INTERNATIONAL  »  LIGA CAMPIONILOR  »  LIVERPOOL

VIDEO Faza zilei în conferință: „M-a sunat Xabi Alonso și mi-a zis că poate prelua de mâine echipa”

Arne Slot la confernița de presă a lui Liverpool / Imago Images
Arne Slot la confernița de presă a lui Liverpool / Imago Images

Articol de - Publicat miercuri, 21 ianuarie 2026 11:47 / Actualizat miercuri, 21 ianuarie 2026 12:05

Arne Slot (47 de ani), antrenorul lui Liverpool, a oferit un moment amuzant la conferința de presă dinaintea partidei cu Olympique Marseille. Acesta a glumit amar pe seama zvonurilor conform cărora Xabi Alonso ar urma să îl înlocuiască pe Anfield.

  • Partida din Liga Campionilor dintre Olympique Marseille și Liverpool este programată de la ora 22:00 și va și transmisă în format liveTEXT pe GSP.ro și la TV pe Prima Sport 2 și Digi Sport 2.

Olandezul a fost neplăcut surprins de o întrebare legată de Xabi Alonso, care, după despărțirea de Real Madrid, este tot mai insistent asociat cu o venire la Liverpool.

Slot a răspuns în spirit de glumă că a fost sunat de antrenorul spaniol pentru a prelua echipa, adăugând că este una dintre cele mai ciudate întrebări auzite vreodată.

Slot a glumit pe seama zvonurilor privind venirea lui Xabi Alonso pe Anfield

Întrebarea jurnalistului: „Ce părere ai despre zvonurile despre Xabi Alonso și Liverpool, te rănesc și simți presiunea crescândă din partea fanilor tăi care își huiduiesc echipa? Poate ai vorbit cu Xabi?”.

Răspunsul lui Slot: „Da, m-a sunat și mi-a spus: « Ce părere ai despre echipă, din moment ce eu o voi prelua peste șase luni. Sau poate chiar mâine (n.r. azi). Poți să-mi spui mai multe? ». Aceasta este una dintre cele mai ciudate întrebări care mi-au fost adresate vreodată. Ce să spun? Lucrez aici de puțin peste un an și jumătate și îmi place foarte mult munca mea. Am câștigat Premier League sezonul trecut, avem mai multe dificultăți în campionat în acest sezon. Acest lucru este, de asemenea, evident, așa că, da, ce mai rămâne de spus?”.

VIDEO CU MOMENTUL DIN CONFERINȚĂ:

Arne Slot: „Sunt fericit că Salah s-a întors”

Antrenorul „cormoranilor” se declară bucuros de revenirea lui Mohamed Salah în lotul echipei și anunță că va începe titular partida contra francezilor de la Olympique Marseille.

„A fost un moment în timpul sezonului în care am decis să nu-l folosesc pe Mo. Și un moment în care am decis să nu-l iau pentru meciul cu Inter. În toate celelalte meciuri a fost în echipă și a fost prima schimbare în meciul cu Brighton. Prima dată când este din nou disponibil, este în echipă. Dacă încă credeți că există o problemă, o să vedeți care va fi echipa în meciul de mâine cu Marseille.

Sunt cu adevărat fericit și mulțumit că s-a întors. În absența sa, cred că ne-am descurcat destul de bine în ceea ce privește faptul că aproape nu am permis nicio ocazie de gol și am început să creăm din ce în ce mai multe. Dacă creezi mai mult, atunci este cu adevărat util să-l ai pe Mohamed Salah”, a declarat Slot în timpul conferinței de presă de aseară”, a declarat Arne Slot.

Egipteanul a reluat antrenamentele ieri, după participarea sa la Cupa Africii pe Națiuni, și a fost inclus în lotul pentru deplasarea din Franța. Înainte de a pleca la Cupa Africii, Salah fusese lăsat în afara lotului pentru deplasarea la Inter, după ce a acordat un interviu controversat în urma meciului cu Leeds. Ulterior, a jucat ultimul meci împotriva lui Brighton (13 decembrie 2025), dar pe parcursul Cupei Africii au continuat speculațiile privind viitorul său și dacă relația dintre el și Slot s-a normalizat.

Faza zilei în conferință: „M-a sunat Xabi Alonso și mi-a zis că poate prelua de mâine echipa”
Mohamed Salah a revenit la antrenamentele lui Liverpool / Imago Images
Citește și:
Scandal de proporții înaintea semifinalelor Europeanului de handbal » Imagini RUȘINOASE, selecționerul a anunțat boicotul!
Handbal
Scandal de proporții înaintea semifinalelor Europeanului de handbal » Imagini RUȘINOASE, selecționerul a anunțat boicotul!
Atac violent la adresa lui Elias Charalambous: „El chiar are față de papagal”
Europa League
Atac violent la adresa lui Elias Charalambous: „El chiar are față de papagal”
Traian Băsescu, după decizia în cazul Ana Maria Bărbosu: „Americii nu i-au ajuns toate medaliile! E incorect”
Gimnastica
Traian Băsescu, după decizia în cazul Ana Maria Bărbosu: „Americii nu i-au ajuns toate medaliile! E incorect”
„Bestia” a ajuns în România! Cât costă SUV-ul cu cel mai mare spațiu din clasa electrică
Noutati auto
„Bestia” a ajuns în România! Cât costă SUV-ul cu cel mai mare spațiu din clasa electrică
Schimbare istorică la bani. Anunțul făcut de BNR
Profit.ro
Schimbare istorică la bani. Anunțul făcut de BNR
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Decizie ȘOC: Ana Maria Bărbosu a rămas fără medalia olimpică de la Paris! Informația care ZGUDUIE sportul românesc

„Părul fetei arde vâlvătăi... Zbor final! Stop!” » GSP publică o serie specială, la 50 de ani de la perfecțiunea olimpică a gimnasticii: „Nadia, 10 la Montreal”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează