INTERNATIONAL  »  LIGA CAMPIONILOR  »  RECORD

Au intrat cu „grădinița” direct în istorie! Prima echipă din Liga Campionilor care se poate lăuda cu așa ceva

Chelsea a dat de pământ cu Ajax, scor 5-1, în etapa 3 din grupa principală de Liga Campionilor.
Chelsea a dat de pământ cu Ajax, scor 5-1, în etapa 3 din grupa principală de Liga Campionilor.

Articol de - Publicat joi, 23 octombrie 2025 07:53 / Actualizat joi, 23 octombrie 2025 09:08

Chelsea a dat de pământ cu Ajax, scor 5-1, în etapa 3 din grupa principală de Liga Campionilor. Ce-i drept, trupa antrenată de Enzo Maresca (45 de ani) a profitat și de faptul că olandezii au evoluat din inferioritate numerică încă din minutul 15, atunci când Kenneth Taylor (23 de ani) a fost eliminat în urma unei intrări dure.

  • AICI, toate rezultatele serii din Liga Campionilor

Englezii s-au instalat pe locul 11 în grupa-mamut, cu 6 puncte, însă aceștia mai au un motiv în plus de bucurie, care le oferă speranțe și pentru viitor.

Viitorul sună bine! Chelsea, prima echipă din istoria Ligii Campionilor care se poate lăuda cu așa ceva

În urma acestui rezultat, Chelsea a devenit prima formație din istoria Ligii Campionilor care câștigă un meci în care au marcat trei jucători care au mai puțin de 20 de ani!

Marc Guiu (19 ani) a deschis scorul în minutul 18, Estevao (18 ani) a transformat o lovitură de la 11 metri în prelungirile primei reprize (45+6'), iar Tyrique George (19 ani) a făcut 5-1 în minutul 48.

Mai mult decât atât, Reggie Walsh (17 ani), trimis pe teren de Maresca pentru ultimele 30 de minute, a devenit cel mai tânăr jucător care debutează pentru Chelsea în Liga Campionilor.

„Așadar, câștigătorul premiului «Jucătorul meciului», Jamie Bynoe-Gittens, s-a simțit „bătrân” la doar 21 de ani după acest meci al lui Chelsea!”, a fost gluma pe care a făcut-o jurnalistul Fabrizio Romano.

Enzo Fernandez (24 de ani) și Josip Sutalo (autogol) au fost ceilalți marcatori ai lui Chelsea, care se pregătește acum pentru duelul de pe teren propriu cu Sunderland, în etapa 9 din Premier League, pe 25 octombrie.

Sunt foarte mulțumit de jocul nostru. Am început bine, iar cartonașul roșu a schimbat cursul meciului. Am făcut un meci foarte bun. Am marcat cinci goluri, dar puteam să înscriem și mai mult.

Este dificil să joci cu un om în minus. Știm asta foarte bine. Este foarte plăcut să văd cum tinerii jucători impresionează. Este important că profită de șansele pe care le primesc.

- Enzo Maresca, antrenorul lui Chelsea

Clasamentul la zi din grupa principală de Liga Campionilor

Citește și:
Laila, iubita-fotomodel a lui Sinner, la momentul mărturisirilor: „Complimentul favorit? Când cineva îmi spune asta”
Stiri extrasport
Laila, iubita-fotomodel a lui Sinner, la momentul mărturisirilor: „Complimentul favorit? Când cineva îmi spune asta”
Becali l-a auzit pe colegul de platou al lui Baciu și a sunat să-l corecteze: „De ce faci fake news?!”
Superliga
Becali l-a auzit pe colegul de platou al lui Baciu și a sunat să-l corecteze: „De ce faci fake news?!”
Arsenal nu mai poate câștiga titlul în Premier League la golaveraj
Campionate
Arsenal nu mai poate câștiga titlul în Premier League la golaveraj
Lotul Braziliei pentru Cupa Mondială » Ancelotti a luat hotărârea în cazul lui Neymar
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Lotul Braziliei pentru Cupa Mondială » Ancelotti a luat hotărârea în cazul lui Neymar
Schimbare importantă pregătită în facturile de telefonie din România
Profit.ro
Schimbare importantă pregătită în facturile de telefonie din România
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

„I-am dat un picior în gură lui Bumbescu de nu și-a dat seama cu ce l-am lovit!” » Dezvăluire despre un conflict incredibil în vestiarul Stelei '86

Mașina comunistă va avea un nou model după o pauză de 50 de ani » Au copiat Dacia: imagini în premieră


Comentarii (3)
UbiMortus
UbiMortus  •  23 Octombrie 2025, 11:06

plina de englezi echipa asta a lui chelsea...

Janika
Janika  •  23 Octombrie 2025, 10:48

Un exemplu similar de la noi ?!?!?

sport66
sport66  •  23 Octombrie 2025, 10:42

nimeni nu spune nimic...de jocul lui chelsea...viteza..tehnica...pase pe jos..sut la poarta...presing up...pentru a recupera mingi pierdute...un jucator de la chesea valoreaza cit 5 echipe din romania...antrenorii nostri trebuie sa vada... sa analizeze jocul..fara viteza de joc...nu poti face nimic...jocul lent ajuta adversariul...este usor sa privesti la un asemenea joc...daca juca ajax cu o echipa din romania...ne facea de rusine...ne arata fotbal...uite ca exista metode care pot schimba o echipa...cine le vede....?

Vezi toate comentariile (3)
Comentează
Close