Articol de Alexandru Stanciu - Publicat miercuri, 14 octombrie 2026, 00:57 / Actualizat miercuri, 14 octombrie 2026 01:18
Cristi Chivu (45 de ani), antrenorul lui Inter Milano, a reacționat după ce echipa sa a cedat pe teren propriu în etapa a doua a grupei Ligii Campionilor, 3-4 cu Club Brugge.
„Nerazzurrii” au fost răpuși pe „Giuseppe Meazza”, după ce Nicolo Tresoldi a reușit o „triplă”, iar golul victoriei a fost marcat de rezerva Romeo Vermant. Pentru Inter au punctat Lautaro Martinez, care a reușit o „dublă”, și Ange-Yoan Bonny, care a punctat pentru 3-4 în minutul 90+3.
Cristi Chivu, imediat după înfrângerea cu Brugge: „În Liga Campionilor plătești pentru astfel de greșeli”
„Am avut câteva ocazii mari, dar ne-am pierdut echilibrul, iar în Liga Campionilor plătești pentru astfel de greșeli. Mă gândesc ce nu am făcut bine, ce puteam să facem mai bine.
Mă gândesc la meciul cu Bologna. Mai sunt 6 partide de jucat, iar acest format îți oferă multe șanse. Trebuie să jucăm mai bine și să câștigăm pentru că avem nevoie”, a declarat Cristi Chivu, imediat după meci.
„Am reacționat bine în prima repriză, dar după ce am încasat al doilea gol, ne-am pierdut entuziasmul și echilibrul. Am început să improvizăm, iar asta nu trebuia să se întâmple.
Acesta nu a fost un meci care să reprezinte o echipă puternică și ambițioasă.
Cu siguranță trebuie să analizăm greșelile făcute și să ne concentrăm să facem lucrurile mai bine decât în primele două meciuri din Liga Campionilor”, a adăugat Chivu, citat de fcinternews.it.
Cristi Chivu: „Primele două rezultate din Liga Campionilor au fost dureroase”
„Am făcut o primă repriză bună, foarte intensă. Am avut câteva reușite, dar am suferit pe contraatac. Am revenit în joc și am început bine repriza secundă. Dar, frustrarea ne-a făcut să ne pierdem concentrarea, Brugge ne-a pus foarte multe probleme.
Știm ce nu merge și încercăm să ne refacem din punct de vedere mental. Îmi asum responsabilitatea, dar trebuie să rămânem încrezători pentru că mai avem 6 meciuri, deși primele două rezultate au fost dureroase.
Am încheiat sezonul trecut cu două înfrângeri și trebuie să lucrăm foarte mult tactic și mental pentru a găsi atitudinea potrivită.
De pe bancă am simțit că am ratat două mari ocazii în repriza secundă. Nu am pus suficientă presiune, nu am reușit să egalăm și am rămas în urmă. Pentru momente de genul, plăteșit în Liga Campionilor.
Poate am fi putut să facem mai bine în prepararea acestui meci. Trebuie să fim mai cinici în fața porții, dar ne concentrăm mai mult la ce vrem să reușim în acest an.
Fotbalul din Liga Campionilor este diferit ca intensitate și calitate. Trebuie să echilibrăm lucrurile, fiecare mică greșeală contează.
Trebuie să fim mai răbdători, fără să ne pierdem calitățile. Și trebuie neapărat să interpretăm mai bine anumite momente ale jocului. Cu siguranță, trebuie să găsim mentalitatea potrivită”, a adăugat tehnicianul român, citat de tuttomercatoweb.com.
Fără punct după primele două meciuri, Inter mai are de jucat în Liga Campionilor cu Șahtior, Feyenoord, Stuttgart, Borussia Dortmund, Liverpool și Slovan Bratislava.
Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.