INTERNATIONAL  »  LIGA CAMPIONILOR  »  INEDIT

GALERIE FOTO Noua prezentatoare a Ligii Campionilor a înnebunit milioane de fani cu fotografii fierbinți, dar are O MARE problemă

Eysan Aksoy, noua prezentatoare a Ligii Campionilor creată de AI. Foto: Instagram +24   FOTO
Eysan Aksoy, noua prezentatoare a Ligii Campionilor creată de AI. Foto: Instagram

Articol de - Publicat miercuri, 01 octombrie 2025 16:41 / Actualizat miercuri, 01 octombrie 2025 16:41

Fanii fotbalului s-au îndrăgostit de noua „prezentatoare“ a Ligii Campionilor. Prezentatoarea turcă Eysan Aksoy i-a făcut pe suporteri să se întreacă în declarații de dragoste la adresa ei. Cu toate acestea, există o singură problemă: ea nu există!

În șapte luni, ea a adunat 43.000 de urmăritori pe Instagram. Eysan, care pretinde că locuiește în Istanbul, abia recent a întrat în lumea jurnalismului sportiv. În postările de pe Instagram, turcoaica ireală dezvăluie că este pasionată de călătorii, restaurante de lux și fotbal.

FOTO. Eysan Aksoy, noua prezentatoare a Ligii Campionilor care a înnebunit milioane de fani

+19 FOTO

Prezentatoarea de fotbal albaneză Eva Murati (30 de ani) a avut succes cu un stil similar de postări.

Într-o postare provocatoare, Aksoy apare îmbracată în tricourile cluburilor Galatasaray, Fenerbahce, Beșiktaș și Trabzonspor, o blasfemie absolută pentru fanii turci. Dar se pare că nimeni nu este deranjat de acest lucru. De ce? Contul menționează explicit că este generat de inteligența artificială.

Chiar și așa, fanii au fost extrem de încântați de fotografii și i-au lăsat comentarii de laudă:

  • „Ești frumoasă ca un înger“;
  • „Ești minunat de frumoasă“;
  • „Bună! Ce mai faci, frumusețea inimii mele, prințesă, sultană, regina frumuseții“;
  • „Magnifică, atât de frumoasă, sexy, elegantă, cea mai bună și la TV“;

Pe lângă fotografiile din studioul generat de inteligența artificială, Aksoy oferă și imagini din viața ei. La picnicuri, în timp ce practică yoga și chiar o fotografie sumar îmbrăcată, realizată într-un peisaj înzăpezit.

„Nu-mi pasă de vremea rece, pentru că stilul meu este mereu fierbinte!“, scrie ea.

Eysan Aksoy: „Vă așteaptă surprize”

Se pare că viitorul pentru creatorul din spatele lui Aksoy are un singur scop: extinderea prezenței sale și, poate chiar să câștige bani de pe urma publicului său. Pe lângă Patreon și Instagram, Eysan „și-a făcut” profil și pe platformele X, TikTok și YouTube. Întreaga inițiativă ar putea fi destul de profitabilă pentru persoana misterioasă din spatele lui Aksoy.

„Vă așteaptă clipuri video pline de distracție, emoții și surprize!“, promite ea.

Eysan Aksoy nu e prima personalitate generată de AI

Ea nu este prima personalitate sportivă de pe rețelele sociale generată de inteligența artificială care a devenit populară.

În timpul verii trecute, o „influenceră“, Mia Zelu, a atras atenția cu postările sale de la Wimbledon și chiar a primit comentarii de la jucătorii din circuit.

Citește și:
Fostul fotbalist legitimat la FCSB se iubește cu Elena, solista trupei Mandinga » Primele imagini împreună
Altele
Fostul fotbalist legitimat la FCSB se iubește cu Elena, solista trupei Mandinga » Primele imagini împreună
A reziliat astăzi și sunt șanse să semneze cu CFR Cluj » Are 9 meciuri europene în acest sezon
Superliga
A reziliat astăzi și sunt șanse să semneze cu CFR Cluj » Are 9 meciuri europene în acest sezon
Gigi Becali, anunț-bombă despre transferuri la FCSB: „Negociem cu un român din afară”
Superliga
Gigi Becali, anunț-bombă despre transferuri la FCSB: „Negociem cu un român din afară”
A fugit din cantonamentul din Turcia și ajunge în Superliga României
Superliga
A fugit din cantonamentul din Turcia și ajunge în Superliga României
FOTO Bucureștiul va fi
Profit.ro
FOTO Bucureștiul va fi "tăiat" de o barieră verde. Proiectul care va schimba fața capitalei
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

„Orașul are și alte nevoi...” » Primarul din Botoșani a reacționat după dezvăluirile de pe GSP: „Mi-au cerut un milion de lei”

Sabalenka are echipament nou pentru Australian Open » Fosta ei rivală a făcut topul costumelor din tenisul feminin: Sorana Cîrstea e pe podium!


Comentarii (1)
ray51
ray51  •  02 Octombrie 2025, 12:40

Niste nebuni. Ce sens are sa alergi dupa himere? Cat esti de *** sa te indragostesti de cineva inexistent? Sa cazi in extaz in fata unui portret realizat de mj IT. Lumea e intr-o bula psihica din care nu vad cum va iesi...

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

Vezi toate comentariile (1)
Comentează