INTERNATIONAL  »  LIGA CAMPIONILOR  »  GALATASARY - STEAUA, MIERCURI, 21:45, ANTENA 1

Gigi Mulţescu: "Fotbalul turc este clar peste al nostru în acest moment"

Articol de GSP - Publicat miercuri, 13 august 2008 00:00

Fost antrenor în prima ligă din Turcia, Gigi Mulţescu a făcut o scurtă prezentare a Galatei, precum şi a fotbalului turc din ultimele sezoane. Mulţescu a antrenat de-a lungul carierei sale echipe precum Samsunspor, Adanaspor, Ankaragücü, Gaziantepspor sau Kayserispor, fiind apreciat pentru munca sa la toate aceste echipe.

- În primul rând, domnule Mulţescu, cam care este diferenţa dintre fotbalul din Turcia şi cel din Romania în acest moment?
- Este evident că în clipa de faţă turcii sunt peste noi din punct de vedere fotbalistic. Să nu uităm ca Turcia a ajuns până în semi-finalele Euro 2008, având în componenţă numeroşi jucători de la Galata! Mai mult, în sezonul trecut Fenebahçe s-a bătut de la egal la egal cu Sevilla sau Chelsea în Liga Campionilor, fiind cu greu eliminată. Turcii au echipe an de an în fazele superioare din Liga Campionilor şi Cupa UEFA pentru că acolo se investeşte masiv de ceva sezoane încoace. La nivel de naţională şi cluburi, ei sunt mai buni la ora actuală.

- Care sunt verigile slabe ale Galatei în acest moment? Meira a jucat destul de modest în amicalele din vară...
- Nu i-am vazut la lucru, dar din ce am auzit ei nu sunt încă puşi la punct cu pregatirea fizică. E oarecum normal, deoarece sezonul în Turcia începe mult mai tarziu decât cel din România. Skibbe se pare că testează diferite formule de echipă, iar Galatasaray este clar într-o perioadă de căutari. Şi Steaua este într-o situaţie asemănătoare. Acum rămâne de văzut doar care echipă se va "găsi" prima :) . Cert este că actualii fotbalişti ai Galatei sunt foarte ambiţiosi, dorind să demonstreze că titlul luat în sezonul trecut n-a fost unul deloc întâmplător.

- Ce ne mai puteţi spune despre campionatul Turciei?
- Pot să vă spun că mai toate echipele au renunţat la importuri masive din afara Turciei în materie de tehnicieni. În urma cu câteva sezoane era plină competiţia de antrenori străini. Pe vremea când eu antrenam la Gaziantep erau cam 10 tehnicieni straini din totalul de 18, o cifră destul de mare. Acum se pare că vine din spate o generaţie tânără de antrenori, generaţie formată din foşti mari fotbalişti ai lor. Spre exemplu, Ertuğrul Sağlam, o legendă aici, a preluat pe Beşiktaş şi are rezultate destul de bune cu "vulturii". Sağlam a fost la un moment dat cel mai scump transfer din campionatul intern, el venind la Beşiktaş ca jucător în 1993 pe o sumă uriaşă la acea vreme: 7 milioane de dolari!

Steaua va juca pe Ali Sami Yen din Istanbul miercuri, de la ora 21:15, meciul fiind transmis pe Antena 1.

Citește și:
Petrolul a bătut palma cu noul antrenor! Azi semnează contractul
Superliga
Petrolul a bătut palma cu noul antrenor! Azi semnează contractul
Fostul număr 7 WTA a luat pauză de la tenis, dar se bucură de turneul de la Miami: „Te iubesc!”
Tenis

România U21, victorie uriașă în Kosovo! Situația în preliminariile Euro 2027
Nationala

Lângă cine a fost fotografiată Andreea Esca la Istanbul! Monument de tristețe la final

EXCLUSIV Restricție drastică la trecerea
Profit.ro
EXCLUSIV Restricție drastică la trecerea "ocazională" a frontierei cu țigări pentru uz personal
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Adrian Porumboiu, dezlănțuit după Turcia – România: „Vrem să batem cu ăsta? Nu ți-e rușine, porcovane?”

„Imigranții l-au băgat în comă în 5 minute!” » Neamțul celebru din România critică DRASTIC Germania: „Acesta e adevărul! Sunt creștin, nu vreau să fim țară musulmană”

Comentarii (5)
 •  13 August 2008, 14:06

"GALATASARY - STEAUA, MIERCURI, 21:15, ANTENA 1" =))

 •  13 August 2008, 11:23

s-a vazut la otelul - bursaspor :)))))))) Eu ai doar 3 echipe cat decat puternice in schimb noi avem: Steaua, Dinamo, Rapid, CFR, Vaslui, Urziceni, Craiova care acolo s-ar bate la titlu

 •  13 August 2008, 10:29

Hai chris, mai incearca odata tata sa scrii ... hai ... curaj, ca nu se intelege ce vrei. Ia o gura de aer di tasteaza, sau copy - paste, depinde

Vezi toate comentariile (5)
Comentează