INTERNATIONAL  »  LIGA CAMPIONILOR  »  FCSB

ANALIZĂ Cine sunt Qarabag și Shelbourne, posibilele adversare ale FCSB » Avantaj URIAȘ pentru campioana României

Cine e Qarabag, posibila adversară a celor de la FCSB în preliminariile Champions League/ foto Imago Images
Cine e Qarabag, posibila adversară a celor de la FCSB în preliminariile Champions League/ foto Imago Images

Articol de - Publicat luni, 21 iulie 2025 13:04 / Actualizat luni, 21 iulie 2025 15:39

FCSB a aflat peste cine poate da în turul 3 preliminar din Liga Campionilor. Dacă trece de Shkendija, în turul 2, campioana România va întâlni câștigătoarea „dublei” Shelbourne - Qarabag.

  • FCSB va juca primul meci cu Shkendija pe 22 iulie, în Macedonia de Nord. Pe 30 iulie va avea loc manșa a doua, la București
  • Meciurile din turul 3 preliminar Champions League vor avea loc pe 5/6 august și pe 12 august.

Cine e Qarabag, posibila adversară a celor de la FCSB în preliminariile Champions League

În cazul în care ar înfrunta Qarabag, FCSB ar întâlni un adversar deja cunoscut. Cele două echipe s-au întâlnit și sezonul trecut, în grupa unică de Europa League. Atunci, campioana României a câștigat cu 3-2, în deplasare.

Qarabag a câștigat titlul în Azerbaidjan și în 2025, pentru a 4-a oară la rând. Azerii au 12 titluri în palmares, fiind echipa numărul 1 a țării. Alb-negrii au și 8 Cupe interne.

Dacă o va întâlni pe Qarabag, FCSB va avea un avantaj imens. Azerii încep campionatul abia pe 15 august, adică după „dubla” din turul 3 preliminar Champions League. Singurele meciuri în picioare ale alb-negrilor ar fi cele cu Shelbourne, înaintea unui eventual duel cu FCSB. Qarabag ar veni la „dubla” cu roș-albaștrii fără un ritm de joc comparabil cu al campioanei României.

Până la posibilul meci din prima manșă, FCSB ar avea deja 9 partide disputate în acest sezon. 4 în preliminariile UCL, 4 în Superliga și una în Supercupa României, cu CFR. În schimb, Qarabag ar avea doar două meciuri la activ.

Antrenată de Qurban Qurbanov, campioana din Azerbaidjan se află în regres. Lotul echipei e cotat la 24,15 milioane de euro pe Transfermarkt, adică la mai puțin de jumătate față de FCSB.

51,38 milioane de euroe cota lotului FCSB pe Transfermarkt

Qarabag nu a jucat în turul 1 preliminar din Champions League. Meciurile cu Shelbourne vor fi primele ale sezonului

  • Kady Borges (mijlocaș ofensiv) și Leando Andrade (extremă) sunt cei mai bine cotați jucători de la Qarabag, ambii cu 2,5 milioane de euro.

Cine este Shelbourne, campioana din Irlanda

Shelbourne, adversara lui Qarabag din turul 2 preliminar UCL, pleacă cu șansa a doua în fața azerilor. Campioana din Irlanda are un lot cotat la doar 3 milioane de euro pe Transfermarkt, la mai puțin de jumătate din valoarea lui Darius Olaru.

Shelbourne FC are 14 titluri și 7 Cupe în Irlanda. A trecut de Linfield (Irlanda de Nord) în primul tur preliminar Champions League, scor 2-1 la general.

În cazul unui eventual duel cu irlandezii, FCSB ar fi favorită clară. În plin campionat, Shelbourne e pe locul 5 din 10, în afara pozițiilor de cupe europene, după 25 de etape.

4.450e capacitatea stadionului lui Shelbourn, din Dublin

Citește și:
Turcia - România, marele meci pentru Campionatul Mondial » Echipa aleasă de Mircea Lucescu: decizia în cazul lui Ionuț Radu
Nationala
Turcia - România, marele meci pentru Campionatul Mondial » Echipa aleasă de Mircea Lucescu: decizia în cazul lui Ionuț Radu
I-a pupat mâna lui Mircea Lucescu! Imaginile zilei la Istanbul
Nationala
I-a pupat mâna lui Mircea Lucescu! Imaginile zilei la Istanbul
„Trebuie să refac zilnic stocul!” » În Marele Bazar din Istanbul, reporterii GSP au găsit legătura cu România: costă 15 euro și „rupe piața”
Nationala
„Trebuie să refac zilnic stocul!” » În Marele Bazar din Istanbul, reporterii GSP au găsit legătura cu România: costă 15 euro și „rupe piața”
Rivalul chinezesc pentru Tesla, surprins pe străzile din Europa! Peste 100.000 de rezervări în doar două săptămâni de la lansare
Noutati auto
Rivalul chinezesc pentru Tesla, surprins pe străzile din Europa! Peste 100.000 de rezervări în doar două săptămâni de la lansare
EXCLUSIV La ce valoare ajunge cea mai mare pensie de serviciu din poliție
Profit.ro
EXCLUSIV La ce valoare ajunge cea mai mare pensie de serviciu din poliție
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Cine a fost, cu adevărat, Chuck Norris? 5 centuri negre, 35 de Dani: „A numărat până la infinit. De două ori”

„Imigranții l-au băgat în comă în 5 minute!” » Neamțul celebru din România critică DRASTIC Germania: „Acesta e adevărul! Sunt creștin, nu vreau să fim țară musulmană”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează