INTERNATIONAL  »  LIGA CAMPIONILOR  »  REAL MADRID - BAYERN

Joacă sau nu joacă Harry Kane? Decizia luată de Vincent Kompany

Harry Kane la antrenamentul de luni al lui Bayern / Foto: Imago
Harry Kane la antrenamentul de luni al lui Bayern / Foto: Imago

Articol de - Publicat luni, 06 aprilie 2026 15:26 / Actualizat luni, 06 aprilie 2026 15:38

Atacantul lui Bayern, Harry Kane, s-a accidentat la naționala Angliei și până astăzi a planat incertitudinea asupra prezenței lui în prima manșă a „sfertului” cu Real Madrid.

Veștile sunt bune doar pentru Bayern. Harry Kane a revenit luni pe gazon și s-a antrenat cot la cot cu coechipierii săi, exact la o săptămână de când a simțit „ceva” la gleznă în timpul unui antrenament cu reprezentativa Angliei.

Bild: „Harry Kane a putut fi văzut la treabă în primele 15 minute”

„Kane poate!”, a titrat tabloidul german Bild, care se așteaptă ca golgheterul campioanei Germaniei să fie în lotul pe care antrenorul Vincent Kompany îl va deplasa la Madrid, pentru duelul de marți seară.

„Luni, la ora 11:57, atacantul s-a alăturat jucătorilor de câmp pentru ultima sesiune de antrenament dinaintea confruntării dintre cei doi titani, pe terenul de antrenament din Säbener Strasse. El a putut fi văzut la treabă în primele 15 minute, care au fost deschise presei”, a notat publicația amintită.

Max Eberl despre accidentarea lui Harry Kane: „Nu mă uit la picioarele lui, ambele par umflate”

Urmare a problemei de la gleznă, Kane ratase amicalul Angliei cu Japonia (0-1), dar și meciul disputat de Bayern, sâmbătă, la Freiburg (3-2). Bayern a învăluit în mister problema englezului, directorul sportiv Max Eberl oferind presei declarații evazive.

„În general, sunt o persoană pozitivă. Mai sunt trei zile, fizioterapeuții lucrează la asta și fac o treabă cu adevărat remarcabilă. Kane însuși vine zilnic la terenul de antrenament pentru a primi tratament. Facem tot ce putem”, afirmase Eberl, sâmbătă, după meciul de la Freburg.

Când a fost rugat să precizeze măcar la ce gleznă e accidentat englezul, oficialul bavarez a dat un alt răspuns care a ocolit întrebarea: „Aceasta este o întrebare urâtă. Nu mă uit la picioarele lui, ambele par umflate”.

Citește și:
Stadionul-fantomă din Europa este aproape gata! » Cum arată „bijuteria” de 380 de milioane de euro
Campionate
Stadionul-fantomă din Europa este aproape gata! » Cum arată „bijuteria” de 380 de milioane de euro
Lovitură de teatru: Mihai Pintilii revine la FCSB!
Superliga
Lovitură de teatru: Mihai Pintilii revine la FCSB!
Viața campioanei care a dormit doi ani în Gara de Nord s-a schimbat radical: „M-am infectat cu HIV, mă mușcau șobolanii”. Cum arată și ce face acum
Altele
Viața campioanei care a dormit doi ani în Gara de Nord s-a schimbat radical: „M-am infectat cu HIV, mă mușcau șobolanii”. Cum arată și ce face acum
Rapid a făcut anunțul despre Alex Dobre: „Există o limită”
Superliga
Rapid a făcut anunțul despre Alex Dobre: „Există o limită”
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Campioana care a dormit doi ani în Gara de Nord merge la „Chefi la cuțite”: „M-am infectat cu HIV, arătam ca un bărbat și mă chema «Luci»”

Gigi Becali dezvăluie: „El e singurul român în fața căruia mă înclin! I-am zis: «Tu ești și mai bogat și ești și mai deștept»”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează