INTERNATIONAL  »  LIGA CAMPIONILOR  »  ETAPA 3

Cea mai nebună seară de Liga Campionilor: 43 DE GOLURI » Arsenal a umilit-o pe Atletico, rezultat năucitor în Leverkusen - PSG + meci bun pentru Dragomir

Articol de - Publicat marti, 21 octombrie 2025 23:56 / Actualizat miercuri, 22 octombrie 2025 00:07

Seara de marți din Liga Campionilor a adus 43 de goluri: Barcelona a trecut cu 6-1 de Olympiacos, Arsenal a învins cu 4-0 Atletico Madrid, iar PSG a bătut cu 7-2 Bayer Leverkusen, într-un meci care s-a jucat 10 la 10 din minutul 37.

Toate rezultatele serii de marți din Liga Campionilor

  • Barcelona - Olympiacos 6-1

  • Kairat Almaty - Pafos 0-0

  • Arsenal - Atletico Madrid 4-0

  • FC Copenhaga - Dortmund 2-4

  • Leverkusen - PSG 2-7

  • Newcastle - Benfica 3-0

  • PSV - Napoli 6-2

  • Royale Union SG - Inter 0-4

  • Villarreal - Manchester City 0-2

Meciul serii, pe hârtie, s-a jucat la Londra. După o repriză în care Atletico Madrid și Arsenal s-au închis ermetic, Gabriel a deblocat tabela în minutul 57 pentru „tunari”. Din acel moment echipa lui Arteta s-a dezlănțuit în atac și a mai marcat prin Gyokeres (dublă) și Gabriel Martinelli.

PSG, Inter, Arsenal, PSV și Barcelona au făcut spectacol

PSG și Bayer Leverkusen au oferit un meci senzațional: Pacho a deschis scorul pentru parizieni în minutul 7. Grimaldo a ratat penalty pentru nemți în minutul 25, iar la doar 6 minute Andrich a luat roșu. În minutul 37, a încasat și PSG un cartonaș roșu: Zabarnyi a fost trimis la vestiare, iar Aleix Garcia, fostul jucător de la Dinamo, a marcat din penalty. Până la pauză PSG a mai punctat de 3 ori! În repriza secundă, Garcia a reușit dubla, iar Dembele, Nuno Mendes și Ferreira au stabilit scorul final.

Dennis Man a făcut show în PSV - Napoli 6-2 cu o dublă. Interul lui Cristi Chivu a bătut fără emoții cu 4-0 pe Royale Union. Newcastle a învins cu 3-0 Benfica, Barnes marcând două goluri. Manchester City a trecut de Villareal cu 2-0, iar Dortmund a răpus-o cu 4-2 pe Copenhaga.

Dennis Man a primit trofeul de cel mai bun jucător al meciului PSV - Napoli 6-2
+9 FOTO

Barcelona a dat recital pe Montjuic împotriva celor de la Olympiacos. În prima repriză, Fermin Lopez a înscris o „dublă”. El Kaabi a redus din diferență, dar Hezze a văzut cartonașul „roșu”, iar echilibrul partidei a fost rupt. Din acel moment, Barca a început să înscrie pe bandă rulantă: Lamine Yamal din penalty, Marcus Rashford o „dublă”, iar Fermin și-a completat „tripla”. Scor final 6-1.

Vlad Dragomir a avut o prestație excelentă în Kairat - Pafos, scor 0-0. În minutul 4, Correia a fost eliminat după o intrare horror. Românul Vlad Dragomir a ratat o ocazie mare în minutul 33, iar în repriza secundă putea fi erou: a șutat de la mare distanță, mingea a ricoșat din transversală în spatele portarului și a intrat în poartă. Arbitrul a anulat reușita pentru ofsaid, iar meciul s-a încheiat cu o remiză albă.

Clasamentul din grupa principală de Liga Campionilor

FINAL » Arsenal - Atletico Madrid 4-0

  • Click AICI pentru statistici
  • Televizare: Prima Sport 1, Digi Sport 1
  • Au marcat: Gabriel 57', Martinelli 64', Gyokeres 67, 70'

FINAL » FC Copenhaga - Dortmund 2-4

  • Click AICI pentru statistici
  • Televizare: Prima Sport PPV 2, digisport.ro
  • Au marcat: Anton (autogol) 34', Dadason 90+1' / Nmecha 20', 77', Bensebaini 61 (pen.), F. Silva 87'

FINAL » Leverkusen - PSG 2-7

  • Click AICI pentru statistici
  • Televizare: Prima Sport 2, Digi Sport 3
  • Au marcat: A. Garcia (penalty) 38', 54' / Pacho 7', Doue 41', 45+3' Kvaratskhelia 44', N. Mendes 50', Dembele 66', V.Ferreira
  • Andrich (Leverkusen) și Zabarnyi (PSG) au fost eliminați

FINAL » Newcastle - Benfica 3-0

  • Click AICI pentru statistici
  • Televizare: Prima Sport PPV 1, digisport.ro
  • Au marcat: A. Gordon 33', Barnes 71', 83'

FINAL » PSV - Napoli 6-2

  • Click AICI pentru statistici
  • Televizare: Prima Sport PPV 3, digisport.ro
  • Au marcat: Buongiorno 35', Saibari 39', D. Man 54', 80', Pepi 87', Driouech 89' / McTominay 31', 86'

FINAL » Royale Union SG - Inter 0-4

  • Click AICI pentru statistici
  • Televizare: Prima Sport 3, Digi Sport 2
  • Au marcat: Dumfries 41 ', Lautaro Martinez 45+1', Calhanoglu 53', P. Esposito

FINAL » Villarreal - Manchester City 0-2

  • Click AICI pentru statistici
  • Televizare: Prima Sport 4, Digi Sport 4
  • Au marcat: Haaland 17', B. Silva 41'

FINAL » Barcelona - Olympiacos 6-1

  • Click AICI pentru statistici
  • Au marcat: F. Lopez 7', 39', 76' L. Yamal 68' (pen.), Rashford 74', 79 ' / El Kaabi 50'
  • Min. 57: Hezze (Olympiakos) a fost eliminat după ce a încasat al doilea cartonaș galben
  • Min. 50: El Kaabi a marcat pentru Olympiakos. Arbitrul s-a dus la VAR, a verificat faza, a anulat golul și a dat penalty pentru Olympiakos. De ce? Un jucător de la Barcelona a atins mingea cu mâna în careu, iar balonul a ajuns la un jucător al grecilor aflat în ofsaid în construcția fazei. El Kaabi a marcat de la punctul cu var, ulterior.

FINAL » Kairat Almaty - Pafos 0-0

  • Click AICI pentru statistici
  • Min. 72: Vlad Dragomir a tras puternic la poartă din afara careului, iar mingea a sărit din bară în spatele portarului celor de la Kairat. Golul a fost anulat pentru ofsaid.
  • Min. 4: Joao Correia (Pafos) a fost eliminat.

Citește și:
De asta a ERUPT Cristiano Bergodi! Avem tot tabloul scandalului: „Puteam să-i fiu tată!”
Superliga
De asta a ERUPT Cristiano Bergodi! Avem tot tabloul scandalului: „Puteam să-i fiu tată!”
A reprezentat România la Jocurile Olimpice, iar acum este comentatoare la Milano-Cortina » Câștigă bani și din platformele pentru adulți
Jocurile Olimpice
A reprezentat România la Jocurile Olimpice, iar acum este comentatoare la Milano-Cortina » Câștigă bani și din platformele pentru adulți
Legendara Lindsey Vonn, accidentare terifiantă la Jocurile Olimpice » Imagini tulburătoare: a fost luată cu elicopterul
Jocurile Olimpice
Legendara Lindsey Vonn, accidentare terifiantă la Jocurile Olimpice » Imagini tulburătoare: a fost luată cu elicopterul
Imagini scandaloase la Jocurile Olimpice de iarnă » Ce au afișat susținătorii Rusiei, deși steagul țării E INTERZIS
Jocurile Olimpice
Imagini scandaloase la Jocurile Olimpice de iarnă » Ce au afișat susținătorii Rusiei, deși steagul țării E INTERZIS
Surpriză pe piața auto din Germania: o marcă est-europeană a depășit în premieră Mercedes și BMW
Profit.ro
Surpriză pe piața auto din Germania: o marcă est-europeană a depășit în premieră Mercedes și BMW
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Imagini scandaloase la Jocurile Olimpice de iarnă » Ce au afișat susținătorii Rusiei, deși steagul țării E INTERZIS

A reprezentat România la Jocurile Olimpice, iar acum este comentatoare la Milano-Cortina » Câștigă bani și din platformele pentru adulți


Comentarii (5)
Mario_1234
Mario_1234  •  22 Octombrie 2025, 18:23
Postat de eduardo1 pe 22 Octombrie 2025, 11:01

What? Te uiți la fotbal? cum să te aștepți ca Villareal să ia 3+ goluri? :)) și da... a fost seară nebună: 7-2, 6-2, 6-1, 4-0, 4-2... de când nu am mai văzut atâtea goluri în Champions League?

Nu obligat sa primeasca Villareal 3....puteau sa dea si ei 1 ! Nu stiu daca esti jucator de pariuri....ala a fost cel mai pariat meci al zilei pe goluri ! 0-2 pauza...apoi i au pus stop..l au tinut pe loc . Degeaba s au dat la restul 1 milion de goluri.. ptr casele de pariuri a fost suficient sa il tina pe ala cu UNDER ! Ptr ca majoritatea l au pus pe ala pe bilete..cu gg sau 3+ . Nu a iesit..au picat multi ! Daca la meciul ala se inscria un gol in repriza a doua..90% dintre pariori castigau la ce scoruri au fost in celelalte !

eduardo1
eduardo1  •  22 Octombrie 2025, 11:01
Postat de Mario_1234 pe 22 Octombrie 2025, 02:29

Cand va aud... seara nebuna, ploaie de goluri...! De fiecare data faceti la fel ! Spuneti asta pariorilor care au pierdut pe 3+ goluri cu 0-2 de la pauza...in cel mai asteptat meci de goluri al etapei ....Villareal- Manchester City !

What? Te uiți la fotbal? cum să te aștepți ca Villareal să ia 3+ goluri? :)) și da... a fost seară nebună: 7-2, 6-2, 6-1, 4-0, 4-2... de când nu am mai văzut atâtea goluri în Champions League?

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

fantasy_rou
fantasy_rou  •  22 Octombrie 2025, 10:02
Postat de unirea99 pe 21 Octombrie 2025, 22:53

De ce ati folosit ghilimele la cartonasul "rosu"? Nu e rosu? Multe-s in ghilimele la gazetarii nostri: "dubla", "tripla", "bomba", "tricolorul" etc.

***

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

Vezi toate comentariile (5)
Comentează
Close