a jignit doi „tricolori” după amicalul naționalei: „Au nume de CAP” + Fotbalistul despre care a spus „bine că nu l-am văzut pe teren”


Comentarii (3)
robby73
robby73  •  06 Mai 2021, 15:31
Postat de baraku pe 06 Mai 2021, 12:46

Avem o final intre antrenori umflati cu pompa la greu. Murinho, Pep si acum Tolcel asta, sau cum il cheama. Cand ii pui la Aston Villa sau Zaragoza nu mai sunt asa mari. Ei stiu numai cu Messi si Ronaldo, si cu achizitii de un miliard. Dar stii cum e, nu e prost cine cere....ci ala care crede ca astia sunt antrenori.

Tuchel a dus-o pe Mainz de 2 ori în Europa League! Fără milioane și fără jucători mari!!! Așa e când ești mai prostalau..... dacă nu știi ce vorbești, mai bine țineți gura!

baraku
baraku  •  06 Mai 2021, 12:46

Avem o final intre antrenori umflati cu pompa la greu. Murinho, Pep si acum Tolcel asta, sau cum il cheama. Cand ii pui la Aston Villa sau Zaragoza nu mai sunt asa mari. Ei stiu numai cu Messi si Ronaldo, si cu achizitii de un miliard. Dar stii cum e, nu e prost cine cere....ci ala care crede ca astia sunt antrenori.

dinamo100
dinamo100  •  06 Mai 2021, 12:07

Vai fi un meci foarte strans cu Man City. La ce fotbal a aratat in ultima vreme Chelsea e favorita, dar e posibil sa se ajunga la penaltiuri, unde orice e posibil.

Vezi toate comentariile (3)
Comentează