INTERNATIONAL  »  LIGA CAMPIONILOR  »  REAL MADRID - ATLETICO MADRID 1-1 (4-1 DUPĂ PRELUNGIRI)

Îngerul alb » Angel di Maria a fost MVP-ul finalei din Liga Campionilor: mai bun chiar şi decît Ronaldo

Di Maria (în alb) a fost de 4 ori faultat, 3 rivali primind
Di Maria (în alb) a fost de 4 ori faultat, 3 rivali primind "galben". Raul Garcia l-a lovit din spate peste gambă şi a fost avertizat // Foto: Reuters

Articol de - Publicat luni, 26 mai 2014 00:00 / Actualizat duminica, 25 mai 2014 23:11

La 26 de ani, argentinianul cucereşte primul său trofeu european: "E visul meu din copilărie. Sînt foarte fericit".

El, Di Maria, a fost inima Realului la Lisabona, nu Cristiano. Sprint după sprint, dribling după dribling, argentinianul cu 3 goluri şi 6 assisturi în Liga 2013-2014 a dat viaţă acestei echipe, strecurînd în acelaşi timp în sufletul adversarilor sentimentul de frică. Simţeau "plăpumarii" că vor ceda la un moment dat în faţa raidurilor lui Angel.

În minutul 110, aripa sud-americană, dezlănţuită, a făcut o cursă de 40 de metri, i-a păcălit din două fente legate pe Juanfran şi Miranda, iar Bale a finalizat: 2-1, golul care a schimbat finala.

"Este minunat să cîştig Liga Campionilor. E visul meu din copilărie. Sînt fericit pentru Real, ne-am sacrificat pentru acest trofeu", a declarat Di Maria la sfîrşit, după ce a fost ales "jucătorul finalei".

Cifrele lui Di Maria
- 23 de centrări
- 1 assist
- 6 acţiuni în careu
- 2 şuturi cadrate
- 64 pase corecte
- 4 faulturi suferite
- 3 recuperări
- 12,9 km alergaţi

Citește și:
De asta a ERUPT Cristiano Bergodi! Avem tot tabloul scandalului: „Puteam să-i fiu tată!”
Superliga
De asta a ERUPT Cristiano Bergodi! Avem tot tabloul scandalului: „Puteam să-i fiu tată!”
A reprezentat România la Jocurile Olimpice, iar acum este comentatoare la Milano-Cortina » Câștigă bani și din platformele pentru adulți
Jocurile Olimpice
A reprezentat România la Jocurile Olimpice, iar acum este comentatoare la Milano-Cortina » Câștigă bani și din platformele pentru adulți
Legendara Lindsey Vonn, accidentare terifiantă la Jocurile Olimpice » Imagini tulburătoare: a fost luată cu elicopterul
Jocurile Olimpice
Legendara Lindsey Vonn, accidentare terifiantă la Jocurile Olimpice » Imagini tulburătoare: a fost luată cu elicopterul
Imagini scandaloase la Jocurile Olimpice de iarnă » Ce au afișat susținătorii Rusiei, deși steagul țării E INTERZIS
Jocurile Olimpice
Imagini scandaloase la Jocurile Olimpice de iarnă » Ce au afișat susținătorii Rusiei, deși steagul țării E INTERZIS
Surpriză pe piața auto din Germania: o marcă est-europeană a depășit în premieră Mercedes și BMW
Profit.ro
Surpriză pe piața auto din Germania: o marcă est-europeană a depășit în premieră Mercedes și BMW
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Imagini scandaloase la Jocurile Olimpice de iarnă » Ce au afișat susținătorii Rusiei, deși steagul țării E INTERZIS

A reprezentat România la Jocurile Olimpice, iar acum este comentatoare la Milano-Cortina » Câștigă bani și din platformele pentru adulți


Comentarii (8)
edward_kenway
edward_kenway  •  26 Mai 2014, 13:31
Postat de madskills pe 26 Mai 2014, 13:27

nu are legatura ca nu era comentariul meu sau al altuia. Ideea e cum ai ales tu sa raspunzi, printr-o jignire la adresa unuia dintre cei mai buni jucatori din istorie. Fa abstractie ca am eu avatar cu Barca, dar sa-l iei la misto pe Messi e penibil pentru fanul oricarei echipe. Eu n-as putea in veci sa-l iau la misto pe Cristiano, omul e un titan in fotbal. Doar am remarcat ca nu e decisiv (pana acum) in finale, atata tot. Felicitari Madridului pentru trofeu, chiar il meritau, au fost echipa care a atacat si si-a dorit cu adevarat victoria. Dar repet, asta nu scuza "arogantele" de genul celei puse de tine

Vezi ca poti scrie si omeneste? Daca mai citesti inca o data comentariu pus de "dannicola" vei vedea jignirile aduse lui CR7 si citez: "Ronaldo este un mascarici, un cersetor, un actor prost". Daca tu crezi ca asta nu e insulta, nu mai avem ce discuta. HALA MADRID!!!!

madskills
madskills  •  26 Mai 2014, 13:27
Postat de edward_kenway pe 26 Mai 2014, 13:16

Te bagi in seama ca sa te vada lumea ce varza esti? Comentariul la care am dat raspuns nu era al tau. Cat despre bac, probabil esti fustrat ca nu l-ai luat. HALA MADRID!!! LA DECIMAAAA!!!

nu are legatura ca nu era comentariul meu sau al altuia. Ideea e cum ai ales tu sa raspunzi, printr-o jignire la adresa unuia dintre cei mai buni jucatori din istorie. Fa abstractie ca am eu avatar cu Barca, dar sa-l iei la misto pe Messi e penibil pentru fanul oricarei echipe. Eu n-as putea in veci sa-l iau la misto pe Cristiano, omul e un titan in fotbal. Doar am remarcat ca nu e decisiv (pana acum) in finale, atata tot. Felicitari Madridului pentru trofeu, chiar il meritau, au fost echipa care a atacat si si-a dorit cu adevarat victoria. Dar repet, asta nu scuza "arogantele" de genul celei puse de tine

edward_kenway
edward_kenway  •  26 Mai 2014, 13:16
Postat de madskills pe 26 Mai 2014, 12:18

ok, asta e diferenta dintre mine si gaste ca tine: nu l-am jignit pe Cristiano, ba din contra, am subliniat un fapt vazut de toata planeta, ca DiMaria chiar e un factor determinant si tu vi cu raspunsuri din astea "inteligente". Defapt ce ma mir, nu cred ca ai nici macar bacul luat, esti vreun pusti plin de cosuri care atat intelege din fotbal: Messi vs Ronaldo. Penibil..Si-ti mai dai like si singur :))

Te bagi in seama ca sa te vada lumea ce varza esti? Comentariul la care am dat raspuns nu era al tau. Cat despre bac, probabil esti fustrat ca nu l-ai luat. HALA MADRID!!! LA DECIMAAAA!!!

Vezi toate comentariile (8)
Comentează