INTERNATIONAL  »  LIGA CAMPIONILOR  »  ATLETICO MADRID - REAL MADRID

FOTO + VIDEO Imagini senzaționale la Madrid » Jucătorii de la Atletico au fost escortați de forțele de ordine, printre mii de fani

Articol de - Publicat miercuri, 12 martie 2025 21:38 / Actualizat miercuri, 12 martie 2025 22:01

Autocarul celor de la Atletico Madrid a fost întâmpinat de mii de fani în apropiere de Wanda Metropolitano. Suporterii au aprins multe torțe, iar trupa lui „Cholo” Simeone a fost escortată de forțele de ordine.

+18 FOTO

Imagini incredibile din Madrid la sosirea celor de la Atletico

Fanii lui Atletico Madrid speră într-o „remontadă” în derby-ul cu Real, în „optimile” Ligii Campionilor.

Trupa lui „Cholo” Simeone a fost primită pe Wanda Metropolitano într-un mod inedit. Suporterii lui Atletico au aprins multe torțe, iar autocarul a fost escortat de forțele de ordine.

Forțele de ordine au împiedicat peste 500 de ultrași ai celor de la Real Madrid să intre în arenă fără bilet

Poliția a împiedicat 500 de membri ai grupului Ultras Sur să intre pe stadionul Metropolitano după ce s-au prezentat la stadionul lui Atletico fără bilete, susține Marca.

Îmbrăcați în negru și majoritatea cu fețele acoperite, acești fani au fost escortați până la stadionul Atletico ca și cum ar fi intenționat să vizioneze meciul, însă niciunul dintre ei nu avea bilete.

Conducerea celor de la Real Madrid este extrem de vigilentă în a se asigura că acest grup nu reușește să acceseze niciun meci. Aceștia sunt interziși pe stadionul Santiago Bernabeu de ani buni, iar clubul are mare grijă să se asigure că nu vor putea obține bilete la meciurile din deplasare.

Atletico Madrid - Real Madrid » Echipele de start

Atletico Madrid (4-4-2): Oblak - Llorente, Gimenez, Lenglet, Mandava - Simeone, de Paul, Barrios, Gallagher - Griezmann, Alvarez
Antrenor: Diego Simeone

Real Madrid (4-3-3): Courtois - Valverde, Asencio, Rudiger, Mendy - Modric, Tchouameni, Bellingham - Rodrygo, Mbappe, Vinicius
Antrenor: Carlo Ancelotti

Trupa condusă de Carlo Ancelotti a câștigat în turul de pe Santiago Bernabeu, prin golurile înscrise de Rodrygo (4) și Diaz (55). Pentru Atletico, a marcat Alvarez (32), printr-o execuție superbă trimisă direct în vinclul porții apărate de Courtois.

Înaintea înfruntării secunde dintre cele două, în La Liga, „galacticii” au răpus echipa lui Andrei Rațiu, Rayo Vallecano, cu 2-1, în timp ce formația pregătită de Diego Simeone a pierdut dramatic, cu Getafe, 1-2, după două goluri primite în minutele 88 și 90+2. Atletico a evoluat și cu un om mai puțin pe teren, după eliminarea lui Correa, din minutul 88.

Câștigătoarea acestei duble manșe va juca în faza următoare cel mai probabil cu Arsenal. „Tunarii” au zdrobit-o cu 7-1 pe PSV, în turul din Olanda, iar returul de pe Emirates se pare că este doar o formalitate.

Citește și:
O nouă mașină își face debutul în România » Costă sub 30.000 de euro și a fost prezentată la Salonul Auto București
Noutati auto
O nouă mașină își face debutul în România » Costă sub 30.000 de euro și a fost prezentată la Salonul Auto București
„Am toate motivele să ciocnesc un pahar” » S-a finalizat divorțul anului în fotbalul mondial: decizia în privința pensiei de 250.000 de euro
Campionate
„Am toate motivele să ciocnesc un pahar” » S-a finalizat divorțul anului în fotbalul mondial: decizia în privința pensiei de 250.000 de euro
Prima decizie luată, după apariția imaginilor scandaloase de la Vaslui: „Nu credeam că o să mai vedem așa ceva”
Liga 3
Prima decizie luată, după apariția imaginilor scandaloase de la Vaslui: „Nu credeam că o să mai vedem așa ceva”
Au apărut noi imagini de la scandalul momentului în fotbalul românesc » Cum s-a pozat Nicu Gheară, alături de selecționer și de staff
Nationala
Au apărut noi imagini de la scandalul momentului în fotbalul românesc » Cum s-a pozat Nicu Gheară, alături de selecționer și de staff
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Mutu insinuează o revoltă în vestiarul lui Hagi! Către ce jucător arată: „Sigur a creat neplăceri pe-acolo, fiindcă nu a jucat”

Fosta Miss debutează în boxul profesionist » Visează la titlul mondial: „Tocurile înalte și mănușile se potrivesc”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează