INTERNATIONAL  »  LIGA CAMPIONILOR  »  FCSB

Ilie Dumitrescu i-a transmis un mesaj tranșant lui Gigi Becali: „Nu poți să-l scoți după 45 de minute”

Ilie Dumitrescu. FOTO: Imago Images
Ilie Dumitrescu. FOTO: Imago Images

Articol de - Publicat marti, 15 iulie 2025 22:19 / Actualizat marti, 15 iulie 2025 22:23

Ilie Dumitrescu (56 de ani) a avut un mesaj clar pentru Gigi Becali (67 de ani), patronul celor de la FCSB. În centrul discuției a fost mijlocașul Darius Olaru (27 de ani) Campioana României a întâlnit-o marți seară pe Inter d'Escaldes, campioana Andorrei, în returul din primul tur preliminar al Ligii Campionilor.

În viziunea fostului internațional, Elias Charalambous (44 de ani), antrenorul echipei, are la dispoziție un lot extrem de valoros, cu foarte multe opțiuni de top pentru fiecare post.

Chiar și așa, i-a transmis lui Gigi Becali, cel care ordonă schimbările în echipă, să nu-l mai schimbe pe căpitanul Darius Olaru după primele 45 de minute.

Ilie Dumitrescu îl atenționează pe Gigi Becali: „Nu poți să faci asta”

„Vom vedea cât de bună va fi această concurență pe post, ce progres va aduce în sânul echipei în momentul în care vor apărea și cei doi atacanți (n.r. - Bîrligea și Alibec, accidentați în acest moment).

Este extraordinar pentru antrenor, ca indiferent cine începe jocul, să ai rezerve la același nivel. Sunt super-super-super acoperiți. Au măcar doi jucători pe post.

Dar, Gigi, care dă mesajele, trebuie să înțeleagă că fiecare jucător trebuie să aibă minute, dar și un aspect important pentru statutul jucătorului.

Adică, Politic acceptă concurența cu Miculescu, Cisotti e deja un punct fix, dar mai ai Olaru și Tănase care au un statut special. Nu-l poți scoate pe Olaru după 45 de minute. Ți-a luat campionatul cu Coman și era cel mai bun. Nu poți să-i faci asta”, a explicat Ilie Dumitrescu, pentru digisport.ro.

Ilie Dumitrescu i-a transmis un mesaj tranșant lui Gigi Becali: „Nu poți să-l scoți după 45 de minute”
Darius Olaru / Foto: Cristi Preda GSP

Declarațiile lui Ilie Dumitrescu vin în contextul în care FCSB a remizat sâmbătă cu Hermannstadt, scor 1-1, în prima etapă a noului sezon de Superliga, iar Darius Olaru a fost schimbat la pauză cu Marius Ștefănescu.

Căpitanul roș-albaștrilor a revenit în primul „11” după 6 luni. În cantonamentul de iarnă, Olaru s-a accidentat grav la umăr, într-un amical cu Dinamo Kiev. Jucătorul de la FCSB a fost indisponibil până spre finalul sezonului trecut.

E «Olărescu» acum, nu e Olaru. A stat mult timp și trebuie să-și revină după atâta timp, ca orice fotbalist. Olaru trebuia scos, că le-a pierdut pe toate. Trebuia să intre Cisotti și întrebarea era dacă intră în locul lui Miculescu sau al lui Politic.

Olaru o să-și revină. Aici nu merge pe prietenii și pe trecut, aici e pe prezent. Te respectăm, te iubim, dar trebuie să demonstrezi în teren. Nu merge, că nu avem timp. Îi încercăm pe toți.

- Gigi Becali, patronul FCSB, pentru Fanatik

Citește și:
Fostul patron din Liga 1 s-a mutat definitiv din România, împreună cu iubita mai tânără: „Fac progrese”
Superliga
Fostul patron din Liga 1 s-a mutat definitiv din România, împreună cu iubita mai tânără: „Fac progrese”
Cârțu nu se aștepta ca Lucescu să-l lase în tribună cu Turcia: „Să știi că m-a surprins”
Nationala
Cârțu nu se aștepta ca Lucescu să-l lase în tribună cu Turcia: „Să știi că m-a surprins”
Echipe la Turcia - România: GSP a avut dreptate! Așa va juca Lucescu diseară!
Nationala
Echipe la Turcia - România: GSP a avut dreptate! Așa va juca Lucescu diseară!
Reacția Arynei Sabalenka când a gustat cel mai scump hot-dog din lume: „Oh, Doamne...” » Cât costă și ce conține
Tenis
Reacția Arynei Sabalenka când a gustat cel mai scump hot-dog din lume: „Oh, Doamne...” » Cât costă și ce conține
EXCLUSIV La ce valoare ajunge cea mai mare pensie de serviciu din poliție
Profit.ro
EXCLUSIV La ce valoare ajunge cea mai mare pensie de serviciu din poliție
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Cine a fost, cu adevărat, Chuck Norris? 5 centuri negre, 35 de Dani: „A numărat până la infinit. De două ori”

„Imigranții l-au băgat în comă în 5 minute!” » Neamțul celebru din România critică DRASTIC Germania: „Acesta e adevărul! Sunt creștin, nu vreau să fim țară musulmană”


Comentarii (4)
Ciprian_Birtea
Ciprian_Birtea  •  16 Iulie 2025, 12:07

Olaru a fost accidentat juma' de an și, din moment ce n-a jucat bine cu sibienii, de ce să nu fi fost înlocuit? Vorba lui Becali: trăim cu prezentul, nu cu trecutul.

prodanka
prodanka  •  16 Iulie 2025, 01:57

Bine Ilie, dar cine îl acoperă pe Târnovanu? Courtois?

ElkunPibe
ElkunPibe  •  16 Iulie 2025, 00:04

Alibec si Birligea la acelasi nivel? Sper ca a fost ironie. Alibec nu poate alerga cu mingea la picior de vreo sapte ani. Chiar si fara ea, se impiedica singur. A rezistat zece minute in Supercupa. Transfer absurd.

Vezi toate comentariile (4)
Comentează