INTERNATIONAL  »  LIGA CAMPIONILOR  »  AJAX - INTER

Fabio Capello pune și el presiune pe Chivu: „Felul în care s-a mișcat în simbioză cu Thuram e frumos”

Fabio Capello, foto: Imago Images
Fabio Capello, foto: Imago Images

Articol de - Publicat joi, 18 septembrie 2025 09:31 / Actualizat joi, 18 septembrie 2025 10:49

Fostul mare antrenor italian Fabio Capello a vorbit la finalul meciului câștigat de Inter la Amsterdam, contra lui Ajax (2-0), în prima etapă din grupa unică a Ligii Campionilor.

Printre surprizele plăcute ale Interului în duelul cu Ajax (2-0) s-a numărat și Francesco Pio Esposito. Titularizat de Cristi Chivu în dauna căpitanului Lautaro Martinez, atacantul în vârstă de 20 de ani s-a armonizat neașteptat de bine cu Marcus Thuram, marcatorul ambelor goluri interiste, impresionându-l pe fostul mare antrenor Fabio Capello.

Fabio Capello despre Pio Esposito: „Cel mai bun lucru la acest jucător este controlul mingii. Este fantastic”

„Nu-l cunosc bine, l-am văzut jucând de câteva ori, dar felul în care s-a mișcat în simbioză cu Thuram este frumos. Înseamnă că este inteligent, știe cum să vadă jocul, știe cum să se poziționeze. Înseamnă mult.

Cel mai bun lucru la acest jucător este controlul mingii. Este fantastic, capabil fizic să se mențină în Liga Campionilor. Jucând cu această calitate m-a impresionat”, a punctat Capello, care a mai remarcat un aspect: „Un alt lucru grozav pe care îl are este viziunea sa: când trebuie să păstreze mingea, o păstrează, iar când trebuie să o paseze, o dă. Este un jucător pe care, dacă vorbim despre Dzeko, îl pot compara cu el în ceea ce privește inteligența”.

În acest mod, indirect, Capello pune presiune pe Chivu să schimbe mai mult și să-și pună astfel propria amprentă asupra noului Inter. Exact același lucru i-l sugerase și Walter Zenga, primul care l-a adus în discuție pe Pio Esposito.

Cristi Chivu l-a titularizat pe Pio Esposito după ce l-a certat Walter Zenga

După 3-4 cu Juventus, fostul mare portar al Interului se arăta nemulțumit că tehnicianul român folosește aproape exclusiv aceiași jucători pe care s-a bazat și predecesorul său, Simone Inzaghi.

Legenda nerazzurra a venit și cu exemple concrete: „Juventus a câștigat datorită intrării lui Adzic în ultimele minute. Așa că nu înțeleg de ce Inter l-a adus acasă pe Pio Esposito dacă nu i se acordă timp de joc. Aceste detalii sunt cele care, în final, fac cu adevărat diferența”.

Inter l-a readus pe Pio Esposito de la Spezia, în această vară, dar Chivu nu-l folosise deloc cu Juventus. În primele 3 etape din Serie A 2025 - 2026, el i-a acordat atacantului italian doar 22 de minute, toate în etapa precedentă, la 1-2 cu Udinese, pe Giuseppe Meazza.

Citește și:
Note GSP la FCSB - Oțelul Galați » „Răbdarea cu el nu va fi interminabilă”! Trei fotbaliști ai lui Reghecampf au luat 5! Cât a primit antrenorul la debut
Superliga
Note GSP la FCSB - Oțelul Galați » „Răbdarea cu el nu va fi interminabilă”! Trei fotbaliști ai lui Reghecampf au luat 5! Cât a primit antrenorul la debut
Haos după FCSB - Oțelul » „Nu vă mai înghesuiți, nu e mare vedetă!”
Superliga
Haos după FCSB - Oțelul » „Nu vă mai înghesuiți, nu e mare vedetă!”
Gigi Becali a luat decizia, după debutul lui Reghecampf » 3 jucători lăudați: „Mi-au plăcut!” + Pe cine a luat în colimator: „Lasă-mă cu el!”
Superliga
Gigi Becali a luat decizia, după debutul lui Reghecampf » 3 jucători lăudați: „Mi-au plăcut!” + Pe cine a luat în colimator: „Lasă-mă cu el!”
A gafat în direct și și-a enervat la culme soția: „Sunt în Dubai, sunt niște fete incredibile pe aici”
Campionate
A gafat în direct și și-a enervat la culme soția: „Sunt în Dubai, sunt niște fete incredibile pe aici”
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Cine este Raluca, fosta sportivă care a întors două scaune la Vocea României » Nepoata unui fost mare antrenor

Fosta Miss debutează în boxul profesionist » Visează la titlul mondial: „Tocurile înalte și mănușile se potrivesc”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează