INTERNATIONAL  »  LIGA CAMPIONILOR  »  REAL MADRID - AJAX 3-0

Kaka s-a relansat cu Ajax: ”Pot zîmbi iar”

Articol de GSP - Publicat joi, 29 septembrie 2011 00:00 / Actualizat miercuri, 28 septembrie 2011 22:39

Scăpat de problemele medicale, brazilianul a fost strălucitor marţi: ”M-am întors pentru a mă bucura de fotbal”


A participat la primul gol, l-a marcat pe al doilea şi a pasat decisiv la ultimul. Acestea sînt datele stricte ale lui Kaka (29 de ani) în partida cu Ajax, socotită cea mai bună a sa de cînd a ajuns la Real, în 2009.

"Am suferit mult, însă acum pot zîmbi iar" a fost prima remarcă a brazilianului după joc. Nu întîmplător. Reuşitele au venit după o serie lungă de probleme, o combinaţie de accidentări, prestaţii modeste, critici şi ameninţări cu vînzarea. Chiar şi în vară preşedintele Florentino Perez a căutat să-l dea înapoi la Milan, de unde l-a adus cu 65 de milioane de euro, dar acordul a picat din cauza banilor.

Adăugată jocului bun de sîmbătă cu Rayo (6-2), evoluţia contra "lăncierilor" pare să-i fi oferit, chiar consolidat, un loc de titular lui Kaka. "M-am întors să mă bucur de fotbal. Nu mă mai doare nimic, puţin cîte puţin voi fi tot mai bine", a promis el. Recuperarea sa reprezintă o veste bună şi pentru Mourinho, fiindcă, în asociere cu Ozil, acesta a făcut echipa să joace, scoţînd-o din criză. Brazilianul a şi transmis: "Mă simt foarte liber lîngă Mesut, dar totul depinde de antrenor".

"Kaka a trecut printr-o perioadă dificilă, însă acum îl văd sincer fericit. Cu toţii ne bucurăm pentru el"
Aitor Karanka, secund Real

2 ani trecuseră de la precedentul gol înscris de Kaka în Ligă: pe 29 septembrie 2009 punctase contra lui Marseille din penalty. Din acţiune nu mai punctase din 2007

Soţia a anticipat
Pasionată de Twitter, Caroline Celico, soţia lui Kaka, a fost conectată şi la meciul Realului cu Ajax. "Te iubesc. Simt că astăzi îţi va ieşi totul foarte bine" a fost mesajul ei către jucător înaintea partidei. La final, a trimis altul: "Kaka s-a întors. A revenit mai bun ca niciodată. Azi este ziua schimbării".

Citește și:
Iftime a oprit brusc dialogul cu jurnaliștii, deranjat de ce i-a strigat un bărbat în fața Arenei Naționale
Superliga
Iftime a oprit brusc dialogul cu jurnaliștii, deranjat de ce i-a strigat un bărbat în fața Arenei Naționale
Gigi Becali și-a ales favoritul din victoria obținută de FCSB cu Botoșani: „E mai bun decât Bîrligea”
Superliga
Gigi Becali și-a ales favoritul din victoria obținută de FCSB cu Botoșani: „E mai bun decât Bîrligea”
Imagini istorice la Milano! Cristi Chivu a purtat torța olimpică
Campionate
Imagini istorice la Milano! Cristi Chivu a purtat torța olimpică
Partenera lui Vinicius junior vine cu detalii din viața intimă: „Când merg la ginecolog, trebuie să mă consult cu medicul lui Real Madrid. Pentru orice unguent!”
Campionate
Partenera lui Vinicius junior vine cu detalii din viața intimă: „Când merg la ginecolog, trebuie să mă consult cu medicul lui Real Madrid. Pentru orice unguent!”
PREMIERĂ Hidroelectrica nu mai este cel mai ieftin furnizor de electricitate
Profit.ro
PREMIERĂ Hidroelectrica nu mai este cel mai ieftin furnizor de electricitate
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Thierry Henry, apariție rară alături de misterioasa lui iubită!

Studiu șocant citat de Guardian: „Aceste alimente sunt atât de nocive încât ar trebui tratate mai degrabă ca țigările, nu ca hrană!”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează